Luca 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pescuirea minunată

1Pe când, pe malul lacului –

Cel al Ghenezaretului –

Se-afla Iisus, noroade multe

Veniră, dornice s-asculte,

Prin El, Cuvântul Domnului.

2Iisus, la malul lacului,

Văzu două corăbii mari.

Tocmai atunci, niște pescari

Ieșeau, ca mrejele, să-și spele.

3El se urcă-ntr-una din ele –

Cea a lui Simon – și-a rugat,

De țărm, de-a fi îndepărtat.

Apoi, a început să-nvețe

Norodul, și să dea povețe.

4Când, cu mulțimea, a sfârșit,

S-a-ntors spre Simon și-a vorbit:

„Spre larg, acuma, să pornești,

Și mrejele să-ți pregătești.

Fii gata dar, de pescuire!”

5„Bine, însă, Îți dau de știre,

Că toată noaptea, ne-am trudit,

Și că nimic n-am pescuit” –

I-a zis Simon, Domnului său –

„Dar iată, la cuvântul Tău,

Vom arunca mrejele, iar.”

6Truda nu le-a fost în zadar,

Căci peștii pe care i-au prins,

Mulți fost-au, încât au întins

Năvoadele, mai să se rupă.

7Cerură ajutor, iar după

Ce au venit pescari-aflați

Pe-a doua luntre îmbarcați,

Au reușit, peștii, a-i scoate,

Umplând corăbiile, toate.

8Petru, atunci, înspăimântat,

Degrabă, a îngenunchiat

Și a grăit, către Hristos:

„O Doamne, sunt un păcătos

Și știu aceasta, foarte bine!

Te-ndepărtează dar, de mine!”

9Pescari-nspăimântați erau

Și împietriți, cu toți, păreau,

După tot ceea ce văzură

Și pescuirea ce-o făcură.

10La fel, fiii lui Zebedei –

Iacov și cu Ioan – și ei,

Foarte înspăimântați, erau.

Cu Simon Petru se aflau,

Pe-acea corabie. Iisus

S-a-ntors spre Petru și i-a spus:

„Să nu te temi! De-acum, să știi,

Pescar de oameni, ai să fii!”

11Cei trei, după ce debarcară,

Pe urma lui Iisus, plecară.

Vindecarea unui lepros

12Iisus, la fel ca-n alte dăți,

Era într-una din cetăți.

La El, venit-a un lepros,

S-a aruncat cu fața-n jos,

S-a închinat, pân’ la pământ,

Și zise, către Cel Prea Sfânt:

„O, Domnul meu, dacă voiești,

Tu poți ca să mă curățești!”

13Atunci, Iisus, mâna, a-ntins,

Iar pe lepros, când l-a atins,

A spus: „Voiesc! Fii curățat!”,

Și-ndată, lepra l-a lăsat.

14Apoi, Iisus i-a poruncit

Să tacă. „Du-te, negreșit” –

I-a mai spus El – „ca să te vadă

Doar preotul, iar apoi, adă

Darul, de Moise, rânduit,

Fiindcă fost-ai curățit;

Căci pentru ei, de mărturie,

Aceasta trebuie să fie.”

15De-atunci, vestea, despre Iisus,

În tot acel ținut, s-a dus,

Iar oamenii Îl căutau,

Ca să-L asculte, căci voiau,

De boli, a fi tămăduiți,

De neputințe, lecuiți.

16După ce-i părăsea, târziu,

Iisus pornea către pustiu,

Ca să se roage liniștit,

Singur, de nimeni stingherit.

Vindecarea unui slăbănog

17A fost o zi-n care s-a dus

Mulțime multă, la Iisus.

Erau, atunci, printre acei

Ce-L ascultau, și Farisei

Și-nvățători ai Legii, care

Veniseră din depărtare,

Spre-a-L asculta: din Galileea,

Ierusalim și din Iudeea.

Iisus, de Domnul însoțit,

Bolnavii, i-a tămăduit.

18Prin acea gloată, greu treceau

Vreo câțiva oameni, ce purtau

Un slăbănog, întins pe pat.

19Ei, la Iisus, au încercat

S-ajungă, dar n-au izbutit.

Atunci, pe casă, s-au suit

Și o spărtură au făcut,

Pe-acoperiș, pân’ au putut,

Pe slăbănog, să îl strecoare,

Cu pat cu tot, și să-l coboare,

Apoi, în fața lui Iisus.

20Văzând credința lor, a spus

Mântuitorul: „Acum, toate

Păcatele, îți sunt iertate!”

21Din rândul cărturarilor,

Precum și-al Fariseilor,

Erau cei care au cârtit,

Când, vorbele, I-au auzit:

„Cine-I Acel care vorbește?!

Doar hule, Acest om rostește!

Noi știm că numai Dumnezeu,

Iartă păcatele, mereu!”

22Iisus, îndată, i-a văzut,

Gândul ascuns, le-a cunoscut

Și le-a vorbit: „De ce cârtiți,

23În inimă? Voi ce gândiți

Că-i mai ușor a spune: „Toate

Păcatele îți sunt iertate”,

Sau, mai degrabă, „Hai, te scoală!

Umblă! Te scutură de boală!”?

24Dar pentru că Eu vreau să știți –

Și să ajungeți lămuriți –

Cum că Îi sunt, Fiului, date

Puteri, spre a ierta păcate,

Iată ce zic: Ologule!

Te scoală, slăbănogule!

Ridică-ți al tău pat, de jos

Și du-te-acasă, sănătos!”

25Ologu-ndată s-a sculat,

A luat patul și-a plecat,

Spre casa lui, slăvind mereu

Și lăudând pe Dumnezeu.

26Toți au rămas muți, de uimire;

Frica li se citea-n privire

Și-abia, să zică, au putut:

„Așa ceva, n-am mai văzut!”

Chemarea lui Levi

27Apoi, afară a ieșit

Iisus; la vamă, a-ntâlnit

Un om, cari Levi s-a chemat.

„Hai după Mine” – l-a-ndemnat,

Pe vameșul acel, Iisus.

28El lăsă totul și s-a dus,

Pe urma-nvățătorului.

29Levi L-a dus la casa lui

Și, un ospăț mare, a dat,

La cari, mulți vameși, a chemat.

Văzându-L pe Iisus, în casă,

30Șezând, cu vameșii, la masă,

Toți Farisei-au întrebat:

„De ce-ai băut și ai mâncat,

Cu vameși și cu păcătoși?”

31Iisus le-a zis: „Cei sănătoși,

De doctor, nu au trebuință,

Ci cei aflați în suferință.

32La pocăință – vreau să știți –

Nu-i chem pe cei neprihăniți,

Cari sufletește-s sănătoși,

Ci-i chem pe cei ce-s păcătoși.”

Întrebarea despre post

33Ei ziseră, către Iisus:

„Încă ceva, avem de spus:

Toți ucenicii noști’ postesc

Și rugăciuni, mereu, rostesc.

Ai lui Ioan fac tot la fel:

Se roagă și postesc, cu el;

Pe când ai Tăi nici grijă n-au,

Ci ei mănâncă doar, și beau.”

34„Postesc nuntașii, dragii Mei,

Atunci când mirele-i cu ei?” –

I-a întrebat Iisus – „Curând,

35Are să vină vremea când

Mirele are să lipsească

Și-atunci, și ei au să postească.”

36O pildă, le-a mai spus, apoi:

„Nimeni nu rupe haine noi,

Ca haine vechi, să peticească;

Altminteri, știți ce-o să pățească:

Le prăpădește pe-amândouă –

Și haina veche și cea nouă.

37Vinul cel nou, proaspăt adus,

Nu în burdufuri vechi e pus –

Burduful vechi, ușor plesnește,

Iar vinul, tot, se risipește.

38Vinul cel nou – știe oricine –

Că în burdufuri noi se ține.

În felu-acesta – vă spun vouă –

Păstrate fi-vor amândouă.

39Și nimeni, după ce-a băut,

Vin vechi, vin nou n-a mai cerut,

Căci zice: „Vinul vechi, îmi pare,

Cu mult mai bun și mult mai tare.”