Iov 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Propășirea lui Iov

1În țara Uț a locuit

Un om cari Iov a fost numit.

El era om neîntinat;

Își păstra sufletul curat,

De rău, ferindu-se mereu,

Căci se temea de Dumnezeu.

2Iov a avut mai mulți copii:

Trei fete, dar și șapte fii.

3Avea și șapte mii de oi,

Cămile vreo trei mii, iar boi,

Cinci sute de perechi avea

Și măgărițe-asemenea.

De mulți argați era slujit,

Iar dintre cei din Răsărit –

Prin felu-n care s-a purtat –

A fost cel mai apreciat.

4Feciorii lui se vizitau

Și-ospețe, rând pe rând, dădeau,

Poftind la aste sărbători,

Mereu, pe ale lor surori.

5După ospețe, Iov avea

Un obicei bun: își sfințea

Copiii, căci el s-a gândit

Că „Poate, au păcătuit

Și-au supărat, pe Dumnezeu.”

Astfel, după ospăț, mereu,

De dimineață se trezea

Și-o ardere de tot jertfea

El, pentru toți copiii lui,

Cerând iertarea Domnului.

Satana cere să se atingă de Iov

6Dar într-o bună zi – în zori –

Toți ai lui Dumnezeu feciori,

La Tatăl, s-au înfățișat.

Satana, și el, i-a urmat,

Vârându-se-n mijlocul lor.

7Domnul văzându-l, răbdător,

L-a întrebat: „De unde vii?”

Satan a zis: „De vrei să știi,

Află că am cutreierat

Pământul și că m-am plimbat

Pe-ntinsul lui. De-acolo eu

Acuma vin.” „Pe robul Meu –

8Pe Iov” – Domnul a întrebat –

„În vremea când ai colindat

Pământul, nu l-ai întâlnit?

Asemeni lui, neprihănit,

Alt om nu poate fi aflat!

El are sufletul curat,

Se-abate de la rău mereu,

Căci teamă-i e, de Dumnezeu.”

9Satan Îi zise Domnului:

„Oare degeaba-i teama lui?

Degeaba crede-n Dumnezeu?

10Doar văd destul de bine eu,

Că-n toate, Tu l-ai ocrotit –

Tot ce-i al lui, Tu ai păzit

Și-apoi ai binecuvântat

Ceea ce mâna i-a lucrat.

Acum, turmele lui fiind

În număr mare, se întind

11În toată țara. Sunt convins

Că dacă Tu Te-ai fi atins

De tot ce-a dobândit în viață,

El Te-ar fi blestemat în față!”

12Domnul răspunse, de îndată:

„În ale tale mâini, Eu, iată,

Las tot ceea ce, azi, Iov are –

Toată averea lui cea mare!

De-un lucru doar, să te păzești:

Pe al Meu rob, să nu-l lovești!”

Satana, de la Domnul Sfânt,

Se-ntoarse, grabnic, pe pământ.

Răbdarea lui Iov

13Odată, fost-au invitați,

Ca de-obicei – surori și frați –

La fiul cari i s-a născut

Întâi, lui Iov, și-au petrecut

Cu toții, după pofta lor.

14La Iov, veni un slujitor

Și-astfel i-a spus: „Boii arau,

Iar măgărițele pășteau,

15Când niște Sabeeni veniră,

Fără de veste. Îi loviră

Pe slujitori și ți-au luat

Avutul tot. Eu am scăpat,

Și într-un suflet am fugit,

De totul ți-am istorisit!”

16Când încă solul mai vorbea,

Spre ei un alt argat zorea:

„Focul lui Dumnezeu” – a zis

Acesta – „din ceruri trimis,

Ți-a ars și slujitori și oi!

Eu am scăpat și înapoi,

Aici, grabnic m-am înturnat,

Să îți vestesc ce s-a-ntâmplat!”

17Pe când încă mai vorbeau ei,

Altul veni: „Niște Haldei –

Trei cete eu am numărat –

Ca vulturii s-au aruncat

Peste-a ta turmă de cămile,

Luând apoi, bietele zile,

Ale oricărui slujitor,

Cu ascuțișul spadei lor.

Numai eu singur am scăpat

Și iată că te-am înștiințat!”

18Dar relele nu s-au sfârșit,

Căci un alt sol veni, grăbit:

„Fiii și fiicele-ți erau

La-ntâiul tău născut. Ședeau

La masă-atunci când s-a pornit

19Un vânt năprasnic ce-a izbit,

În patru colțuri, casa lor,

Căzând asupra fraților.

Ai tăi copii, toți, au murit,

Când peste ei s-a prăbușit

Clădirea. Eu, doar, am scăpat

Și-n grabă mare-am alergat

Să te-nștiințez!” Iov i-a privit,

20S-a ridicat și, buimăcit,

De toate câte le-a aflat,

Mantaua el și-a sfâșiat

Și și-a tuns capul. Prăbușit

Cu fața la pământ, zdrobit

De-aste-ntâmplări, s-a închinat,

Lui Dumnezeu și-a cuvântat:

21„Din pântece, gol, am ieșit

Când m-am născut, și e vădit

Că-n inima pământului,

Gol merg, prin voia Domnului!

Domnul mi-a dat, El mi-a luat:

Să fie binecuvântat,

În veci, Numele Domnului!”

22Iov astfel – în vorbirea lui –

N-a spus nimica negândit;

Cu vorba, n-a păcătuit

În fața Domnului; n-a scos

Nici un cuvânt necuviincios,

Privind pe Creatorul său,

Ferindu-se de-a face rău.