1Când astă veste a primit,
Iosia-ndată s-a grăbit
Ca să îi cheme la palat,
Pe cei bătrâni cari s-au aflat
În toată țara cea pe care,
Iuda în stăpânire-o are.
Cei ce-n Ierusalim au stat,
Au mers și ei, la împărat.
2De tot poporul însoțit,
Iosia-n urmă s-a suit
Până la Casa Domnului.
Toți preoții norodului
Și cei care proroci erau,
Pe împărat, îl însoțeau.
S-a strâns, la astă adunare,
Poporul, de la mic la mare.
Acolo-a pus a fi citită
Cartea care a fost găsită
Atunci, în Casa Domnului,
În care, legământul Lui
Fusese scris, pentru popor.
3Pe scaunul de domnitor
Șezuse Iosia atunci,
Și ale Domnului porunci,
Cu-atenție, le-a ascultat.
Un legământ a încheiat
Apoi, în fața Domnului –
Și el și tot poporul lui –
Prin care toți s-au obligat
Ca să păzească, ne-ncetat,
Învățăturile primite
Și legile ce-au fost citite.
4În urmă, el a poruncit
Lui Hilchia – cel investit
Cu rangul preotului mare –
Precum și preoților care
Erau în rândul doi aflați
Și-asemeni, celor așezați
Drept păzitori ai pragului
Ce este-al Casei Domnului,
Să scoată-afară – de îndat’ –
Sculele care s-au lucrat,
Lui Baal spre a fi închinate,
Și cele care-au fost lucrate
Spre cinstea Astarteelor
Sau oștilor cerurilor.
Toate aceste-au fost luate
Și-apoi, afară din cetate –
Lângă Ierusalim – le-au scos
Spre a fi arse, ne-ndoios,
Pe a Chedronului câmpie,
Cenușa lor urmând să fie
Strânsă și dusă la Betel.
5Sfârșind toate acestea, el –
Pe preoții care-au slujit
Pe înălțimi – i-a izgonit.
Preoții fost-au așezați
De ai lui Iuda împărați,
Spre a sluji idolilor,
Arzând tămâie-n cinstea lor.
Unii, pe Baal doar, îl cinsteau,
Iar alții, lunii, se-nchinau,
Sau soarelui, zodiilor,
Ori oștilor cerurilor.
6Din ordinu-mpăratului,
S-a scos din Casa Domnului –
Spre a fi ars – idolul care,
Spre cinste, Astarteea-l are.
Pe a Chedronului câmpie,
A fost adus ca ars să fie,
La albia pârâului
Cari este al Chedronului.
Cenușa lui a fost luată,
În urmă, și-a fost aruncată
Peste mormintele pe care
Poporul de Iudei le are.
7La dărâmarea caselor
Tuturor sodomiților,
Iosia-n urmă a trecut.
Aceste case s-au făcut
Chiar lângă Casa Domnului,
Și-acolo – înaintea Lui –
Corturi, femeile-mpleteau
Și Astarteei le-nchinau.
8Pe urmă, preoții aflați,
În Iuda, fost-au alungați.
A pângărit, fără-ncetare,
Toate-nălțimile pe care,
Tămâie, preoții duceau
Și pentru idoli o ardeau,
Chiar de la Gheba începând,
Pân’ la Beer-Șeba ajungând.
Atuncea, fost-au dărâmate
Și înălțimile aflate
La porțile ce-au străjuit
Cetatea, cum s-a poruncit.
În felu-acesta, a căzut
‘Nălțimea care s-a făcut
La a lui Iosua intrare,
La stânga porților prin care
Doar căpetenia trecea,
Cari în cetate stăpânea.
‘Naltă, cât poarta, negreșit,
Acea movilă s-a vădit.
9Dar preoții care slujeau
Pe înălțimi, nu se duceau
Până la Casa cea pe care
Domnu-n Ierusalim o are
Ci mai degrabă rămâneau –
Azimile când le mâncau –
În mijlocul fraților lor,
Alături de-ntregul popor.
10Tofetul nu a fost cruțat,
Căci al lui Iuda împărat
A dat porunci ca, negreșit,
Și el să fie pângărit.
În valea fiilor pe care
Poporul lui Hinom îi are,
Tofetul se afla zidit.
Astfel, el fost-a pângărit,
Ca nimenea – din acel loc –
Să nu-și mai treacă-apoi, prin foc,
Copiii, cum obișnuiau,
Când lui Moloh se închinau.
11Iosia-apoi a-ndepărtat
Toți caii care s-au aflat
În fața Casei Domnului,
Puși de înaintașii lui
Care în Iuda au domnit,
Spre a fi soarele cinstit.
Caii aceștia s-au aflat
Lângă odaia-n care-a stat
Natan-Melec cari, dregător,
Era atuncea, în popor.
Natan-Melec se dovedea
Că într-o mahala ședea.
Arse au fost, apoi, în foc,
Și carele din acel loc,
Căci pentru soare-au fost lucrate,
Spre-a lui cinstire fiind, toate.
12Apoi, altarele pe care
Odaia lui Ahaz le are
Pe-acoperiș, s-au dărâmat.
Altarele le-au ridicat
Cei care-n Iuda au domnit.
De-asemenea, s-au nimicit
Altarele ce le-așezase
În curtea Domnului, Manase.
Țărâna lor a fost luată
Și-n urmă, fost-a aruncată
În apele pârâului
Cari este al Chedronului.
13Fost-au, atuncea, pângărite
Și înălțimile zidite
De către Solomon, aflate
Foarte aproape de cetate,
Pe muntele Pierzării, care,
Ierusalimu-n față-l are.
Ele avut-au drept menire
Spre a fi locul de cinstire
A Astarteei, cea pe care,
Neamul de Sidoniți o are,
A lui Chemoș cari s-a vădit
A fi de Moabiți cinstit
Și-a lui Milcom, zeul celor
Cari sunt ai lui Amon popor.
14Toate-Astarteele aflate,
In Iuda, au fost dărâmate.
Tăiatu-s-au stâlpi idolești
Și oseminte omenești
Puse au fost, în locul lor.
15Apoi, altarul zeilor
Ce la Betel era aflat,
Din temelii a fost surpat.
A fost, atuncea, dărâmată
Și înălțimea ridicată
De fiul lui Nebat, cel care,
Ieroboam, drept nume are,
Cari în păcate, după el,
Trăsese-ntregul Israel.
Ea fost-a nimicită până
Ajunse-a fi numai țărână.
Al Astarteei stâlp, tăiat
A fost și-n flăcări, aruncat.
Mormântul prorocului din Iuda16Când Iosia veni apoi,
De sus, din munte, înapoi,
Văzând mormintele aflate
Pe creastă, puse ca luate
Să fie oasele, din ele.
Arse-au fost oasele acele,
Pe-altar, și-astfel l-a pângărit,
După cuvântul cel rostit
De Domnul, prin prorocul Lui,
Strigat contra altarului.
17Iosia-atuncea a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Ce e acest mormânt, pe care,
Eu îl zăresc?” La întrebare,
Locuitorii din cetate
Răspuns-au astfel: „Împărate,
Este mormântul omului
Cari e proroc al Domnului.
Omul, din Iuda, a venit
Și vorbe grele a rostit
Pentru altarul din Betel,
Iar tu-mplinești ce a spus el.”
18„Luați-l!” – zise el, apoi.
„Vegheați ca nimeni dintre voi,
Să nu-i miște un os măcar!”
Ei au luat oasele dar,
Și-au mers de le-au pus, la un loc,
Cu ale celuilalt proroc
Cari, din Samaria, venise.
19Iosia-n urmă nimicise
Templele ce-au fost ridicate
Pe înălțimile aflate
Chiar și-n cetățile pe care
Țara Samariei le are.
Aceste temple, le-au zidit
Cei ce-n Israel au domnit,
Ca idolii să și-i cinstească,
Și-au izbutit ca să stârnească –
Prin ceea ce-au făcut, mereu –
Mâniile lui Dumnezeu.
Iosia a făcut la fel,
Cu ele, ca și la Betel.
20Pe ele, el a junghiat
Toți preoții cari s-au aflat
În slujba înălțimilor.
A ars apoi, oasele lor,
Și-abia când totul isprăvise,
Către Ierusalim pornise.
Prăznuirea Paștelor21Iosia a ieșit afară
Și-a dat astă poruncă-n țară,
Supușilor: „Vă pregătiți
Ca Paștele să prăznuiți,
În cinstea Domnului. Acum,
Doresc să faceți toți, precum
O cere legământul Lui,
Înscris în cartea Domnului.”
22În felu-acesta, negreșit,
Paștele nu s-au prăznuit
Din vremea-n care se aflau
Judecători ce stăpâneau
Peste-al lui Israel popor.
23Sărbătorirea Paștelor,
În acest fel s-a prăznuit,
Când Iosia a împlinit
Ani optsprezece, la domnie.
24El i-a stârpit, precum se știe,
Pe toți cei cari duhuri chemau
Și viitorul îl ghiceau.
Toți terafimii, i-a zdrobit
Și idolii ce i-a găsit,
Cu urâciunile pe care
Țara lui Iuda-n ea le are.
Și la Ierusalim, la fel
A procedat, în urmă, el.
Acestea toate, le-a făcut
Spre a-mplini ce s-a cerut
În cartea ce a fost găsită
De Hilchia și-apoi citită
În fața împăratului,
Precum și a poporului.
În ea, era legea pe care
Al lui Israel Domn o are.
25‘Nainte de-a fi Iosia,
Nu mai fusese nimenea –
În Iuda sau în Israel –
Care să fi făcut la fel.
Doar Iosia, la calea Lui –
Adică la a Domnului –
S-a-ntors din toată inima,
Neabătut spre-a o urma,
Așa cum Moise însemnase
În cartea legii ce-o lăsase.
Nici după el, nu s-a văzut
Altul, la fel să fi făcut.
26Dar totuși, Domnul nu Și-a stins
Mânia care L-a cuprins
Față de Iuda, când văzuse
Relele care le făcuse
Manase. El a cuvântat:
27„Și Iuda fi-va lepădat,
Încât ajunge-va la fel
Precum ajuns-a Israel.
Ierusalimul, să se știe,
Îl leapăd, în a Mea mânie,
Deși am spus că-n el, mereu,
„Am să-Mi așez, Numele Meu”.”
28Dar toate câte-au fost făcute
De Iosia, nu sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari la domnie au venit
Și peste Iuda au domnit?
29Când era-n Iuda Iosia,
Neco peste Egipt domnea
Ca Faraon. El a purtat
Război, la râul Eufrat,
Cu împăratul cel pe care
Asiria în frunte-l are.
Iosia-ngrabă a pornit
Și la Meghido a ieșit
În calea Faraonului.
Când l-a văzut în fața lui,
Neco pe el a tăbărât
Cu oastea și l-a omorât.
30Slujbașii săi, când l-au văzut
Că este la pământ căzut,
L-au pus în car și au plecat
Către Ierusalim, de-ndat’.
Acolo-a fost adăugit
La neamul său cel adormit.
În locul împăratului,
La tron, venit-a fiul lui –
Cari, Ioahaz, era chemat –
Și uns a fost, drept împărat.
Ioahaz, Împăratul lui Iuda31Când Ioahaz, la tron, venea,
Ani douăzeci și trei avea,
Iar la Ierusalim a stat,
Numai trei luni, ca împărat.
Fusese Hamutal chemată
Măicuța sa, iar al ei tată
E Ieremia, acel care,
Obârșie, în Libna-și are.
32El, fapte rele, a făcut,
Cari Domnului nu i-au plăcut,
La fel ca-naintașii lui.
33Mai marele Egiptului,
Cel care Neco e chemat,
La dus la Ribla, în Hamat,
Unde apoi l-a-nlănțuit.
O gloabă, el a rânduit
Asupra țării, căci voia,
Talanți de-argint, să i se dea.
Argintul care l-a cerut,
Talanți, o sută, a avut.
La ei s-a mai adăugat
Și un talant, din aur dat.
34El așeză-n Ierusalim,
Drept împărat, pe Eliachim –
Căci Eliachim este cel care,
Pe Iosia, părinte-l are.
Un nume nou, apoi, i-a dat,
Căci Ioachim, el l-a chemat.
Pe Ioahaz, l-a înrobit
Și în Egipt el a murit.
35Cât Ioiachim fost-a-mpărat,
El, Faraonului, i-a dat
Argintul care se cerea
Și aurul, de-asemenea.
Dar ca să poată să plătească,
A trebuit să stabilească
Un bir, destul de-apăsător,
Pentru întregul său popor.
Ioiachim, împăratul lui Iuda36Când Ioiachim, la tron, venea,
Ani douăzeci și cinci făcea,
Iar la Ierusalim a stat,
Ani unsprezece, ca-mpărat.
Zebuda fost-a a lui mamă.
Pedaia, tatăl ei se cheamă
Și de la Ruma, a venit.
37Atâta timp cât a domnit,
El a făcut ce este rău –
La fel ca-naintașul său –
Astfel încât faptele lui
N-au fost pe placul Domnului.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
