Marcu 6 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iisus la Nazaret – Necredința locuitorilor

1Iisus S-a-ntors, cu-ai Săi, acasă,

2Căci, de Sabat, a vrut să iasă,

Să-mpartă-nvățătura Lui,

În sinagogi, norodului.

Acei care Îl ascultau,

Uimiți, mereu, se-ntrebau:

„De unde-i astă-nțelepciune,

În toate câte ni le spune?!

Și-apoi, minunile aceste…

În ce fel, El le săvârșește?!

3Oare, nu-i Iosif, tatăl Lui?

Nu-i El, fiul tâmplarului?

Maria nu-I e mamă? Da…

Iacov, Iose, Simon, Iuda,

Oare nu-s frații Lui? Și-apoi,

Surorile-I, nu-s printre noi?”

Gândind dar, după a lor fire,

O pricină de poticnire,

Găseau în El. Când le-a vorbit,

„Nu este mai disprețuit” –

Iisus le spuse – „un proroc

Ca-n țara lui, ca-n al său loc.”

4Minuni, la ei, n-a mai făcut,

Căci necredința le-a văzut;

5Doar mâinile Și-a așezat,

Și-n acest fel, a vindecat

Câțiva bolnavi, fiind uimit

Trimiterea celor doisprezece

6De necredința ce-a găsit.

Cetăți și sate străbătea

Iisus. Pe unde El trecea,

Împărtășea norodului,

Din plin, învățătura Lui.

7Iisus, la Sine, a chemat

Pe cei doișpe. Puteri le-a dat,

De-a scoate duhuri necurate,

Și boli de a fi vindecate.

8Le-a poruncit, ca nu cumva,

Să ia cu ei, la drum, ceva:

Să nu ia pâine, bani, desag,

Haine de schimb – doar un toiag;

9Drept încălțări, în a lor cale,

Să folosească doar sandale.

10„În casa-n care-o să intrați” –

Le-a mai spus El – „voiesc să stați,

Până porniți, din nou, la drum,

11Spre alt ținut. Vă spun acum,

Că dacă s-a-ntâmplat, cumva,

Și nu v-a primit cineva –

Nici vorba nu v-a ascultat –

Veți părăsi, ne-ntârziat,

Și casa și cetatea ‘ceea!

Veți scutura, după aceea,

Și praful de pe-ncălțăminte,

Căci Eu vă spun – luați aminte –

Când fi-va ziua judecății,

Cu mult mai greu va fi cetății

Aceleia – când va fi ora –

Decât Sodomei și Gomora.”

12Discipolii s-au răspândit

Și-apoi, au propovăduit,

Mulțimii, despre pocăință.

13Pe cei aflați în suferință,

De-ale lor boli, îi vindecau;

Din îndrăciți, duhuri scoteau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

14Irod era, în vremea ‘ceea,

Stăpânitor, peste Iudeea.

Despre Iisus, a auzit,

Căci multe i s-au povestit.

„Este Ioan Botezătorul” –

Își zise-n gând, stăpânitorul.

„Din morți, pare că a-nviat;

Așa poate fi explicat

Felul în care-a săvârșit,

Tot ceea ce am auzit.”

15Unii ziceau: „Este Ilie,

Cel care-i așteptat să vie.”

Dar alții nu credeau deloc,

Spunând: „E numai un proroc!”

16Irod, însă, era convins

Că e Ioan. „Doar eu l-am prins” –

Își zise – „capul, i-am tăiat,

Iar el, din morți, a înviat.”

17Însuși Irod, gărzi, a trimis

Și-a poruncit a fi ucis

Ioan. Prin ascuțișul spadei,

Din ordinul Irodiadei –

Soața lui Filip, frate’ său –

18Pieri Ioan. „E mare rău,

E lucru neîngăduit” –

Spunea Ioan, necontenit –

„Nevastă – ea – ca să îți fie,

Lui Filip, când, îi e soție!”

19Irodiada – pe Ioan –

Avea necaz. Făcu un plan

Să-l piardă, însă nu putea,

20Căci împăratul se temea,

De el, fiindcă l-a găsit

A fi un om neprihănit

Și sfânt. Când vorba-i asculta,

În cumpănă, pe gânduri, sta,

Și încerca să-l ocrotească,

Neștiind ce să hotărască.

21Însă, o zi tot a venit,

Care, prilej, i-a oferit,

De-a-și pune planu-n aplicare.

Era o zi de sărbătoare,

Căci împăratu-și celebra

Aniversarea. El era

Bine dispus, în ziua ‘ceea.

Fruntașilor, din Galileea,

Boierilor și celor cari

Erau, ai oastei lui, mai mari,

Un prânz le dete, fastuos.

22La acest prânz, dansă, frumos,

Fata Irodiadei, iar

23Irod s-a oferit, drept dar –

Cu jurământ a întărit –

Să-i satisfacă, negreșit,

Orice dorință va avea.

24Fata a alergat să-i dea,

Vestea aceasta, mamei sale:

„Ce-i cer?” – i-a zis. Atunci, cu cale,

Irodiada a găsit,

Că este timpul potrivit,

De-a-și pune planu-n aplicare;

Ea-i spuse fetei: „Știu că are

Să-ți dea orice, stăpânitorul.

Acum, Ioan Botezătorul,

Cere a fi decapitat!”

25Fata, în grabă, a plecat

Și-a spus: „Doresc, pe-o farfurie,

Al lui Ioan cap, să îmi fie,

Din temniță, acum, adus!”

26Irod, la vorba-i, s-a supus,

Deși, amarnic, s-a-ntristat.

Din pricină că a jurat,

Iar cei ce la ospăț erau,

Cu nerăbdare așteptau

S-audă hotărârea lui,

El n-a zis nu. Ostașului,

27Din garda sa, i-a ordonat

Să împlinească, de îndat’,

Dorința fetei. El s-a dus

28Și-al lui Ioan cap, l-a adus,

Cum s-a cerut – pe-o farfurie.

Fata-l luă, cu bucurie,

Și capul cel însângerat,

Irodiadei i-a fost dat.

29Când, ucenicii lui Ioan

Aflară cum mârșavul plan

S-a-nfăptuit, au alergat,

În graba mare, la palat,

Au cerut trupul, de l-au dus

Și-apoi, într-un mormânt, l-au pus.

Înmulțirea pâinilor

30Apostolii au revenit,

Toți, la Iisus, și-au povestit

Ceea ce li s-a întâmplat,

Pe drum, și cum i-au învățat

Pe oameni, precum El le-a spus.

31Atuncea, i-a chemat Iisus,

Mai la o parte, și-a zis: „Știu.

Să mergem, într-un loc pustiu,

Ca să vă odihniți acum,

Căci ați bătut atâta drum.”

Iisus știa că-s obosiți,

Că tot mereu sunt hărțuiți,

Încât n-au timp nici să prânzească

Și nicidecum să se-odihnească.

32Ei, o corabie-au luat

Și-un loc pustiu au căutat.

33Mulțimea i-a văzut plecând,

Și-a mers, în urma lor, iar când,

34Din luntre, ei au debarcat,

Norodul i-a întâmpinat.

Ca niște oi – fără păstor –

Văzându-i, pe Învățător

L-a-nvins mila: a vindecat

Bolnavi, și-nvățături, a dat.

35Discipolii, într-un târziu,

I-au spus: „Acest loc e pustiu

Și iată că s-a înserat.

36Norodul trebuie lăsat

Să plece. Lasă-i, nu-i mai ține,

Să meargă-n satele vecine,

Pâine să-și ia, căci nimeni n-are,

Nici o fărâmă, de mâncare.”

37Iisus le-a zis: „Dați-le voi

Ca să mănânce!” „Vrei, ca noi

Să luăm pâine, pentru ei?

Dar n-avem bani! Vreo câțiva lei –

Cam două sute – de-ncercăm,

Abia putem să adunăm!” –

Răspuns I-a dat, pe loc, în cor,

Tot grupul ucenicilor.

38El zise: „Câte pâini aveți?

Mergeți, degrabă, și vedeți!”

„Vom face cum ne poruncești!

Avem cinci pâini doar, și doi pești.

Atâta tot avem, cu noi” –

Răspuns-au ucenici-apoi.

39„Grupați în cete, tot poporul!”–

Le-a poruncit Învățătorul.

40Când ucenicii au sfârșit,

Întreg norodul, de-mpărțit –

Căci câte cincizeci, ei au pus,

Și câte-o sută, cum le-a spus –

41Iisus luă cele cinci pâini

Și pești-n ale Sale mâini,

Spre cer, ochii, și-a ridicat,

Hrana, a binecuvântat,

A frânt-o în bucăți mai mici,

Dându-le-apoi, la ucenici,

Să le împartă tuturor.

42Astfel, acel întreg popor

Aflat acolo, a mâncat

Până când toți s-au săturat.

Coșuri, în urmă-au fost aduse,

Și-n ele, resturi fost-au puse,

Iar când, apoi, s-au numărat,

Văzură că s-au ridicat

43Douăsprezece coșuri, rase,

Cu firmiturile rămase.

44Au fost, atuncea, săturați,

Un număr de cinci mii bărbați.

Iisus umblă pe mare

45Pe ucenicii Săi, Iisus,

În acea seară chiar, i-a pus

Să ia corabia-napoi,

Către Betsaida. El, apoi,

46A dat drumul poporului

Și-a mers pe vârful muntelui,

În liniște, de s-a rugat.

47Când înserarea s-a lăsat,

Luntrea trecu linia zării

Și-ajunse în mijlocul mării.

Abia atunci, din munți, de sus,

Spre țărm, a coborât Iisus.

48Pe-al mării mal, când a sosit,

Pe ucenici, El i-a zărit,

De vânturi, cum izbiți erau,

Cum cu furtuna se luptau,

Prinși de vârtejuri, ca de-o vrajă.

Astfel, pe la a patra strajă,

Iisus plecă spre locu-n care

Ei se aflau, pășind pe mare,

Cu gândul ca, pe lângă ei,

49Să treacă. Oamenii acei,

Când, de departe, L-au zărit,

Că-i o nălucă, au gândit,

Și-nvinși de spaimă, au țipat,

Atunci când S-a apropiat.

50Iisus, văzându-i îngroziți,

Le spuse: „Eu sunt! Îndrăzniți!

Fiți fără teamă! Vin la voi!”

51Și, în corabie, apoi,

Din valul mării, a pășit.

Vântul, îndată, s-a oprit,

Iar ucenicii au rămas

Înmărmuriți și fără glas,

52Pentru că ei n-au priceput

Minunea care s-a făcut,

Cu pâinea ce-a fost înmulțită,

Căci aveau inima-mpietrită.

Vindecări la Ghenezaret

53Trecură marea. S-au oprit

Într-un ținut, ce s-a numit

Drept al Ghenezaretului.

54Cei de prin partea locului,

Îl cunoscură pe Iisus.

55Pe toți bolnavii i-au adus

Și-n fața Lui, i-au așezat.

56Prin orice loc El a umblat,

Cei sănătoși, bolnavi scoteau,

Pe pat, afară, și-L rugau

Să-i lase, haina să-I atingă

Și astfel, boala să-și învingă.

Toți care s-au apropiat

De haina Lui, s-au vindecat.