Matei 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cel mai mare în Împărăția Cerurilor

1De Domnul, s-au apropiat

Discipolii, și-au întrebat:

„În ceruri – în Împărăție –

Mai mare, cine o să fie?”

2Un copilaș, chemă Iisus

Și, în mijlocul lor, l-a pus,

3Zicând: „Adevărat vă spun,

Că dacă nu veți fi ca un

Copil, și nu vă-ntoarceți voi,

La Domnul vostru, înapoi,

Cu nici un chip n-o să intrați

În ceruri. Deci, Mă ascultați:

4Ca și acest copil să fiți,

Și-asemeni lui, să vă smeriți!

Căci cel ce se smerește are

Să fie-n ceruri, cel mai mare.

5În al Meu Nume, cineva,

De are a primi, cumva,

Un copilaș, să știe bine:

Prin el, primitu-M-a pe Mine!

6Când cineva o să voiască

Să-i facă să păcătuiască

Pe-acești micuți, cari cred în Mine,

Pentru acela e mai bine,

De gât, să-i fie agățat

Un bolovan, și aruncat

7În fundul mării. Lume, vai!

Vai, pentru că tu multe ai,

Prilejuri de păcătuire,

Căci așa este a ta fire.

Dar vai de acel om, prin care,

Păcatul, drum, în lume-și are.

8Acum, de mâna ta te face –

Sau de piciorul nu-ți dă pace,

Ducându-te înspre păcat –

Le taie, ca să fii salvat.

Mai bine șchiop și ciung în viață

Și nu-ntreg în a morții față.

9De-un ochi te trage în păcat,

Trebuie grabnic lepădat.

Mai bine doar cu-n ochi în viață,

Și nu-ntreg în a morții față.”

Pilda cu oaia rătăcită

10„Feriți-vă ca nu cumva

Să defăimați pe cineva,

Din numărul micuților

Aceștia, căci îngerii lor.

În ceruri sunt, la Tatăl Meu,

Și Îl privesc pe Dumnezeu.

11Iată că Fiul omului

A coborât din slava Lui,

Venind, cum Dumnezeu a vrut,

Să mântuiască ce-i pierdut.

12Ce credeți? Dacă un om are

O sută de oi, dintre care

Una, de turmă, s-a pierdut,

Omul acel ce-o fi făcut?

De-ar fi să vi se-ntâmple vouă,

Pe cele nouăzeci și nouă,

Nu le-ați lăsa ca să plecați,

Pe cea pierdută, s-o aflați?

13Când omul, oaia, își găsește,

Cu mult mai mult se veselește,

Că a salvat-o – vă spun vouă –

Decât de cele nouă’șinouă.

14Și tot așa – revenind iară –

Nu-i voia Domnului să piară

Nici unul dintre ăștia mici –

Nici unul dintre cei de-aici.”

Iertarea greșelilor

15„Când al tău frate a greșit

Și-n contră-ți a păcătuit,

Du-te de-l mustră, dar să fii

Singur cu el. Așa să știi,

Că dacă fi-vei ascultat,

Pe frate’ tău l-ai câștigat.

16De nu va asculta, cumva,

Vei mai lua pe cineva –

Un ins, sau doi – să întărească

Ceea ce o să se vorbească,

Iar mărturia-ți pregătită,

De doi, trei martori, întărită

Să-ți fie-astfel. De nu voiește

17Să te asculte, trebuiește

Să-l spui Bisericii. De iar

N-o să asculte, lasă-l dar,

Și drept păgân să-l socotești

Sau ca pe-un vameș să-l privești;

Așa va fi el, pentru tine.

18Seama luați, acum, la Mine:

La ce-ați legat voi, pe pământ,

În ceruri, dezlegări, nu sânt;

Și orice, voi veți dezlega,

În ceruri, nu se va lega.

19Vă spun că dacă, dintre voi,

Se învoiesc să ceară doi,

Un lucru, pe acest pământ,

Le va fi dat de Tatăl Sfânt.

20Căci unde-s adunați doi, trei,

În al meu Nume, între ei,

Cu siguranță sunt și Eu,

Și-acolo este Dumnezeu.”

Pilda robului nemilostiv

21De Domnul, s-a apropiat

Petru și-apoi, L-a întrebat:

„De câte ori am să iert eu,

De-mi va greși, pe frate’ meu?

De șapte ori, a sale fapte?”

22„De șaptezeci de ori, tot șapte,

Îl iartă” – i-a răspuns Iisus –

23„Căci de aceea, cum v-am spus,

A cerului Împărăție,

Asemănată o să fie,

Cu-n împărat, care-a venit

Și cu-ai lui robi s-a socotit.

24Unul din robi îi datora,

În galbeni, zece mii. Era

25Robul acel, năpăstuit,

Căci n-avea bani. A poruncit

Stăpânul, ca vândut să fie,

Pentru această datorie,

Tot ce avea robul acel:

Copii, nevastă și pe el.

26Robul, atunci, s-a închinat

Pân’ la pământ, și l-a rugat

Pe-al său stăpân, să-l păsuiască,

Sperând că poate să-i plătească.

27Stăpânul s-a înduioșat

Și-apoi, în urmă, l-a iertat

28De datorie. A ieșit

Robul afară, și-a-ntâlnit

Pe un tovarăș, ce avea

O sută, doar, de lei, să-i dea.

Când l-a văzut, s-a repezit,

L-a prins de gât și i-a vorbit,

Strigându-i amenințător:

„Plătește-mi ce îmi ești dator!”

29Datornicul s-a aruncat

Jos, la pământ, și la rugat:

„Mai lasă-mă, că-ți voi plăti!”

30Dar el, nimic, n-a vrut a ști,

Ci pe acel om, l-a luat

Și-n temniță l-a aruncat.

31Când robii ceilalți au văzut

Toate câte s-au petrecut,

S-au dus de-au spus stăpânului

Ce făptuise robul lui.

32Stăpânul l-a chemat la el,

Degrabă, pe robul acel:

„Tu, rob viclean, ai fost iertat

De datorie! M-ai rugat,

Iar eu, de tine, am avut

Milă. Tu, însă, n-ai făcut

La fel, cum m-am purtat cu tine!

33Oare nu crezi că era bine

Să fii și tu-ngăduitor?

34Luați-l dar, chinuitori!

În temniță să putrezească

Până când are să plătească!”

35Să ascultați ce vă spun Eu:

Așa va face Tatăl Meu,

Cu voi, dacă nu îi iertați,

Din inimă, pe-ai voștri frați.”