Numeri 32 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Galaadul dat lui Gad și Ruben

1Fiii lui Ruben, vite-aveau.

Fiii lui Gad, și ei creșteau

Vite atunci. Lor le-a plăcut

Ținutul care l-au văzut.

În el, acesta cuprindea

Țara lui Iaezer, și-avea

Și țara Galaadului.

Când au văzut întinsul lui,

2Fiii lui Ruben s-au gândit –

Cu ai lui Gad, s-au sfătuit –

Și-apoi, la Moise, ei s-au dus,

La Eleazar, și-astfel au spus,

Față de toți aceia cari,

Peste Israel, sunt mai mari:

3„Noi am văzut că Atarot,

Dibonul și Iazerul tot,

Nimra, Eleale și Hesbon,

Sebam și Nebo și Beon,

4Alcătuiesc țara lovită

De Dumnezeu și nimicită,

Față de-ntreaga adunare.

Noi am văzut ce bunuri are,

Și credem că sunt potrivite

Pășunile ei, pentru vite.”

5Apoi au mai adăugat:

„De trecere am căpătat,

Vrem ca să-ți cerem învoire,

Să o luăm în stăpânire.

Să nu ne treci peste Iordan,

Așa cum știm că ai în plan.”

6Moise a spus, feciorilor

Lui Gad și Rubeniților:

„Aici vreți să rămâneți voi,

Și-ai voști’ frați pleacă la război?!

7De ce, acuma, încercați

Ca, inima, să le-o-nmuiați,

Copiilor lui Israel

Și să-i opriți, în acest fel,

Ca să pătrundă-n țara care,

Domnul, de gând, să le-o dea, are?

8Ai voști’ părinți la fel au zis,

Atuncea când eu i-am trimis,

Din Cades-Barnea, să pornească

Și țara să o cucerească.

9Pân’ la Eșcol, ei s-au suit,

Iar după ce au iscodit

Țara – așa cum le-am cerut –

Când s-au întors, știți ce-au făcut?

Ei inimile-au înmuiat,

La toți și-astfel, nu i-au lăsat

Să intre-n țara mult dorită,

Care le-a fost făgăduită,

De către Domnul. Atunci, El

10S-a mâniat, pe Israel,

Și-n ziua ‘ceea, a jurat:

11„Toți oamenii, cari s-au urcat

Din al Egiptului ținut –

Deci cei pe care i-am trecut,

În numărare, cum am spus,

De la ani douăzeci, în sus –

Pieri-vor făr’ a fi intrat,

În țara care, am jurat,

Că lui Avram, Isac și-apoi,

Lui Iacov, dărui-o voi.

Ei, țara, nu o vor vedea,

Căci n-au pășit, pe calea Mea,

12Afară de Caleb – cel care,

De tată, pe Iefune-l are –

Și-apoi de Iosua – vă spun –

Care fecior îi e, lui Nun!

Ei sunt cei care au urmat,

Calea ce li s-a arătat.”

13Domnul se-aprinse de mânie.

Patru decenii, prin pustie,

A fost purtat, de către El

Întreg neamul lui Israel,

Până când cei ce au greșit –

Cu întreg leatul – au pierit.

14Ca și părinții voștri-apoi,

Văd eu, că vă purtați și voi.

Ca niște păcătoși, voiți,

Pe Dumnezeu, să Îl stârniți,

Să Îi aprindeți, în ăst fel,

Mânia, peste Israel.

15De vă întoarceți înapoi,

El are să îl lase-apoi,

Pe Israel – cum bine știu –

Să rătăcească în pustiu,

Până când vor pieri cu toți:

Bunici, părinți, copii, nepoți.”

16De Moise, s-au apropiat –

Atuncea – ei și-au cuvântat:

„Aste câmpii sunt potrivite,

Pentru ocoalele de vite.

Cetăți, mai vrem, să facem noi –

Doar pentru pruncii noști’ – și-apoi,

17În grabă, ne vom înarma,

Pentru că vrem a te urma,

Căci noi vom merge-n acest fel –

Pân’ la sfârșit – cu Israel,

Până când își va fi găsit

Locul ce-i este rânduit.

Dar vrem însă, ca pân’ atunci,

Să locuiască-ai noștri prunci,

În așezări ce-s întărite,

Deci în cetăți care, zidite,

Vor fi de noi, să știm că ei,

Adăpostiți sunt, de toți cei

Care, acuma, se găsesc

În ăst ținut, și-l locuiesc.

18Deci Moise, află dar, că noi

Nu ne-om întoarce înapoi,

Până când n-o să reușească

Poporul tot să stăpânească

Țara, de care avem știre,

Că i-o dă Domnul, moștenire.

19Nimic, nu vrem să stăpânim

Acolo, pentru că primim

Acest ținut, lângă Iordan –

Așa precum avem în plan –

Aflat aici, spre răsărit.

Peste Iordan, noi ne-am gândit,

Că nu trebuie să ne dai

Nimic. Deci, ce părere ai?”

20Moise, atuncea, a vorbit:

„Dacă, așa cum v-ați gândit

Veți face, dacă vă-narmați

Pentru ca-n urmă să luptați

În fața Domnului apoi,

21De treceți dar – Iordanul – voi,

Luptând în fața Domnului,

Spre-a izgoni dușmanii Lui,

22Și dacă veți veni apoi,

În locu-acesta, înapoi –

Doar după ce acel pământ

Supus va fi Domnului Sfânt –

Atuncea nu o să se țină,

În seama voastră, nici o vină,

Și-acest ținut ce îl doriți,

O să puteți să-l stăpâniți,

Mereu, în fața Domnului,

Păziți fiind, de brațul Lui.

23Dar dacă n-o să împliniți

Ceea ce-ați spus, atunci să știți

Că, vinovați, vă faceți voi,

Față de Dumnezeu și-apoi,

Păcatul ce l-ați săvârșit

Vă va ajunge, negreșit.

24Zidiți cetăți – precum doriți –

Ca, pruncii, să v-adăpostiți.

Faceți ocoale, pregătite

Numai pentru-ale voastre vite,

Exact așa cum v-ați dorit.

Faceți dar tot, cum ați vorbit!”

25Fiii lui Gad și toți ai lor,

Cu neamul Rubeniților,

Au zis lui Moise: „Negreșit,

Vom face, precum am vorbit.

Vom face totul, cum dorești,

Așa precum ne poruncești.

26Mergem cu voi, însă atunci,

Nevestele, ai noștri prunci

Și cu cirezile de vite,

Vor rămânea, adăpostite,

În țara Galaadului.

27Doar noi, în fața Domnului,

O să ne înarmăm apoi,

Și vom purcede la război,

Precum al nostru domn voiește,

Atuncea când ne poruncește.”

28Moise, pe loc, a dat atunci –

Referitor la ei – porunci

Lui Eleazar – preotul mare –

Și-apoi lui Iosua – cel care

Fusese al lui Nun fecior –

Precum și căpitanilor

Din casele lui Israel,

Și le-a vorbit, în acest fel:

29„Dacă, cu voi, ai lui Gad fii

Și-ai Rubeniților copii

Trec apele Iordanului,

Luptând în fața Domnului –

Pentru a țării cucerire,

Pân’ o luați în stăpânire –

Să îi lăsați ca înapoi,

Să se întoarcă ei apoi,

Spre-a stăpâni – cum au cerut –

Al Galaadului ținut.

30Dar dacă n-au să vă-nsoțească

În luptă să vă sprijinească,

Va trebui să îi luați

Și între voi să-i așezați,

În mijlocul poporului,

În țara Canaanului.”

31Fiii lui Gad – cu toți ai lor –

Și fiii Rubeniților

Au spus: „Vom face, negreșit,

Ceea ce Domnu-a poruncit.

32Vom trece, înaintea Lui,

În țara Canaanului.

Dar moștenirea noastră-o vrem

Aici, dincoace, s-o avem.”

Luarea în stăpânire a Galaadului

33Atuncea, ai lui Gad copii,

Precum și ai lui Ruben fii,

Cu jumătate dintre case

Din seminția lui Manase –

Fiul lui Iosif – au primit

Ținutul pe cari l-au dorit.

Moise le-a dat – precum se știe –

A lui Sihon împărăție –

Sihon fusese așezat,

Peste-Amoriți, ca împărat.

De-asemenea, le-a dăruit

Ținutul ce-a fost stăpânit

De către Og, cari, împărat,

Era-n Basan, înscăunat.

Cetățile de prin ținut,

În ale lor mâini, au trecut,

Cu tot ce-n ele s-au aflat,

Cu câmpul ce le-a-nconjurat.

34Fiii lui Gad au construit

Dibonul. Tot ei au zidit

Și Atarotul și-Aroerul,

35Atrot-Șofan și Iaezerul;

Apoi, Iogbeha, au zidit

36Și cu Bet-Nimra și-au sfârșit

Cu Bet-Haran. Ele erau

Cetăți care-ntăriri aveau.

Pe lângă-acestea, negreșit,

Și staule, au construit.

37Fiii lui Ruben au luat

Și ei pământ și-au ridicat

Chiriataimul și Hesbon,

38Eleale, Nebo, Bal-Meon

Și Sibma-n urmă. Ei, apoi,

Le-au dăruit și nume noi,

Cetăților ce le-au zidit.

39Copiii care au ieșit

De la Machir, din a lui case –

Deci din familia lui Manase –

Spre Galaad s-au îndreptat

Și împotrivă-i, au luptat.

Pe Amoriți, i-au biruit

Și din ținut i-au izgonit.

40Moise, pentru Machir – cel care,

De tată, pe Manase-l are –

A dat al Galaadului

Ținut, în stăpânirea lui.

41Apoi Iair – acela care,

De tată, pe Manase-l are –

A mers și el, de s-a luptat

Și multe târguri a luat,

Pe care-n urmă, le-a numit,

Cu al său nume – negreșit –

Căci cunoscut e al lor șir,

Drept târgurile lui Iair.

42Nobah, și el, lupte-a purtat

Și-apoi Chenatul l-a luat,

Cu tot ce a ținut de el.

A dobândit cetăți astfel,

Și le-a pus alte nume, noi,

După al său nume apoi.