Cântarea cântărilor 8 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„O, dacă frate, te-aș avea!

Dacă și tu, de mama mea

Erai ținut, la sânii ei

Din care laptele să-l bei,

De câte ori, când aș veni

Și-n uliță te-aș întâlni,

Te-aș săruta, căci nimenea,

Atunci, de rău, nu m-ar ținea.

2Apoi, cu tine eu m-aș duce.

La a mea mamă te-aș aduce

Și la învățătura ei.

Atuncea, eu ți-aș da să bei

Un vin ales, mirositor,

Precum și mustu-mbietor –

Cu-al său buchet fin și plăcut –

Pe cari din rodii l-am făcut.

3Stânga, sub cap, să mi-o așeze,

Iar dreapta-i să mă-mbrățișeze!”

4„Vă rog, pe voi – fiice pe care,

Ierusalimul meu le are –

Să nu cumva, voi să stârniți

Iubirea și să n-o treziți,

Din somn – luați dar, seama bine –

Până când, singură, ea vine.”

5Dar cine ar putea să fie

Cea care suie, din pustie?

De-al ei iubit, se sprijinește

Și-n felu-acesta îi vorbește:

„Iată, sub măr eu te-am trezit.

Acolo fost-ai zămislit

De mama ta, căci te-a făcut

Acolo unde te-ai născut.”

6„Pecete, pune-mă a sta

Pe brațul și inima ta,

Pentru că dragostea e mare

Și-asemeni morții, e de tare;

Iar gelozia ațâțată,

Apare neînduplecată.

Ca locuința morților

E al ei jar, mistuitor

Precum e jarul focului –

E-o flacără a Domnului.

7De ape mari, de-ar fi cuprinsă

Iubirea, n-o să fie stinsă.

Chiar râuri peste ea de-ar trece,

Nu vor putea să o înece.

Chiar dacă omul dăruiește

Averea ce-o agonisește,

Pentru iubire, n-ar putea

Decât dispreț de a avea.

8Încă o soră am avut,

Ai cărei sâni nu au crescut,

Căci este mică sora mea.

Ce ne vom face noi, cu ea,

În ziua când au să sosească

Cei care vin să o pețească?”

9„Dacă e zid, o să zidim

Zimți de argint, să o gătim.

Dacă e ușă, atunci noi,

Ca pe o scândură apoi –

Care din cedru s-a cioplit –

O s-o întindem, negreșit.”

10Eu sunt un zid, iar sânii mei,

Ca niște turnuri îmi sunt ei.

De ochii lui am fost privită

Și-am fost apoi, asemuită

Cu una care, negreșit,

Pace, în urmă, a găsit.”

11„Avut-a Solomon o vie,

La Bal-Hamon și în chirie

A dat-o unor păzitori.

Din rodul ei, ăști lucrători

O dare-avut-au de plătit,

Ce în argint s-a socotit.

O mie e, de fiecare –

Luată-n sicli – acea dare.”

12„Dar via ce a mea era,

Doar pentru mine-o voi păstra.

Hei, Solomon, să iei o mie

De sicli, pentru a ta vie,

Și două sute pentru cei

Care păzesc roadele ei!”

13Hei, tu acela care ești

Cel ce-n grădini doar locuiești,

Niște prieteni, iată, vor

Să-și plece-acum urechea lor,

La glasul tău. Binevoiește

Acuma dar, și îmi vorbește!”

14„Hai, vino repede, căci eu

Te-aștept aici, iubitul meu!

Aleargă iute, bunăoară,

La fel ca și o căprioară.

Ca și un pui de cerb apoi,

Saltă și vino înapoi.

Treci peste munți ce răspândesc

Miresme, și ne despărțesc!”