Judecătorii 19 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Răutatea oamenilor din Ghibea din Beniamin

1Pe vremea când nu s-a aflat,

În Israel, vreun împărat,

Trăia un om, de neam Levit.

Omul acel a locuit

În muntele pe care-l știm

Că este al lui Efraim.

O țiitoare, el avea;

Din Betleem fusese ea.

2Dar țiitoarea s-a vădit

Necredincioasă, și-a fugit

În Betleem, la al ei tată.

În Iuda, fost-a așezată

Cetatea Betleemului.

Acolo, țiitoarea lui

Un oarecare timp a stat,

Cari patru luni a numărat.

3Bărbatul ei s-a dus apoi,

Să o aducă înapoi.

El, doi măgari, a înșeuat,

Și-a luat sluga și-a plecat.

Când tatăl fetei l-a zărit,

Cu bucurie l-a primit

4Și-apoi, trei zile l-a ținut,

De au mâncat și au băut.

5A patra zi, când s-a trezit,

De drum, Levitul s-a gătit,

Dar socrul său a cuvântat:

„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.

Puțină pâine, dacă vrei

Ca să prinzi inimă, să iei

‘Nainte de-a pleca la drum.

Rămâi dar, să mănânci acum.”

6Apoi, la masă au șezut,

De au mâncat și au băut.

Socrul a stăruit apoi:

„La noapte, să rămâi la noi

Și plină, inima să-ți fie,

În acest fel, de veselie.

7Bărbatul însă-ar fi plecat,

Dar socrul l-a înduplecat,

Încât rămase-n casa lui.

8La răsăritul soarelui –

A cincea zi – omul, grăbit,

De drum, din nou, s-a pregătit.

Dar socrul său a cuvântat:

„Vrei ca să pleci, dar n-ai mâncat.

Rămâi, te rog, puțin, cu noi,

Ca să prinzi inimă apoi.

E mare zăpușeală-afară:

Mai stai și ai să pleci spre seară.”

Apoi, la masă au șezut,

De au mâncat și au băut.

9Levitu-n urmă s-a sculat,

Fiind de sluga lui urmat,

Precum și de-a sa țiitroare.

Când a fost gata de plecare,

Socrul său, iar, a stăruit:

„Iată că ziua s-a sfârșit

Și înserarea-acum se lasă.

Mai stai puțin, la mine-acasă.

La noapte, ai să dormi la noi

Și vei pleca în zoiri apoi,

Ca plină inima să-ți fie –

În acest fel – de veselie.”

10Bărbatul nu s-a învoit

Să mai rămână, și-a pornit,

Cu toți ai săi, la drum, de-ndat’.

Afară însă, s-a-nserat,

Iar el era cu ceata lui,

La marginea Iebusului.

Cetatea Iebus – precum știm –

Se cheamă – azi – Ierusalim.

11Sluga, atunci, a glăsuit:

„Iată că seara a sosit.

Haidem la Iebusiți să stăm

Și printre ei, să înnoptăm.”

12Stăpânul i-a răspuns apoi:

„N-avem îngăduință noi,

Ca să intrăm într-o cetate

Care-i străină. Nu se poate

Să poposim în locu-acel,

Căci noi suntem din Israel.

Mai bine, hai să ne grăbim,

Și către Ghibea, să pornim.”

13El i-a mai zis slugii, apoi:

„Spre Ghibea sau spre Rama, noi

Va trebui să ne-ndreptăm,

Ca să putem să înnoptăm.

14Ei, mai departe-apoi, s-au dus,

Și-atunci când soarele-a apus,

De Ghibea s-au apropiat,

Cetatea care s-a aflat

În Beniamin. Acolo-au vrut,

15Ca noaptea să-și fi petrecut.

Levitu-n Ghibea a intrat

Și în piață-apoi a stat,

Dar nimenea nu s-a găsit

Să le dea loc de găzduit.

Nimeni nu i-a chemat la masă

Și-apoi, să doarmă, în vreo casă.

16Tocmai atuncea se-ntorcea

Un om cari, de la câmp, venea.

Din Efraim, omul sosise

Și pentru-o vreme locuise

La Ghibea, printre cei ce sânt

Pe al lui Beniamin pământ.

17Pe călător, el l-a văzut

Că în piață a șezut

Și-atuncea s-a apropiat

De el, sfios, și l-a-ntrebat:

„Spune-mi, te rog, de unde vii

Și unde mergi?” „De vrei să știi,

18Tocmai din Betleem venim

Și mergem către Efraim” –

Zise Levitul, de îndat’.

„Seara, pe drum, ne-a apucat

Și văd că nimeni nu ne lasă

Să trecem noaptea, în vreo casă.

Mâine în zori, când ne trezim,

Spre casa Domnului pornim.

19Nutreț și paie-avem cu noi,

Pâine și vin avem apoi,

Încât cu toții vom putea –

Femeia, eu și sluga mea –

Ca să mâncăm împărătește.

Iată, nimic nu ne lipsește.”

20Omul a zis: „Îmi pare bine

Și pacea, vreau, a fi cu tine!

Orice nevoie vei avea,

O iau pe cheltuiala mea,

Numai să nu stai în piață

Pân’ se va face dimineață.”

21La casa lui, el i-a chemat

Și să-nnopteze, i-a lăsat.

Nutreț a dat măgarilor

Și apă călătorilor,

Ca să se spele pe picioare,

După o zi obositoare.

Apoi, la masă au șezut

Și au mâncat și au băut.

22La masă, erau toți, când iată,

Casa a fost înconjurată,

De niște oameni răi, stricați –

Fii ai lui Belial chemați.

În poarta casei, au bătut

Și-apoi, îndată, i-au cerut,

Stăpânului: „Ia seama bine!

Scoate-l pe cel ce e cu tine,

În uliță, să îl luăm,

Cu el, să ne împreunăm!”

23Stăpânul casei a ieșit,

În uliță, și le-a vorbit:

„Vă rog – dragi frați – să vă feriți,

Ca nu cumva să săvârșiți

Așa un rău! Vedeți prea bine,

Că omul a venit la mine.

El, oaspete, are să-mi fie.

Să nu faceți vreo mișelie!

24Mă ascultați dar: bunăoară,

O fată am, care-i fecioară,

Iar el o țiitoare are.

Vi le dau vouă, după care

Puteți ca să le necinstiți,

Dar nu cumva să făptuiți

Așa nelegiuire mare!”

25Ei nu-i dădură ascultare.

Omul – pe țiitoarea lui –

A dat-o-atunci, norodului

Care afară s-a aflat.

Tâlharii s-au împreunat,

Cu ea, întreaga noapte-apoi.

26Femeia s-a întors ‘napoi,

Abia în zori. Ea a venit

Și-apoi, pe prag, s-a prăbușit,

În fața casei unde-aflat

Era, atunci, al ei bărbat.

27În zori, bărbatul a ieșit

Afară, gata pregătit

Să își urmeze a sa cale,

Însă în fața ușii sale,

Era chiar țiitoarea lui,

Căzută-n fața pragului.

Când, la pământ, ea se întinse,

Pragul, în palme, îl cuprinse.

28Omul i-a zis: „Scoală acum,

Și haide să pornim, la drum!”

Nimic, femeia nu îi zise,

Pentru că ea, de fapt, murise.

Bărbatul ei a ridicat-o

Și pe măgar, a așezat-o.

În urmă, omul a pornit

29Spre casă, iar când a sosit,

Pe țiitoare a luat-o

Și cu cuțitul a tăiat-o

În doisprezece părți. Astfel,

El a trimis, în Israel –

În fiecare seminție –

Câte-o bucată, să se știe

Ce mârșăvie s-a făcut.

30Aceia care au văzut

Lucrul acest, au zis apoi:

„Nicicând, nu s-a-ntâmplat la noi,

Așa ceva. N-am auzit –

De când Egiptu-am părăsit –

În Israel ca să mai fie

Așa o mare mârșăvie!

Cu toți, aminte, să luați

Și acest fapt să-l cercetați.

Să mergem să ne sfătuim

Și-o judecată să rostim!”