Geneza 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Rebeca cerută în căsătorie pentru Isaac

1Avram era bătrân de-acum;

El a primit, pe-al vieții drum –

De la Cel Sfânt, pentru purtări –

Noian de binecuvântări.

2Celui mai vechi al său argat –

Rob, mai bătrân, la el aflat,

Peste avere-i păzitor,

Fiind de ea răspunzător –

Avram i-a spus, când l-a chemat:

„Timpul mi s-a apropiat,

Și voi muri curând. Aș vrea,

Mâna să-ți pui, sub coapsa mea,

3Să-mi juri, pe Domnul cerului

Precum și al pământului,

Că lui Isac, nu o să-i iei

Soață de-aici, ci la ai mei

4Ai să te duci, în țara mea,

La neamul meu. Să-mi juri, aș vrea!”

5Robul i-a zis: „Dacă femeia

Nu va pleca din țara ‘ceea,

Spune-mi, atuncea ce să fac?

Să-l duc acolo pe Isac?”

6Avram răspunse: „Nu cumva

Să îmi faci mie-așa ceva!

7Căci scos am fost, de Dumnezeu,

Din casele tatălui meu

Și-apoi, din țara mea, la fel.

„Ție îți dau” – îmi spuse El –

„Și-urmașilor ce-ți vor veni,

Țara, spre a o stăpâni”.

El va trimite-n fața ta,

Un înger, spre-a te ajuta.

8Femeia, de nu va să vină –

Din cine știe ce pricină –

Tu ai să fii eliberat

De jurământ. Dar ne-apărat,

Te rog ca să iei seama bine:

Să nu-l duci, pe Isac, cu tine!”

9Robul acela a jurat;

10Zece cămile a-ncărcat,

Cu toate lucrurile care

Aveau valoarea cea mai mare.

Când totul fost-a pregătit,

A-ncălecat și a pornit

Înspre Mesopotamia –

Spre locul unde se găsea,

Cetatea lui Nahor, durată.

11Târziu, robul și a lui ceată,

Lângă cetate, s-au oprit.

Acolo, a îngăduit

Cămilelor, apă, să bea

Și la odihnă ca să stea.

El se opri lângă fântână,

Și tolănit, comod, pe-o rână,

Privea-n amurgul înroșit,

Femeile care-au venit

Să scoată apă. Dintr-odat’,

De-un gând a fost străfulgerat.

Ochii, spre cer, și-a ațintit,

Și-n felu-acesta a vorbit:

12„O, Dumnezeu al lui Avram!

Te rog, ca astăzi, eu să am

Izbândă și să reușesc,

Pe-al meu stăpân, să-l mulțumesc.

13Aici voi sta. Fetele toate,

Să ducă apă în cetate,

Curând trebuie să sosească

Și, negreșit, au să-mi vorbească.

14Doamne, să faci precum doresc:

Fata cu care-am să vorbesc,

Să-și plece vadra ca să beau

Și îmi va spune „Am să dau

Cămilelor, apă să bea”,

Aleasa, fă să fie ea!

Atuncea, eu voi fi aflat

Că de Avram, Te-ai îndurat.

15Abia sfârșise de vorbit

Robul, și-ndată s-a ivit

Rebeca, a lui Betuel –

Feciorul Milcăi a fost el,

Iar Milca, după cum se știe,

Era a lui Nahor soție.

Nahor e din același neam,

Căci îi e frate lui Avram.

16Fata era de măritat –

Frumoasă foc. Nici un bărbat

Nu s-a atins de ea, vreodată,

Fiind fecioară ne-ntinată.

Rebeca merse la fântână

Și-apoi, cu vadra într-o mână,

Porni agale spre cetate.

17Robul îi spuse: „De se poate,

Te rog să-mi dai apă, să beau.”

18„Bea domnul meu, căci am să dau,

19Cămilelor domniei tale,

Apă să bea. De-atâta cale,

Și ele fi-vor însetate.”

20Cu toate au fost adăpate:

Rebeca, apă, a adus

Și în adăpători a pus.

A stat apoi, și s-a uitat

La ele, pân’ s-au săturat.

21Omul, mirat, privea la ea,

Însă nimica nu zicea,

Să vadă, dacă Dumnezeu

I-a dat izbândă-n ăst drum greu.

22Cămilele s-au adăpat,

Iar robul, iute, a luat

Un cerc de aur, pregătit –

Jumate siclu prețuit –

Două brățări a mai luat,

De aur – care-au valorat

Cât zece sicli, cântărit –

23Și-apoi, Rebecăi, i-a vorbit:

„A cui ești tu? Oare, găsim,

La voi, un loc, să poposim?

Căci iată, vrem să înnoptăm,

Și-apoi, în zori, la drum, plecăm.

24„Al meu părinte-i Betuel –

Fecior al Milcăi este el,

25Și-al lui Nahor. Nutreț avem;

Paie de-asemenea putem

Ca să vă dăm. Dacă voiți,

La noi, puteți să poposiți.”

26Atuncea, robul s-a plecat

Și pe pământ a-ngenunchiat,

27În fața Domnului și-a spus:

„Slăvit să fie Cel de Sus –

De-a pururi, binecuvântat! –

Căci pe Avram, l-a ascultat.

Iată că Domnul Dumnezeu,

De-Avram, s-a îndurat, mereu,

Și-acum, credincioșia Lui,

M-a dus în casa fratelui

Ce îl avea, de-am reușit

Să fac ce am făgăduit.”

28Fata, vorba, i-a ascultat

Și-apoi, să-i spună-a alergat –

Măicuței ei – cele-ntâmplate.

29Laban – al lui Rebeca frate –

Fugi, în grabă, la izvor,

Să-l vadă pe-acel călător.

30Văzând brățările primite,

Auzind cele povestite

De sora lui, el, gânditor,

I-a spus acelui călător:

31„De Domnul, binecuvântat

Tu ești, așa cum am aflat.

Hai, vin-o, căci am pregătit,

În casă, loc pentru dormit.

Loc vor avea de-a înnopta

Cămilele – au unde sta.”

32Omul, în casă, a intrat.

Laban, apoi, a descărcat

Cămilele și le-a adus

Nutreț. Zorit, apă a pus

Acelui om și celor care

33Cu el erau. În graba mare,

Masă bogată-a așezat.

Robul, atunci, a cuvântat:

„N-am să cinez – să mă iertați –

Până când voi n-o să aflați

Cuvintele ce le-am adus.”

„Vorbește dar!” – Laban a spus.

34„Eu sunt un rob, precum am zis,

Și-Avram, la tine, m-a trimis.

35Să știți că Dumnezeu i-a dat,

Pe-al vieții drum, neîncetat,

Belșug de binecuvântări,

Pentru-ale lui bune purtări.

I-a dat oi, boi – bogății mari –

Robi și cămile și măgari;

Aur și-argint i-a dăruit,

Iar ca să fie mulțumit

36Și pe deplin satisfăcut,

Aflați că Sara i-a născut,

La bătrânețe, un băiat;

Iar tot ce Dumnezeu i-a dat,

El, fiului, i-a dăruit.

37Mie, așa mi-a poruncit:

„Să nu iei, pentru fiul meu,

Nevastă, din Canaan, ci vreau

38Să mergi la neamurile mele,

În casa tatălui meu. Ele

Acolo locuiesc. Te duci

Și de acolo să aduci,

Nevastă, pentru fiul meu.

Jură-mi să faci cum îți cer eu!”

39Eu i-am răspuns: „Dar dacă ea –

Adică fata – nu va vrea

Să vină ca să mă urmeze?”

40„Fii liniștit! O să lucreze,

La inima ei, Dumnezeu,

În fața cărui umblu eu.

Va spune îngerului Său,

Să te-nsoțească-n drumul tău.

Izbândă, astfel, o să-ți deie

Și vei aduce o femeie,

Pentru Isac, precum vreau eu –

Din casele tatălui meu.

41De cumva, nu va vrea femeia,

De a pleca din casa ‘ceea

Și n-ascultă al tău cuvânt,

Ești dezlegat de jurământ!”

42Azi, la izvor, am poposit

Și astfel, eu am glăsuit:

„O, Dumnezeu al lui Avram!

Izbândă, dacă vrei să am,

43Te rog, ascultă cum gândesc:

Fata cu care-o să vorbesc

Și am să-i cer, apă să-mi dea –

44Iar ea-mi va da și-asemenea,

Cămilelor o să le deie,

Pe săturate, ca să beie –

Te rog să faci ca ea să fie

Aceea ce-i va fi soție,

Feciorului stăpânului!”

Asta-am cerut eu, Domnului.

45Nici bine vorba n-am sfârșit

Și-n fața mea s-a și ivit

Rebeca, cu cofița-n mână,

Să scoată apă din fântână.

Eu i-am cerut să-mi dea să beau;

46Ea a răspuns: „Bea, și-am să dau

Cămilelor, să bea și ele.”

După ce-a spus vorbele-acele,

Precum a zis, a și făcut.

47Acestea dacă le-am văzut,

Am întrebat-o: „A cui ești?”

Ea mi-a răspuns: „Dacă dorești

Să știi, sunt a lui Betuel –

E-al Milcăi și-al lui Nahor, el.”

Eu am făcut spre ea un pas,

I-am pus dar, o verigă-n nas,

Apoi brățările, pe mână

48Și m-am întors iar, la fântână.

Cu fața la pământ am stat,

Pe Domnu-am binecuvântat –

Pe Dumnezeul lui Avram –

Căci iată că izbândă am.

49Acuma – de binevoiți,

Credință ca să dovediți,

Și lui Avram, bunăvoință –

Răspundeți la a lui cerință.

De nu voiți, spuneți-mi iar –

Să știu ce cale, așadar,

S-apuc: spre stânga sau spre dreapta;

Căci vreau, cu gândul și cu fapta,

Pe-al meu stăpân, să îl slujesc

Și vrerea să i-o împlinesc.”

50Laban și Betuel au zis:

„Lucru acesta e trimis

Și, de la Dumnezeu, el vine.

Nu-ți spunem dar, nici rău, nici bine.

51Rebeca, iată că va sta,

Acuma, înaintea ta.

S-o duci dar la stăpânul tău,

Ca soață pentru fiul său,

Așa cum Domnu-a poruncit.”

52Acestea când le-a auzit,

Robul, îndată, s-a plecat,

Pe Domnu-a binecuvântat,

53Apoi a scos ce a adus

Și-n a Rebecăi față-a pus

Podoabe multe și bogate –

Din aur și argint lucrate –

Îmbrăcăminte – toate noi –

Și n-a uitat ca mai apoi,

Și lui Laban – și-asemenea

Și mamei lui – daruri să dea.

54După ce tot a terminat,

La masă, ei s-au așezat

Și au mâncat și au băut,

S-au veselit și-au petrecut.

Apoi, cu toții s-au culcat.

În zori, când iar s-au deșteptat,

Robul a zis: „Eu mă gândesc

Să mă lăsați ca să pornesc

Spre casă, la stăpânul meu.”

55„De vrei, te du cu Dumnezeu” –

Și fratele și mama-au spus –

„Însă fiind vorba de dus,

Vrem, fata, să mai stea cu noi,

Vreo zece zile, iar apoi,

Fii sigur că are să vină.”

56„De ce-o opriți, fără pricină?” –

Robul a zis – „Căci Dumnezeu,

Mi-a dat izbândă-n drumul meu!

Să mergem dar, pentru că am –

Până la casa lui Avram –

Drum lung, și nu putem să stăm!”

57Ei i-au răspuns: „Să o chemăm

Pe fată – să știm voia sa.”

58Ea a venit, iar mama sa

Și cu Laban au întrebat:

„Vrei ca să pleci?” „Vreau!”, a strigat

59Rebeca. Ei s-au învoit,

Iar când tot fost-a pregătit,

Rebeca și cu doica ei,

S-au dus cu robul și cu cei

De care el era-nsoțit.

60Atunci, Laban a glăsuit:

„O, sora mea, doresc să fii

O mamă, pentru zeci de mii!

Și-ți mai doresc a se sălta,

Nespus de mult, sămânța ta!

Să stăpânească peste-acei

Care vor fi dușmanii ei!”

61Astfel, Rebeca a plecat,

Cu slujnicele, și-a urmat

Pe robul, de Avram trimes –

Isac fiind al ei ales.

62Isac se întorcea-napoi

De la fântâna Lahai-Roi.

La miazăzi, el a venit,

Căci toți ai lui au locuit

În partea ‘ceea de ținut.

63Era un timp foarte plăcut.

Se însera, iar el ședea

Afară-n câmp și se-odihnea.

Privind, întâmplător, în zare,

Văzu acel convoi de care,

Rebeca, era însoțită.

64Fata-l văzu și ea. Grăbită,

De pe cămilă, a sărit

65Și robului, ea i-a vorbit:

„Spune-mi, acela-i domnul meu?”

El zise: „E stăpânul meu” –

Fata, de cum a auzit,

Cu voalul, fața și-a-nvelit.

66Când la Isac robul duse,

I-a povestit tot ce făcuse.

67Isac, pe fată, a luat-o

Și-a dus-o de a așezat-o

În cortul Sarei, de îndat’.

Apoi, cu fata, s-a-nsurat

Și-astfel, amarul suferit

Atunci când Sara a murit,

Acum, i s-a mai alinat,

Căci fata l-a mai mângâiat.