Exodul 6 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Izbăvirea făgăduită

1Domnul, lui Moise i-a vorbit:

„Iată că timpul a sosit

Și vei vedea ce am să-i fac,

Lui Faraon, după-al Meu plac:

O mână tare-o să-l silească,

Din țară, ca să izgonească

Poporul. Da! Va fi silit

Să-l lase, căci Eu am vorbit!”

2Apoi, lui Moise, Dumnezeu

Îi spuse: „Eu sunt Domnul, Eu!

3Eu, lui Avram, M-am arătat

Și lui Isac și a urmat

Și Iacov. Cunoscut sunt Eu

De către ei, ca Dumnezeu

Atotputernic. Ei, în lume,

M-au cunoscut sub acest Nume.

Nu au știut Numele Meu,

Adică „Domnul”, căci lor, Eu,

Numele-acest, nu L-am făcut,

În acea vreme, cunoscut.

4Un legământ am încheiat,

Cu ei, urmând a le fi dat

Țara Canaan, în mâna lor –

Țara călătoriilor

Lor sfinte, pe cari le făceau,

Țara în cari străini erau

Și ca străini au locuit.

5Acum însă, l-am auzit,

Pe al lui Israel popor –

Din țara Egiptenilor,

Unde se află înrobit –

Cum geme, și Mi-am amintit

De legământul Meu. Acum,

6Ai să pornești, din nou, la drum,

Și fiilor lui Israel,

Le vei vorbi, în acest fel:

„Eu, Domnul sunt! Eu sunt Cel care,

Din ale voastre munci amare,

Cu care sunteți apăsați,

Am să vă scot. Veți fi scăpați,

Din a Egiptului robie,

Cu braț întins, și au să fie

Mari judecăți. De-acolo, Eu

7Vă iau, să fiți poporul Meu,

Și veți cunoaște că Eu sânt

Domnul! Sunt Dumnezeul Sfânt,

Sunt Cel care vă slobozesc,

Căci din Egipt vă izbăvesc,

Din greul ce v-a apăsat

Prin munca grea, ce vi s-a dat.

8Eu sunt Acel care apoi,

Vă voi călăuzi, pe voi,

Spre țara ‘ceea minunată,

Cari am jurat că va fi dată

În stăpânire, lui Avram,

Isac, Iacov și al lor neam.

Veți stăpâni acel pământ,

Cum am promis. Eu, Domnul sânt!”

9Moise s-a dus și a vorbit,

Așa cum Domnu-a poruncit,

Copiilor lui Israel.

Dar ei n-au ascultat de el,

Pentru că i-a împiedicat

Robia grea-n cari s-au aflat.

10Domul, pe Moise, l-a trimis,

La Faraon și-astfel i-a zis:

11„Spune-i dar, Faraonului:

„Să lași fiii poporului

Lui Israel, să iasă-afară,

Să plece-acum, din a ta țară!”

12Moise răspunse, Domnului:

„Dar nici fiii poporului

Lui Israel nu au voit

S-asculte, când eu le-am vorbit,

Și crezi că Faraonul are

Ca să îmi deie ascultare

Chiar mie, care reușesc,

Cu greutate, să vorbesc?”

13Domnul, porunci, a împărțit,

Când iar, cu Moise, a vorbit

Și cu al său frate Aron.

Ele-l priveau pe Faraon,

Și pe-al lui Israel popor

Cari, din a Egiptenilor

Robie și din a lor țară,

Avea să fie scos afară.

Spița neamului lui Moise și Aaron

14Iată acum, numele lor,

Adică numele celor

Pe cari familia lor îi are,

Drept căpetenii. Prin urmare,

Ruben – întâiul fiu născut

Al lui Israel – l-a avut

Pe Enoh, Palu – primii doi;

Hețron și Carmi mai apoi.

Astea-s familiile care,

Prin Ruben, și-au făcut cărare.

15Fiii lui Simeon: din el,

Întâi, ieșit-a Iemuel,

Pe care l-a urmat Iamin,

Apoi Ohad și cu Iachin

Și cu Țohar; iar la sfârșit,

Saul, cel care a ieșit

Dintr-o femeie Canaanită.

Aceasta-i ramura ieșită

Din Simeon. Acum urmează

16Cei cari din Levi se-ntrupează:

Gherșon, Chehat, iar la sfârșit,

Merari. Levi a trăit –

Pân’ să audă-a morții șoapte –

O sută și treizeci și șapte

De ani, în pace, pe pământ.

17Iată acuma, care sânt

Ai lui Gherșon copii: deci ei

Au fost Libni și cu Șimei.

18Urmează fiii lui Chehat:

Amram, Ițehar și-a urmat

Hebron apoi, și Uziel.

Chehat a viețuit și el,

Ani mulți – în număr au fost ei,

O sută și treizeci și trei.

19Iată-i pe-ai lui Merari fii:

Mahli și Muși-i sunt copii.

Familiile-acestea toate,

Din Levi fost-au întrupate.

20Cu o mătușă s-a-nsurat

Amram. Femeia s-a chemat

Iochebed. Ea a zămislit

Doi fii. Aceștia s-au numit

Aron și Moise. Tatăl lor –

Amram – prin lume, călător –

În ani – un secol a umblat,

La care s-a adăugat

Încă treizeci și șapte dar.

21Iată fiii lui Ițehar:

Core, Nefeg – sunt primii doi –

Iar Zicri-ncheie șiru-apoi.

22Acum, fiii lui Uziel:

Întâiul fost-a Mișael.

De Elțafan a fost urmat,

Iar Sitri șirul l-a-ncheiat.

23Aron, când s-a căsătorit,

Cu Elișeba s-a-nsoțit –

Cu fata lui Aminadab,

Sora lui Nahșon. Pe Nadab,

Întâi, femeia l-a născut;

Apoi Abihu-a apărut,

Urmat fiind de Eleazar,

Iar la sfârșit, de Itamar.

24Mergând apoi pe-al spiței fir,

Iată și al lui Core șir:

Asir, Elcana și-a urmat

Abiasaf. Ei au format

Astfel, o ramură a lor:

Familia Coriților.

25Iar Eleazar – al cărui tată

Este Aron – luă o fată

Cari este a lui Putiel.

Fineas veni, în acest fel,

Pe lume. Toți aceștia sânt

Deci, căpetenii, pe pământ,

Al neamului Leviților,

Și-aceasta e familia lor.

26Aron și Moise au ieșit

Din acest neam. Lor le-a vorbit

Domnul, când i-a chemat la El,

Spunând: „Scoateți pe Israel,

Din țara Egiptenilor!

Să iasă, după oastea lor!”

27Ei sunt acei care s-au dus

La Faraon – cum Domnu-a spus –

Ca pe-al lui Israel popor,

Din țara Egiptenilor,

Să îl elibereze. Ei –

Moise și cu Aron – sunt cei

Care din ăst neam au ieșit.

28Atunci când Domnul i-a vorbit

Lui Moise, în Egipt, i-a zis:

29„Eu, Domnul sunt! Eu te-am trimis

La Faraon. Tot ce-am vorbit,

Tu îi vei spune, negreșit.”

30Moise I-a zis lui Dumnezeu:

„Dar eu vorbesc destul de greu.

Când în Egipt voi fi plecat,

Cum mă voi face ascultat,

De Faraon? Vorbele mele,

Vor fi luate-n seamă, ele?”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help