Proverbe 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Cel rău fuge, necontenit,

Chiar dacă nu e urmărit;

Neprihănitul, tot mereu,

Are-ndrăzneala unui leu.

2Când e răscoală într-o țară,

Mulți capi, acolo, au s-apară;

Cu omul care-i încercat –

Și priceput s-a arătat –

Domnia însă dăinuiește.

3Săracul care asuprește

Pe alții – mai nenorociți

Decât e el, și-obijduiți –

E ca o rupere de nor

Care aduce-n viitor –

În ziua veșnică de mâine –

O lipsă groaznică de pâine.

4Cel cari de lege e lipsit,

Doar pe cel rău l-a preamărit;

Astfel, mânia îi stârnește

Aceluia ce o păzește.

5Omul cel rău – la rău dedat –

Nu va-nțelege niciodat’,

Ce este drept; dar acel care

Îl caută pe Domnul, are –

Mereu – totul, să înțeleagă.

6Mai mare preț o să culeagă

Săracul cel neprihănit,

Decât bogatul ce-a pășit

Pe-o cale strâmbă și urâtă.

7De cineva dacă-i păzită

Legea, acela-i priceput

Și e, de toți, bine văzut,

Fiind cinstea tatălui său;

Dar cel ce umblă doar la rău –

Cu toți stricații după sine –

Îi face tatălui rușine.

8Cine averea își sporește

Prin camătă, o dobândește

Pentru acel cari milă are

De cei săraci, în strâmtorare.

9Dacă-și întoarce cineva

Urechile, ca nu cumva

S-audă ce se poruncește

Prin lege, și se răzvrătește

Nevrând legii a se supune,

Scârbă-i chiar și-a lui rugăciune.

10Acel care l-a rătăcit

Pe omul cel neprihănit,

Ducându-l – fără vreo pricină –

Pe-o cale rea, pentru-a sa vină

O să primească, drept răsplată,

Groapa ce-a fost de el săpată.

11Bogatul se crede deștept;

Însă săracul – înțelept

Și priceput – îl cercetează

În tot ceea ce el lucrează.

12Neprihăniții biruiesc

Și mare slavă dobândesc;

Dar când cei răi sunt înălțați,

Toți se ascund, înspăimântați.

13Cel cari greșeala-și tăinuiește

Mereu, nicicând nu propășește;

Dar dacă a mărturisit

Și-apoi de rele s-a ferit,

Atunci omul acela are

Să dobândească îndurare.

14Acela cari, necontenit,

Se teme, este fericit;

Dar inima de-și împietrește,

Nenorocirea îl lovește.

15Precum un leu, răcnind furios –

Sau urs flămând și fioros –

Așa-i cel rău, stăpânitor

Peste-al săracilor popor.

16Un domn, nepriceput din fire,

Spori-va a lui asuprire;

Acela zilele-și lungește,

Cari, lăcomia, n-o iubește.

17Omul – cu cugetu-ncărcat

De sângele ce l-a vărsat –

Fuge spre groapă, s-o găsească.

Lăsați-l! Nimeni, nu-l oprească!

18Cine umblă-n neprihănire,

Își dobândește mântuire;

Dar cine, pe căi strâmbe, merge,

Acela, groapa, își alege.

19Cel cari, ogorul, își lucrează,

Belșug de pâine o să vază;

Cine, nimicuri, a cătat,

Doar peste sărăcie-a dat.

20Cel credincios – pentru purtări –

De multe binecuvântări

Are să fie năpădit;

Dar fi-va aspru pedepsit

Acela cari o să dorească,

Iute, să se îmbogățească.

21Nu este bine să privești

Fața cuiva, să nu greșești;

Căci pentr-o pâine, în păcat,

Cădea-va cel înfometat.

22Pizmașul, grabnic, își sporește

Avutul și se-mbogățește;

Dar iute, lipsa va veni

Și peste față-l va plesni.

23Cel care mustră dobândește –

Față de cel ce lingușește –

Bunăvoință, mult mai multă,

Din partea celor ce-i ascultă.

24Cel cari părinți-și jefuiește,

Zicând că nu păcătuiește,

Tovarăș e cu acel care,

„Nimicitorul”, nume-și are.

25Cel lacom certuri doar stârnește;

Cel care-n Domnul se-ntărește,

Are să fie săturat.

26Acela care-a arătat

Încredere-n inima lui,

E-asemenea nebunului;

De-acel cari în înțelepciune

Umblă mereu, se poate spune

Că o să fie mântuit.

27Cel care s-a milostivit

Și pe sărac l-a ajutat,

De lipsă nu va fi-ncercat;

Dar celui ce nu vrea să-l vadă,

Pe cap, blesteme au să-i cadă.

28Când cei răi fi-vor înălțați,

Fugi-vor toți, înspăimântați;

Când pier, domnia își sfârșesc

Și-atunci cei buni se înmulțesc.