1 Samuel 21 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Fuga lui David la Nob

1David, spre Nob, s-a îndreptat,

La preotul ce s-a chemat

Ahimelec. Din depărtare,

El l-a zărit, și-n graba mare,

Preotu-n față i-a ieșit

Și plin de teamă, i-a vorbit:

„Singur venit-ai pe la mine?

De ce nu-i nimenea cu tine?”

2David, în aceste fel, a zis:

„Când împăratul m-a trimis

La tine, el mi-a poruncit:

„Veghează dar, necontenit,

Să nu mai afle nimenea,

Nimic, despre porunca mea,

Cu care te-am trimis la drum,

Sau despre ce-am vorbit acum!”

De-aceea, eu am stabilit

Un loc în care, negreșit,

Urmează să mă întâlnesc

Cu oamenii cari mă-nsoțesc.

3Acuma dar, te rog să-mi dai

Ceea ce la-ndemână ai.

Dă-mi vreo cinci pâini, sau ce găsești

Și crezi că poți să-mi dăruiești.”

4Preotu-atuncea l-a privit

Și-n felu-acesta, i-a vorbit:

„Eu nu am pâine-obișnuită,

Căci pâinea mea este sfințită.

De-aceea-ți spun: ia seama bine!

Dacă acei ce sunt cu tine –

De-mpreunarea cu femei –

Feritu-s-au, poți să o iei!”

5David i-a zis preotului:

„Nu-ți face griji, căci nimănui

Nu îi fusese-ngăduit

Lucrul acesta. Negreșit,

Noi – de trei zile – am plecat,

Și nimeni nu s-a-mpreunat –

În timpu-acesta – cu femei.

Curați sunt toți oamenii mei.

Și dacă este necurată

Fapta aceasta, atunci, iată,

Va fi sfințită, negreșit,

De către cel ce-a săvârșit

Lucrul pe care mi l-ai spus.”

6Atuncea, preotul s-a dus

Până la masa Domnului,

Și a luat, din fața Lui,

Pâinea care a fost sfințită.

Aceasta fost-a-nlocuită

Cu pâine caldă, imediat

Cum de pe masă s-a luat.

Pâinea pe care a luat-o,

Lui David, preotul i-a dat-o.

7Tocmai atuncea, se găsea

Un om, acolo. El ședea,

Închis, în fața Domnului.

În slujba împăratului,

Omul acela s-a aflat,

Fiind mai mare așezat,

Peste păstorii cei pe care,

În slujba lui, Saul îi are.

De neam, fusese Edomit

Și, Doeg, el era numit.

8David, în urmă, l-a chemat

Pe-Ahimelec și l-a-ntrebat:

„Nu ai o suliță, la tine,

Sau poate-o sabie, mai bine?

Căci ne-narmat, eu am pornit,

La drum, pentru că m-am grăbit

Să plec și să-mplinesc de-ndat’,

Porunca dată de-mpărat.”

9Preotul zise: „Iată, eu

Păstrez aici – în cortul meu –

Chiar sabia unui oștean,

Care fusese Filistean.

Îl știi prea bine – negreșit –

Căci, Goliat, el s-a numit.

Tu te-ai luptat cu el, odată,

În valea care e chemată

„A terebinților”. Știi bine

Că a căzut ucis, de tine.

Sabia este învelită

Într-un covor și e pitită

În spatele efodului.

Aici, o altă armă nu-i.

Dacă îți place și o verei,

Poți, liniștit, ca să o iei.”

David răspunse: „Foarte bine!

E potrivită, pentru mine,

Căci nu mai este – ca și ea –

O sabie asemenea.

Adu-mi-o, rogu-te, căci vreau –

Când plec – cu mine să o iau!”

David fuge la Gat, la împăratul Achiș

10David – în ziua ‘ceea chiar –

A și plecat pe drumuri iar,

Fiind, de Saul, urmărit.

În acest fel, a nimerit

La împăratul cel pe care,

Gatul, în fruntea lui, îl are.

Cel care-atunci a-mpărățit

În Gat, Achiș era numit.

11Slujbașii lui Achiș priveau,

La David, și se întrebau:

„Nu este-acesta David, oare?

Nu este el cel pentru care,

Femeile s-au adunat,

De prin cetăți, și au cântat:

„Sunt mii vrăjmașii – am văzut –

Pe care Saul i-a avut,

Dar David, zeci de mii, a prins,

Pe care-n urmă, i-a învins!”?

Nu-i el, al țării, împărat?”

12La inimă, și-a așezat

David atunci, cuvântul lor,

Iar de Achiș – cari domnitor

Era în Gat – el s-a temut

13Și drept nebun s-a prefăcut.

Multe năzdrăvănii făcea,

În fața lor, căci le zgâria,

Mereu, tăblia ușilor,

Precum și lemnul porților.

Pe barbă, bale, și-a lăsat

Să i se scurgă, ne-ncetat.

14Achiș, atunci când l-a zărit,

Slugilor sale, le-a vorbit:

„Omul acesta, am văzut

Că mințile și le-a pierdut.

Acum, de ce mi l-ați adus

Aici, și-n fața mea l-ați pus?

15Duc lipsă de nebuni? Sau voi

Vreți, martor, ca să fiu apoi,

La nebunia omului

Și la năzbâtiile lui?

Cum ați gândit că va putea

Să intre el, în casa mea?”