Ezechiel 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Apoi, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Spre Tir te-ntoarce și rostește

Un cântec care trebuiește

A fi de jale! Tirului,

3În felu-acesta să îi spui:

„Tu, care stai pe mal de mare

Și faci negoț cu toți cei care,

Ostroavele, le locuiesc,

Ascultă ce-am să îți vorbesc,

Din partea Celui cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Tu, Tirule, ai glăsuit:

„Eu am ajuns desăvârșit

În frumusețe! Nimenea

Nu mai îmi e asemenea!”

4Iată, al tău loc de-așezare

Este în inimă de mare.

Aceia care te-au zidit

Făcutu-te-au desăvârșit,

În frumusețe. Din Seir,

5Venit-au chiparoși, în șir,

Din cari ei au găsit cu cale,

Laturi, corăbiilor tale,

Ca să le facă. Ți-au durat

Catargele ce le-au lucrat

Din mândri cedri din Liban.

6Apoi, stejarii din Basan,

Pentru lopeți, i-ai folosit.

Cu fildeș, ei ți-au căptușit

Al lavițelor tale șir,

Pe cari le-au prins cu cimișir,

Adus din depărtări, pe mare,

Chiar din ostrovu-acela care,

Chitim, se cheamă. Ai primit

7Pânzele ce le-ai folosit

Atunci când steaguri ți-ai făcut,

Din al Egiptului ținut.

Pânza aceea se vădea

Din in subțire a fi. Ea

Fusese la gherghef cusută.

Din purpură ți-a fost făcută

Învelitoarea. Pânza ei

E din ostrovul Elișei.

Roș și albastru s-au vădit

Culorile-n cari s-a vopsit.

8Cei care în Sidon ședeau –

Sau cei cari din Arvad erau –

Ți-au fost vâslași, iar – negreșit –

Aceia care s-au vădit

Precum că sunt mai înțelepți,

Erau cârmacii tăi deștepți.

9Toți lucrătorii iscusiți

Cari din Ghebal erau veniți,

Cu cei bătrâni ce se vădiră

Că tot de la Ghebal veniră,

Numai la tine se aflau

Și crăpăturile-ți dregeau.

10Cei ce erau din Persia –

Din Lud și Put de-asemenea –

În oastea ta slujeau și-apoi

Îți erau oameni de război.

Scut, coif, în tine-și atârnau

Și strălucire îți dădeau.

11Oștenii care i-ai avut,

Care pe ziduri ți-au șezut,

Erau de la Arvad veniți.

Pe cei viteji și iscusiți,

Atuncea ai găsit cu cale,

Să-i pui în turnurile tale.

Ei scuturile-și atârnau

Pe ziduri și-ți desăvârșeau,

În ăst fel, frumusețea-ți mare.

12Locuitorii cei pe care

Tarsu-i avea, negoț făceau,

Căci – din belșug – mărfuri aveau.

La târgul tău, ei au adus

Argint și-n față ți l-au pus.

A mai adus acel popor

Și plumb și fier și cositor.

13Negoț, în urmă, ai făcut

Și cu Meșecul. Ai avut

Și cu Iavanul legătură

Și-apoi, tot în acea măsură,

Și cu Tubalul ai avut.

Negoțul cere l-ai făcut

Adusu-ți-a multă aramă,

Precum și robi, de bună seamă.

Pe toate, tu le dobândeai

În schimbul mărfii ce-o dădeai.

14De la Togarma ți-au venit

Catârii ce i-ai folosit.

Caii și cei ce-i călăreau,

Tot din Togarma îți veneau.

15Negoț, precum este știut,

Și cu Dedanul ai făcut.

Prin ale tale mâini trecea

Negoțul care se făcea

În multele ostroave-aflate

În jurul tău împrăștiate.

Coarne de fildeș îți dădeau;

Și abanos îți aduceau.

16Cu lucrurile minunate

Făcute în a ta cetate,

Cu Siria negoț făceai.

Din Siria smarald primeai;

Și purpură ai căpătat;

De-asemenea, ai mai luat

Și materiale-mpestrițate,

Din in subțire, presărate

Și cu mărgean sau cu agat.

17Cu Iuda tu ai mai legat

Negoț și ai făcut la fel –

Pe urmă – și cu Israel.

Îți dădeau grâu de la Minit.

Turte și miere-ai mai primit;

Și untdelemn ai căpătat

Și leac alinător ți-au dat,

După cum au găsit cu cale,

În schimbul mărfurilor tale.

18Cu lucrurile minunate

Făcute în a ta cetate,

Și cu Damascul mai făceai

Negoț. Acolo trimiteai

Marfa cea multă, felurită,

Marfă care era găsită

La tine, din belșug. Apoi,

De-acolo aduceai la voi

Vin de Helbon și lână care

Albă era la-nfățișare.

19De la Uzal sosea Vedanul;

Venea de-asemeni și Iavanul

La târgul tău. Tu ai luat

Fier de la ei, și ți-au mai dat

Caise rumenite-n soare

Și trestie mirositoare,

Precum găsiră ei cu cale,

Să-ți dea în schimbul mărfi tale.

20De la Dedan tu aduceai

Învelitori de pus pe cai.

21Arabia și toți cei cari

Peste Chedar erau mai mari,

Îți erau negustori, iar ei

Îți aduceau berbeci, țapi, miei.

22Cei cari în Seba se aflau

Sau în Raema locuiau,

Cu pietre scumpe au venit.

Aur ei ți-au mai dăruit

Și-apoi miresme minunate.

Toate acestea ți-au fost date

În schimbul mărfilor cu care

Negoț făceai cu fiecare.

23Negoțul tău se întindea

Până-n Haran. De-asemenea,

Și în Caneh tu ai pătruns.

Până-n Eden ai mai ajuns

Cu-al tău negoț. Ai mai făcut

Comerț, cu cei care-au șezut

În Seba. Negustori veneau,

Cari din Asiria erau

Și din Chilmad. Ei au adus

24Și înaintea ta au pus

Straiele scumpe, minunate,

Mantalele ce-au fost lucrate

Din purpura cea fină care

Era albastră la culoare,

Și cusături nemaivăzute

Cari la gherghef au fost făcute.

Covoare, ei ți-au mai adus

Și-n lăzi de frânghii ți le-au pus,

Care fuseseră-mpletite

Și-n chip măiestru-mpodobite.

25Din Tars, corăbii îți veneau

Și mărfuri multe-ți aduceau.

Erai în culmea bogăției,

A slavei și a bucuriei,

Chiar în inima mărilor!

26De brațele vâslașilor

Care la tine s-au aflat,

Pe ape mari erai purtat,

Dar iată că a izbucnit

Un mare vânt, din răsărit.

Vei fi lovit, nimicitor,

Chiar în inima mărilor!

27Averile-ți nenumărate,

Cu mărfurile minunate,

Cu târgurile cele mari,

Cu-ai tăi cârmaci și marinari,

Cu cei care spărturi dregeau

Și la corăbii îți lucrau,

Cu cei cari mărfuri au avut

Și schimb, cu tine, au făcut,

Cu oamenii cei de război –

Iar pe lângă acești apoi,

Și toți cei care se vădeau

Că în al tău sân se aflau –

Își vor găsi sfârșitul lor

Chiar în inima mărilor,

Când va fi ziua de durere,

Menită pentru-a ta cădere.

28Țipete mari, atunci, vor scoate

Cârmacii. Valurile toate

Cutremurat, fi-vor când

Au să-i audă, crunt, țipând!

29Ai tăi vâslași, cu marinari,

Cu toți cârmacii tăi cei cari

Fuseseră-nvățați pe mare,

Au să coboare fiecare,

De pe corăbii, unde-au stat,

Și-au să pășească pe uscat.

30Strigăte mari și jalnice

Și țipete amarnice

Vor scoate, din pricina ta.

Doar în cenușă ei vor sta

Și de necazul tău cel mare,

Pe cap, țărână-au să-și presare.

31Ei capetele au să-și radă,

Atuncea când au să te vadă

Și au să afle ce-ai pățit.

În saci doar, se vor fi-nvelit,

Căci ei, în suflet, au s-adune

Nespus de multă-amărăciune,

Plângându-te, plini de-ntristare.

32Împinși de-a lor durere mare,

Ei vor găsi, atunci, cu cale,

Să întocmească-un cânt de jale,

Prin care au să te bocească.

Cu toții au să te jelească,

Zicând: „Cine se mai vădea,

Precum că e asemenea

Cu Tirul ce-a fost nimicit,

Fiind în mare prăbușit?”

33Atunci când pe a mării cale

Ieșeai cu mărfurile tale,

Multe popoare săturai.

Averile ce le aveai

Și mărfurile-mbelșugate

Care la tine-au fost aflate,

Îmbogățeau pe cei ce sânt

Drept împărați pe-acest pământ.

34Acum însă, ești sfărâmat,

Iar mările te-au înecat.

Negoțul tău, înfloritor,

Pierit-a-n hăul apelor.

Mulțimea oamenilor care

Erau la tine în hotare,

Cu tine-odată a picat,

Atuncea când te-ai scufundat!

35Aceia care se vădesc

Că în ostroave locuiesc,

Speriați și-nmărmuriți vor sta

Cu toții, din pricina ta,

Iar cei care sunt împărați

Peste ostroave-ncoronați,

Cu părul ridicat vâlvoi,

Au să-și simțească, mai apoi,

Cum sunt de tremur scuturați

Obrajii lor, înspăimântați!

36Mulțimea negustorilor

Popoarelor neamurilor

Vor fluiera asupra ta,

La tine când se vor uita!

Te-ai dus, de tot! Ești prăbușit

Și pe vecie, nimicit!”