Judecătorii 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Biruința asupra madianiților

1Îndată, Ghedeon – cel care

Și Ierubal, drept nume, are –

De dimineață a pornit,

Cu tot poporul, și-a venit

La un izvor, Harod chemat,

Unde apoi s-au așezat.

La miazănoapte-n fața lui,

Era a Madianului

Tabără toată, adunată

În valea care e aflată

La poalele culmii pe care

Dealul chemat More o are.

2Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:

„Poporul care l-ai adus,

E mult prea mult, acum când vreau,

Pe Madian, ca să îl dau

În mâna voastră. Nu cumva,

Să se gândească cineva

Și să se laude apoi –

Când va fi gata ăst război –

Zicând că „Numai mâna mea,

Izbândă, a putut să-mi dea!”

3Du-te acum, în fața lui,

Și spune-așa, poporului:

„Acela care e fricos

Și plin de teamă, ne-ndoios,

Să se întoarcă înapoi

Și să se depărteze-apoi,

De muntele Galaadului!”

Când auziră vorba lui,

Îndată, două’șidouă mii,

Din ai lui Israel copii,

Se-ntoarseră și au plecat,

Astfel încât s-au ridicat

Cei ce-au fost gata de război,

La zece mii de inși apoi.

4Domnul, lui Ghedeon, i-a spus:

„Și-acum sunt mulți oameni în plus.

La apă, să pogori, cu ei,

Și-am să-i aleg Eu, pe acei

Cari trebuie să te-nsoțească

În lupta ce o să pornească.

Cel despre care-ți spun: „E bine

Să meargă-alăturea de tine”,

Deoparte trebuie a-l pune.

Cel despre care îți voi spune

Că „nu va merge la război”,

Lasă-l să plece înapoi.”

5La apă, Ghedeon s-a dus,

Cu-al său popor, iar Domnu-a spus:

„Pe toți cei care limpăiesc

Apa, precum obișnuiesc

Câinii să bea, deoparte-i pune,

Să vezi câți au să ți se-adune.

Să îi desparți de cei ce stau

Îngenuncheați, când apă beau.

6Cei care, apă, limpăiau

Și cari, din palmă, o sorbeau,

A fi trei sute, s-au vădit.

Restul, în schimb, s-au dovedit

Că, în genunchi dar, au căzut,

Atunci când, apă, au băut.

7Domnul, la Sine, l-a chemat,

Pe Ghedeon și-a cuvântat:

„Cei care apă-au limpăit –

Și cari, trei sute, s-au vădit –

Sunt cei care te însoțesc.

Prin ei, am să vă mântuiesc

Din mâna Madianului.

Să lași, restul poporului,

Să se întoarcă fiecare,

Apoi, la casa ce o are.”

8Îndată, Ghedeon s-a dus

Și-a împlinit ce i s-a spus.

Numai merinde-a adunat

Și trâmbițele le-a luat,

Din mâinile poporului

Când i-a trimis la cortul lui

Pe fiecare, iar apoi,

El și-a oprit pentru război,

Pe cei trei sute, cum – cu cale –

Domnul găsise. Jos, în vale,

Madianiții se aflau,

În tabără, și așteptau.

9În timpul nopții, a venit

Domnul și astfel i-a vorbit,

Lui Ghedeon: „Hai, scoală-te,

Și-n tabără, pogoară-te,

Căci iată, am găsit o cale,

Să o las pradă, mâinii tale!

10Dacă ți-e frică și de vrei,

Cu tine, poți ca să îl iei

Pe Pura, al tău slujitor.

11În a Madianiților

Tabără-n urmă, să pătrunzi,

Și-acolo, bine să te-ascunzi,

Ca să-i auzi tot ce vorbesc,

Căci astfel ți se întăresc

Brațele-apoi.” El a pornit,

Fiind de Pura însoțit,

Și da al nopții văl ascuns

A reușit de a ajuns

Până la prima strajă care,

Drept pază, tabăra o are.

12În vale, erau răspândiți

Madianiți și-Ameleciți,

Precum și cei care-au venit

Din țările din Răsărit.

Ca și lăcustele păreau,

Căci mulți, în număr, ei erau,

Iar numărul cămilelor

Părea nisipul mărilor.

13Când Ghedeon – neobservat –

Sosit-a și s-a așezat

La pândă, doi ostași erau

Mai la oparte, și vorbeau.

Unul din ei, atunci, a zis,

Tovarășului său: „Un vis,

Foarte ciudat, eu am avut.

O turtă-n vis mi-a apărut –

Din orz – ce se rostogolea,

Și-n Madian, ea pătrundea.

În tabără, când a venit,

La cort s-a dus și l-a lovit.

Cortul, atunci, s-a răsturnat

Și-ndată fost-a dărâmat.”

14Al său tovarăș a răspuns,

Adânc, de visul său, pătruns:

„Visul ne spune-acum ceva.

Iar turta nu e altceva

Decât o sabie pe care –

Desigur – Ghedeon o are.

El, pe Ioas, îl are tată,

Iar sabia-i, la el aflată,

Căci după cum văd, el e cel

Care-i bărbat, în Israel.”

15Când Ghedeon a auzit

Visul și cum s-a tâlcuit,

Jos, l-a pământ, s-a aruncat

Și-n tabără s-a înturnat –

La Israel – zicând apoi:

„Sculați și haideți la război,

Căci Domnul – după al Său plan –

Ni-l dă în mâini pe Madian!”

16Pe oamenii ce-l însoțeau –

Și care trei sute erau –

În trei cete, i-a împărțit.

Cu trâmbițe i-a dăruit

Și cu ulcioare goale-n care,

Făclii, aprins-au fiecare.

17Apoi le-a zis: „Să știți dar bine,

Să faceți toți, la fel ca mine!

Când vom pătrunde mai apoi,

În tabără, aș vrea ca voi

Să faceți tot ce ați văzut

Că eu, atunci, voi fi făcut!

18Când va suna trâmbița mea,

Faceți și voi, asemenea:

Din trâmbițe deci, să sunați,

Când taberei, ocol îi dați.

„Sabia Domnului” apoi,

Mai trebuie să strigați voi –

Tare, cu toți, la un ison –

„Și sabia lui Ghedeon!”

19Ceata, în fruntea căreia

Chiar Ghedeon însuși ședea,

Avea o sută de bărbați,

Cu toții bine înarmați.

Când noaptea s-a-njumătățit,

Spre tabără ei au pornit,

Căci cetele de păzitori

Cari stau de strajă până-n zori,

Tocmai atuncea s-au schimbat

Și liniștea s-a așezat.

Când Ghedeon a năvălit –

De ai săi oameni însoțit –

Din trâmbiță a răsunat

Și-al său ulcior l-a aruncat.

20Cele trei cete au făcut,

Îndată, tot ce au văzut:

În mâna stângă au luat

Făcliile și-au apucat –

Cu dreapta – trâmbițele-n care

Suflat-au cu putere mare.

Apoi, așa cum învățară,

„Sabia Domnului!”, strigară –

Puternic, toți – la un ison,

„Și Sabia lui Ghedeon!”

21Apoi, cu toții s-au retras

Și-n așteptare au rămas.

Tabăra, însă, s-a trezit,

Părând că a înnebunit:

Înspăimântați, toți alergau

De colo colo, și țipau.

22Cele trei cete cari veniră

Cu Ghedeon și-l însoțiră –

Și care-n ele-aveau cuprinși

Un număr de trei sute inși –

Din nou, din trâmbițe-au sunat

Și-aceleași vorbe le-au strigat.

Domnul, atuncea, a făcut

Astfel încât de s-au bătut

Madianiții cu toți cei

Aflați în tabără la ei.

Tabăra s-a împrăștiat

Și-nspăimântați au alergat

Oștenii Madianului.

În felu-acesta, oastea lui,

Pân’ la Bet-Șita a fugit,

Înspre hotarul străjuit

De-Abel-Mehola, loc aflat

Către Țerera, spre Tabat.

23Israeliții s-au unit:

Cei din Neftali au venit,

Veniră cei cari – după case –

Se trag din neamul lui Manase,

Precum și cei cari, bunăoară,

În lume, din Așer, coboară.

Aceștia toți s-au repezit

În iureș și l-au urmărit

Pe Madian, fără-ncetare.

24Pentru a nu-i lăsa scăpare,

Soli, Ghedeon iute-a trimis,

Care în acest fel au zis,

În muntele lui Efraim:

„Haidem cu toții, să ieșim,

Să-i ținem piept lui Madian,

Pân’ la Bet-Bara și Iordan!

Să le tăiem dar oștilor,

Intrarea-n vadul apelor!”

Bărbații care s-au găsit

În Efraim, s-au repezit

Și-au ocupat, în calea lor,

Îndată, vadul apelor,

Pân’ la Bet-Bara și Iordan,

Spre a-l opri pe Madian.

25Pe două căpetenii care,

În frunte, Madian le are,

Mâna au pus: primu-i Oreb,

Iar cel de-al doilea e Zeeb.

La stânca lui Oreb, apoi,

Și la al lui Zeb teasc, cei doi

Au fost uciși. Li s-au tăiat –

Acolo – capetele-ndat’,

Și-au fost trimise, negreșit,

La Ghedeon, care oprit

Era, dincolo de Iordan

Și îl pândea pe Madian.