Ieremia 36 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cartea lui Ieremia arsă

1Era anul al patrulea,

De când în Iuda-mpărățea

Fiul lui Iosia, cel care,

Numele, Ioiachim, îl are.

Cuvântul Domnului s-a dus

La Ieremia și i-a spus:

2„Un sul de carte ia și scrie

Tot ceea ce ți-am spus Eu ție

Și-i privitor la Israel,

La Iuda, iar apoi – la fel –

La neamurile despre care

Eu ți-am vorbit fără-ncetare.

Să scrii tot ce ai auzit,

Din ziua-n care am ieșit

De prima dată-n al tău drum

Și ți-am vorbit până acum!

3Poate că drumul rău și-l lasă –

Atuncea – a lui Iuda casă,

Știind pedeapsa pregătită,

Cu care ea va fi lovită.

Dacă aude, poate-apoi

Se va întoarce înapoi

Și-atunci păcatul săvârșit

Am să i-l iert Eu, negreșit.”

4Atunci Baruc – acela care,

Pe Neriia, părinte-l are –

De Ieremia-a fost chemat

Și-apoi poruncă i s-a dat

Să scrie ceea ce-i va spune

Și într-o carte să adune

Cuvântul cel venit de sus.

5În urmă, Ieremia-a spus:

„Eu sunt închis. Putință nu-i

Să merg la Casa Domnului.

6Din astă pricină, tu ești

Bun ca să mergi și să citești

Cuvintele pe cari le-ai scris,

Așa după cum Domnu-a zis.

Citește-le poporului

Care, la Casa Domnului,

În ziua postului se-adună,

Căci au să fie împreună

Mulți din cetățile pe care

Țara lui Iuda-n ea le are.

7Poate că se smeresc și-apoi,

Se vor întoarce înapoi,

Din căile lor cele rele,

Din ale lor păcate grele.

Poate că-ncearcă a fi buni

‘Nălțând spre Domnul rugăciuni,

Căci mare e a Lui mânie.

Urgia Lui gata-i să vie

Și să lovească ăst popor

Cari este neascultător –

Așa precum l-a înștiințat –

Cu tot ce l-a amenințat!”

8Atunci, Baruc – acela care,

Pe Neriia, părinte-l are –

La Casa Domnului s-a dus

Și a făcut precum i-a spus

Prorocul Ieremia. El

Citi poporului acel,

Cuvintele ce le scrisese,

După cum Domnul le spusese.

9Era anul al cincilea,

De când fiul lui Iosia –

Cari, Ioiachim, este chemat –

Era în Iuda, împărat.

În an, tocmai se potrivea

A noua lună că-ncepea

Atuncea când a fost vestit

Un post, anume rânduit,

Ținut în fața Domnului,

Pentru-ai Ierusalimului

Locuitori și pentru cei

Care se dovedeau Iudei

Și la Ierusalim veneau.

10La Casa Domnului erau

Cu toții strânși, când a venit

Baruc acolo și-a citit

Cuvintele lui Ieremia.

El se suise în chilia

Aflată-n curtea cea pe care,

Sus, Casa Domnului o are,

Lângă intrarea străjuită

De noua poartă construită.

Chilia ‘ceea se vădea

A fi a lui Ghemaria,

A logofătului cel care,

Părinte, pe Șafan, îl are.

11Când a-nceput de a citit

Baruc, din curte a venit

Mica, cel care se vădea

Feciorul lui Ghemaria

Și-a auzit, din gura lui

Cuvântul scris, al Domnului.

12Apoi, acasă la-mpărat,

În mare grabă, a plecat.

Într-o odaie anumită

Cari pentru scris e folosită

De logofăt, el a intrat.

Atunci – acolo – s-au aflat

O parte dintre-aceia cari

Peste popor erau mai mari.

Fusese Elișama care,

Rangul de logofăt, îl are;

Apoi, fusese și Delaia

Care-i feciorul lui Șemaia,

Al lui Acbor fiu – Elnatan –

Ghemaria al lui Șafan

Și-apoi fiul lui Hanania

Cari se chemase Zedechia.

13Îndată, Mica le-a vestit

Cuvintele ce le-a citit

Baruc, atunci, poporului

Aflat la Casa Domnului.

14Când căpeteniile-aflară

Lucrul acesta, îl chemară

Pe-acela care se numea

Iehudi, iar Netania

Se dovedește tatăl lui.

Mergând pe spița neamului,

Lui Șelemia-i e fecior

Și-apoi lui Cuși. În fața lor,

Iehudi s-a înfățișat,

Iar după ce porunci i-au dat,

Grabnic la Templu l-au trimis.

El mers-a la Baruc și-a zis:

„Ascultă! Ia cartea cu tine

Și vino, iute, după mine!”

Atunci Baruc – acela care,

Pe Neriia, părinte-l are –

A luat cartea și-a făcut

Așa precum i s-a cerut.

15La căpetenii, el s-a dus,

Iar ei, în acest fel, i-au spus:

„Șezi și citește-o, căci voim

Și noi, acum, să auzim

Tot ce-ai citit pentru popor.”

Baruc făcu pe voia lor.

16Când auziră ce-a citit,

Pe loc, cu toți s-au îngrozit.

Unii la alții sau uitat

Înspăimântați și-au cuvântat:

„Vom spune împăratului,

Cuvintele prorocului.”

17Apoi, către Baruc au zis:

„Acestea toate, cum le-ai scris?”

18Baruc răspunse: „El vorbea,

Iar eu scriam tot ce spunea.

Am însemnat – fără-ndoială –

Totul, în carte, cu cerneală.”

19În urmă, toți aceia cari

Peste popor erau mai mari,

Către Baruc au cuvântat:

„Să-l iei pe Ieremia-ndat’

Și-ascundeți-vă bine-apoi,

La adăpost ca să fiți voi!

Nimenea să nu știe unde

Aveți de gând a vă ascunte!”

20Apoi, mai marii au ieșit,

Grabnic, în curte, și-au pornit

Spre casa împăratului,

Lăsând cartea prorocului,

Sus, în odaia cea în care

Fusese a lor adunare.

La scris, odaia folosea,

Iar cel care o stăpânea

Fusese Elișama care,

Rangul de logofăt îl are.

Mai marii la-mpărat s-au dus

Și tot ce-au auzit i-au spus.

21Iehudi-a fost, apoi, chemat

Să vină-n față la-mpărat.

În urmă, el a fost trimis,

Sus, în odaia cea de scris –

A logofătului cel care

Drept Elișama, nume, are –

Ca să ia cartea. El s-a dus

Și a făcut ce i s-a spus.

În fața împăratului

Și-a căpeteniilor lui,

El a citit cartea, de-ndat’.

22Ascultătorii s-au aflat,

Cu toți, în casa cea de iarnă,

Căci frigul prinse să se-aștearnă.

În an, tocmai se potrivea,

Luna a noua că-ncepea.

În fața împăratului,

Lumina para focului.

Focul care îi încălzea,

Foc de cărbuni se dovedea.

23Iehudi a citit, apoi,

Din carte, trei sau patru foi.

Mai mult, el nu a apucat,

Căci împăratul a luat –

Din mâna logofătului

Care era în fața lui –

Un mic briceag; a sfâșiat-o

Și-n foc, apoi, a aruncat-o.

24Nici împăratul, nici cei cari

Erau slujbașii săi mai mari –

Cu toate că au auzit

Cuvintele ce s-au citit –

Straiele nu și-au sfâșiat

Și nici nu s-au înspăimântat.

25Au stăruit, atunci, în van,

Ghemaria, cu Elnatan

Și cu Delaia, la-mpărat.

El, însă, nu i-a ascultat

Ci s-a înfuriat, pe loc,

Și-a aruncat cartea, în foc.

26În urmă, poruncit-a el,

Fiului său Ierahmeel,

Lui Șelemia – acel care,

Pe Abdeel, părinte-l are –

Precum și lui Seraia – cel

Cari fiu îi e lui Azriel –

Să-l prindă pe Baruc – cel care

Rangul de logofăt îl are –

Și pe prorocul Ieremia,

Căci mare îi era mânia

Care în suflet i-a pătruns.

Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.

27După ce cartea ce o scrise

Baruc, așa precum primise

Poruncă el, de la proroc,

Fusese aruncată-n foc,

Cuvântul Domnului s-a dus

La Ieremia și i-a spus:

28„Acum, o nouă carte ia,

Pentru că vreau să scrii în ea,

Cuvintele ce s-au aflat

În cartea arsă de-mpărat,

Căci Ioiachim – acela care,

În Iuda este cel mai mare –

Cartea dintâi a sfârtecat-o

Și-apoi în foc a aruncat-o.

29Lui Ioiachim, așa să-i spui:

„Iată cuvântul Domnului:

„Tu ai ars cartea și ai zis:

„De ce, în cartea ta, ai scris:

„Acela care e pe tron

Drept împărat în Babilon,

Țara are s-o pustiască.

Oamenii n-au s-o locuiască.

Nici dobitoace nu mai sânt

Aflate pe al ei pământ”?”

30De-aceea, Domnul a venit

Și-n felu-acesta a vorbit,

De Ioiachim, cel așezat

În Iuda ca și împărat:

„Nici unul din urmașii lui –

Din fiii împăratului –

Nicicând puși nu au să mai fie

Pe scaunul cel de domnie

Care e al lui David. Iată,

Ce soartă cruntă se arată

Pentru-al lui Iuda împărat:

Trupul său mort va fi lăsat

În a căldurii zi să stea,

Iar noaptea frigu-l va tăia.

31Am să îl pedepsesc pe el

Și pe urmașii lui, la fel.

De-asemenea, îi pedepsesc

Și pe cei care îi slujesc,

Pentru că au păcătuit

Și făr’delegi au săvârșit.

Trimit necazuri peste ei,

Precum și peste toți acei

Cari în Ierusalim trăiesc

Sau cari în Iuda locuiesc.

Nenorocirile de care

Le-am tot vorbit, fără-ncetare –

Cu care i-am amenințat –

Le-aduc asupra lor, de-ndat’!”

32O altă carte-a fost luată

De Ieremia și-a fost dată,

În urmă, lui Baruc cel care,

Pe Neriia, părinte-l are

Și care logofăt fusese.

În acea carte, el scrisese

Cuvintele ce s-au aflat

În cartea arsă de-mpărat,

De Ioiachim, de-acela care

Era în Iuda cel mai mare.

Pe lângă vorbele aflate

În cartea-ntâi, adăugate

Au fost și altele, atunci,

După cum Domnu-a dat porunci.