Ieremia 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Urgii și robie

1Domnul la mine a venit

Și-n felu-acesta a vorbit:

2„Ai grijă, nu cumva să-ți vie

Vreun gând, ca să îți iei soție,

Căci în acest loc, îți voi zice,

Să nu ai nici feciori, nici fiice!

3Iată ce soartă îi va paște

Pe-aceia care se vor naște

Pe-aceste locuri. Negreșit,

La fel – atunci – vor fi pățit

Și mamele și tații lor,

Precum și-acest întreg popor:

4O boală rea va fi în țară

Și toți, de boală, au să piară.

Nimenea, însă, nu-i va plânge

Și nimenea nu îi va strânge

Ca să-i îngroape. Au să fie

Ca și gunoiul de pe glie.

Îi va ucide sabia

Și îi va stinge foametea.

Ale lor trupuri moarte, toate,

Ajunge-vor a fi mâncate

De păsările cerului

Și fiarele pământului.”

5Domnul a zis: „În a ta cale,

Nu căuta case de jale.

Nu intra-n casele acele,

Ca să nu plângi, apoi, în ele,

Cu cei care se tânguiesc –

Acolo strânși – și se bocesc,

Căci am luat de la popor,

Pacea ce le-o dădusem lor

Și bunătatea Mea cea mare

Și-asemenea a Mea-ndurare.

6Și mari și mici, în astă țară,

Cu toții trebuie să piară.

De-aceea, morții vor fi dați

Și n-au să fie îngropați.

Nu îi va plânge nimenea

Și nimeni nu se va tăia

În carne, din pricina lor;

Nu va fi nici un muritor

Ca să se radă, drept cinstire,

Și să-i păstreze-n amintire.

7Nimeni nu are să le iasă

‘Nainte, spre-a le-ntinde-o masă

Când vor jeli, ca mângâierea

Să le-o aducă în durerea

Care le-a fost pricinuită,

Când o ființă prea iubită,

În gheara morții a căzut.

Vor suferi, căci de băut,

Nu va fi nimeni să le dea –

Așa precum se-obișnuia –

Paharul cel de mângâiere,

Ca să aline-a lor durere,

În urma morții taților

Precum și a mamelor lor.

8Iată dar, ce ți se mai cere:

Nu intra-n casa de plăcere,

La masă ca să stai cu ei,

Ca să mănânci și ca să bei.”

9„Așa vorbește Domnul, Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel

Și Domn al oștilor: „Să știi

Că nu vor mai fi bucurii

În acest loc. O să urmeze

Un timp, când fac să înceteze

Chiotul cel de veselie.

Vremea aceea o să vie

Curând, iar voi o să puteți,

Cu ochii voștri să vedeți

Cum se-mplinește ce-am vestit.

N-o să mai fie auzit

Cântec de mire și mireasă,

Cum se-auzea la orice casă.”

10„Când te vei duce ca să spui

Aceste vești poporului,

Toți te vor întreba, mirați:

„De ce suntem amenințați

Cu astfel de nenorocire,

Care se-abate peste fire?

Ce am făcut? Cu ce-am greșit?

Sau ce păcate-am săvârșit

În contra Celui cari, mereu,

Ne este Domn și Dumnezeu?”

11„Atuncea, tu – poporului –

În felu-acesta să îi spui:

„Domnul a zis, când mi-a vorbit:

„Părinții voști’ M-au părăsit.

Au căutat alți dumnezei

Care străini erau de ei.

În fața lor s-au închinat

Și le-au slujit neîncetat.

M-au părăsit și n-au ținut

Legea, așa cum le-am cerut!

12După părinții voștri, voi

Ați făcut și mai răi apoi,

Urmând doar ale voastre firi

Și relele voastre porniri,

Pe cari în inimi le aveți,

Căci să Mă ascultați, nu vreți.

13De-aceea, Eu vă voi muta

Din astă țară și veți sta

În altă țară, neștiută,

Care vă e necunoscută,

Pe care nu o cunoșteau

Ai voști’ părinți, pe când trăiau.

Veți sluji altor dumnezei

Și vă veți închina la ei,

Pentru că nu veți mai avea

Parte, de îndurarea mea!”

14„De-aceea Domnul a zis: „Iată,

Curând, o vreme se arată,

În care nu se va putea

Ca să mai spună nimenea

„Viu este Domnul! Viu e Cel

Care l-a scos pe Israel

Din al Egiptului ținut

Și din rob, liber l-a făcut!”

15Atuncea, se va spune-astfel:

„Viu este Domnul! Viu e Cel

Cari pe Israel l-a scăpat

Din țara-n care s-a aflat,

În miazănoapte – înrobit –

Și de pe unde izgonit

Fusese de-al său Dumnezeu!”

Căci iar îi voi aduce Eu,

În țara care a fost dată,

Pentru ai lor părinți, odată.”

16„Iată că vine-o vreme-n cari

Trimit mulțime de pescari,

Căci vreau ca ei să-i pescuiască.

Apoi, un timp o să sosească,

În care vânători trimit

Ca să-i vâneze – negreșit –

Pe munți, în văile adânci,

Pe deal și-n crăpături de stânci.

17Mereu, ai Mei ochi urmăresc

Cărările pe cari pășesc,

Căci înaintea Feței Mele,

Nu pot a fi ascunse ele.

Nelegiuirile făcute

De ei, nu-Mi sunt necunoscute.

18Iată că am să-i răsplătesc

Și îndoit am să-i plătesc

Pentru că au păcătuit

Și pentru că au săvârșit

Nelegiuiri, în țara Mea.

Umplută Îmi fusese ea,

Cu trupurile jertfelor

Aduse idolilor lor.

Mari urâciuni au săvârșit

Și moștenirea Mi-au mânjit.”

19„Doamne, cetatea mea cea tare,

Tăria și a mea scăpare!

Toate popoarele ce sânt

La marginile de pământ,

La Tine vor veni să spună:

„Iată că numai o minciună,

Părinții noștri-au moștenit!

Idoli deșerți ei au slujit,

Ce nu le-au fost de ajutor!

20Cum poate oare-un muritor

Să-și facă idoli, dintre cei

Care nu pot fi dumnezei?”

21„Din pricina aceasta, iată,

Am să le-arăt, de astă dată,

Ce mare e puterea Mea.

O vor simți și vor putea

Să știe precum că, mereu,

„Domnul” este Numele Meu.”