Daniel 3 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cei trei tovarăși ai lui Daniel în cuptor

1Cum Nebucadențar a vrut,

Un chip de aur s-a făcut.

De șase coți era-n lățime

Și de șaizeci în înălțime.

În valea care s-a chemat

Dura, chipul s-a înălțat.

Ținutul Babilonului

Fusese loc al chipului,

Căci se afla-n al său hotar.

2În urmă, Nebucadențar,

La slujitori, le-a poruncit

Ca să-i adune, negreșit,

Pe cei cari sunt îngrijitori,

Cârmuitori sau dregători;

Ia mai chemat și pe cei cari

Erau judecători mai mari;

Legiuitori au fost chemați,

Cu cei ce fost-au așezați

Judecători peste popor;

Se mai aflau, alături lor,

Și căpitanii de ținut

Și cei cari ranguri au avut,

De vistiernici. Astfel, ei –

Adică oamenii acei –

Chemați fuseseră-așadar,

De către Nebucadențar,

Ca să privească – negreșit –

Cum chipul său va fi sfințit.

3Toți cei ce sunt îngrijitori,

Cârmuitori sau dregători,

Precum și toți aceia cari

Erau judecători mai mari,

Cu cei ce-au fost legiuitori

Și cu ceilalți judecători,

Cu căpitanii de ținut

Și cu cei cari rang au avut

De vistiernici, au venit

Să vadă cum va fi sfințit

Chipul ce fost-a înălțat

De către marele-mpărat.

4Un crainic fost-a rânduit,

Care în ăst fel a vorbit –

Tare – în fața tuturor:

„Ascultați dar, neamurilor!

Popoarelor, mă ascultați,

Și voi toți care adunați,

Acum, în acest loc, sunteți

Și limbi deosebite-aveți!

Iată, în ceea ce privește

Chipul, ce vi se poruncește:

5Atunci când auzi-veți voi

Al trâmbițelor glas și-apoi

Și sunetul cavalului,

Precum și al cimpoiului,

Glasul de sunet de ghitare

Sau cel ce alăuta-l are,

Glasul pe care o să-l dea

Psaltirea ori de-asemenea

Semnalele ce vor fi date

De instrumentele-adunate

În acest loc, să v-aruncați

Jos, la pământ, să vă-nchinați

În fața chipului acel!

Din aur este făcut el

Și-n acest loc fost-a-nălțat

De către al nost’ împărat!

6Oricine-i omu-acela care

Nu-i va aduce închinare

Chipului ce s-a înălțat,

În flăcări fi-va aruncat,

În mijlocul unui cuptor!”

7De-aceea, orice muritor,

Atuncea când a auzit

Că instrumentele-au pornit

Să dea, pe limba lor, semnal –

Cu glas de trâmbiți, de caval

Sau de cimpoi ori de ghitare,

Cu glas ce alăuta-l are

Și sunetul de-asemenea

Pe cari psaltirea o să-l dea –

Jos, la pământ, s-a aruncat,

De-ndată, și s-a închinat

În fața chipului acel.

Din aur era făcut el

Și înălțat fost-a-n hotar,

De către Nebucadențar.

8Cu-acest prilej, niște Haldei,

Având gând rău pentru Iudei,

Să îi pârască au cătat –

Atunci – în față la-mpărat.

9‘Naintea lui merseră dar

Și către Nebucadențar

Au zis astfel: „Să ne trăiești

În veci și să împărățești!

10Noi știm, mărite împărat,

Cum că poruncă tu ai dat

Că dacă auzi-vom noi

Al trâmbițelor glas și-apoi

Și sunetul cavalului,

Precum și al cimpoiului,

Glasul de sunet de ghitare

Sau cel ce alăuta-l are,

Glasul pe care o să-l dea

Psaltirea ori de-asemenea

Semnalele ce vor fi date

De instrumentele-adunate

În acest loc, să ne-aruncăm

Jos, la pământ, să ne-nchinăm

În fața chipului ‘nălțat

Care din aur e turnat.

11De-asemenea, bine știm noi,

Că ai mai poruncit apoi,

Ca oricine-i omul cel care

Nu-i va aduce închinare

Chipului ce s-a înălțat,

În flăcări fi-va aruncat,

În mijlocul unui cuptor.

12Dar iată, în al tău popor,

Se află-acum niște Iudei.

Să știi că-n ale lor mâini, ei

Au trebile ținutului

Ce este-al Babilonului,

Pe cari în grija lor le-ai dat.

Aceștia nu s-au închinat –

Așa după cum am văzut –

Chipului care l-ai făcut!

Nu slujesc oamenii acei

La cei care-ți sunt dumnezei.

Primul, Șadrac, este chemat.

El este, de Meșac, urmat,

Iar cel de-al treilea s-a vădit

Că Abed-Nego, s-a numit.

13Când Nebucadențar aflase

Lucrul acest, se mâniase

Și-n urmă-apoi, plin de urgie,

A poruncit ca să îi fie

Aduși în față, de îndat’,

Cel ce era Șadrac chemat,

Meșac, precum și-acela care

Drept Abed-Nego, nume, are.

Îndată, slujitorii lui,

În fața împăratului,

Înfățișară pe cei trei,

14Iar Nebucadențar, la ei,

Plin de mânie a privit

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Șadrac, Meșac și tu, cel care

Ești Abed-Nego, spuneți, oare,

Voi înadins ați încălcat

Poruncile ce vi le-am dat

Și nu vreți să slujiți la cei

Care-mi sunt mie dumnezei?

De ce, voi nu v-ați închinat

Chipului ce l-am înălțat?

15Acum fiți gata, pregătiți,

Și-n clipa-n care auziți

Al instrumentelor semnal,

Glasul de trâmbiți, de caval

Sau de cimpoi ori de ghitare,

Ori cel ce alăuta-l are

Și sunetul ce va avea

Psaltirea-n urmă să îl dea,

Jos, la pământ, să v-aruncați

Și-ndată să vă închinați

Chipului care l-ați văzut,

Că eu din aur l-am făcut.

Dacă n-o să vă închinați,

În flăcări fi-veți aruncați,

În mijlocul cuptorului!”

16Îndată, împăratului,

Cel cari Șadrac era chemat,

Fiind și de Meșac urmat,

Precum și de acela care

Drept Abed-Nego, nume, are,

Aceste vorbe i le-au spus:

„Iată, la cele de mai sus,

Nevoie de-ați răspunde-apoi,

Să știi dar că nu avem noi.

17Cel ce-i al nostru Dumnezeu –

Căruia Îi slujim mereu –

Ne poate scoate din cuptor,

Din mijlocul flăcărilor,

Iar din a ta mână, pe noi,

Tot El o să ne scoată-apoi.

18Chiar dacă din cuptoru-aprins

Nu ne va scoate, înadins,

Noi tot nu-i vom sluji pe cei

Care-ți sunt ție dumnezei,

Și nici n-aducem închinare

În fața chipului pe care

L-ai înălțat și am văzut

Că tu, din aur, l-ai făcut!”

19Atunci când Nebucadențar

I-a auzit, s-a umplut iar

De-o grea mânie. S-a schimbat

La față și s-a încruntat

Când spre Șadrac el a privit

Spre cel care-i Meșac numit

Și-asemenea către cel care

Drept Abed-Nego, nume are.

Apoi, cuvântul a luat

Și-a poruncit ca, imediat,

Cuptorul să se pregătească:

De șapte ori să se-ncălzească

Mai mult, decât de obicei,

Ca să îi ardă pe cei trei.

20Ordin a dat, la slujitori,

Ca pe cei trei ne-ascultători

Să-i lege fedeleș, pe loc,

Și-apoi să îi arunce-n foc.

Slujbași-ndată i-au luat

Pe cel care-i Șadrac chemat,

Pe cel care-i Meșac numit

Și pe-Abed-Nego, negreșit.

21Oamenii fost-au dezbrăcați

De straie, iar apoi legați,

Strâns, cu cămășile pe care

Le avusese fiecare

Și cu izmene, cu mantale

Și-n urmă și cu alte țoale.

După ce-au fost astfel legați,

În flăcări fost-au aruncați.

22Porunca dată de-mpărat,

Aspră a fi s-a arătat

Și de aceea, încălzit

Mai mult decât obișnuit,

Fusese-atunci acel cuptor,

Iar ceata slujitorilor

Care, în foc, i-au aruncat

Pe cel care-i Șadrac chemat,

Pe cel care-i Meșac numit

Și pe-Abed-Nego, au pierit

Pradă căzând flăcărilor

Care țâșniră din cuptor.

23Însă cel care s-a chemat

Șadrac și-i de Meșac urmat,

Cu Abed-Nego – negreșit –

Nimica nu au suferit,

Ci au căzut în foc, legați,

Și au rămas nevătămați.

24Văzând toate acestea dar,

Teama, pe Nebucadențar,

În stăpânire l-a luat.

Iute-n picioare s-a sculat

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Dar oare, noi n-am azvârlit

Numai trei oameni, în cuptor,

În mijlocul flăcărilor?”

Slujbașii zis-au: „Negreșit,

În foc, trei oameni am zvârlit!”

25Din nou, cuvântul a luat

Și spuse marele-mpărat:

„Ei bine, văd în acel loc,

Că patru oameni sunt în foc.

Mergeți și voi și vă uitați!

Sunt slobozi și nevătămați!

Al patrulea, precum văd eu,

Pare un fiu de dumnezeu!”

26În urmă, Nebucadențar

Pân’ la cuptor se duse iar,

Și-n felu-acesta a vorbit:

„Șadrac, Meșac și – negreșit –

Tu, Abed-Nego, hai, ieșiți

Grabnic afară, căci slujiți

Aceluia care, mereu,

E Prea Înaltul Dumnezeu!”

27Cei care fost-au dregători,

Îngrijitori, cârmuitori,

Precum și sfetnicii pe care –

În slujbă – împăratu-i are

S-au strâns cu toți și au văzut

Minunea ce s-a petrecut,

Căci flăcările din cuptor

N-aveau putere-asupra lor;

Iar cei trei nici nu și-au pârlit

Părul și nici n-au mirosit

A fum, căci focul nu putea,

Pe ale lor haine, să stea.

28Atuncea, Nebucadențar,

Luând cuvântul, zise iar:

„Să fie binecuvântat

Cel ce e Domn cu-adevărat,

Acela care e, mereu,

Adevăratul Dumnezeu

Cari, de Șadrac, este slujit

Și de Meșac și – negreșit –

Slujit e și de-acela care,

Drept Abed-Nego, nume, are!

Și binecuvântat, mereu,

Să fie al lor Dumnezeu

Cari Și-a trimis îngerul Său,

Ca să-i păzească de-orice rău,

Pe cei trei ce se dovedesc

Precum că Lui, doar, Îi slujesc,

Căci după cum noi am văzut,

Numai în El s-au încrezut!

Iată că îngeru-a venit

Și pe cei trei i-a izbăvit,

Căci mai de grabă au călcat

Porunca dată de-mpărat

Și nu s-au închinat la cei

Care nu le sunt dumnezei.

Mai bine, trupurile lor,

Pradă le-au dat flăcărilor,

Dar nu s-au închinat la cei

Care nu le sunt dumnezei.

Ei se închină, tot mereu,

Numai la al lor Dumnezeu!

29Iată acum, ce porunci vreau,

Pentru al meu popor, să dau:

Toți oamenii care-au să fie

În a mea-ntinsă-mpărăție –

Indiferent de limba lor,

De al lor neam sau de popor –

Dacă vor cuteza, cumva,

De rău de a grăi ceva

De Dumnezeul Cel pe care

Șadrac, cu Abed-Nego-L are

Și cu Meșac, voiesc să știe

Că vor simți a mea mânie.

Nu vor scăpa nepedepsiți

Oameni-acei nesocotiți,

Ci fiți cu toți încredințați

Că în bucăți vor fi tăiați,

Iar a lor casă, de îndată,

Are să fie dărâmată,

Căci nu-i alt Domn să izbutească,

Asemeni Lui, să izbăvească.”

30Șadrac, Meșac și a urmat

Și Abed-nego – de îndat’ –

O mare cinste-au dobândit

De la-mpărat și – negreșit –

De-aceeași cinste, ne-ncetat,

În Babilon s-au bucurat.