1Să nu taci Doamne, căci mereu,
Cu Tine doar, mă laud eu!
2Vrăjmașii, împotriva mea,
Deschid acum o gură rea
Și-nșelătoare. Când vorbesc,
Limbi mincinoase dovedesc.
3Cu ură mă-nconjoară ei
Și-mi fac război, fără temei.
4Cu toate că eu îi iubesc,
Potrivnici ei se dovedesc;
Dar eu alerg să îmi pot spune
Necazul meu, în rugăciune.
5Îmi întorc răul, pentru bine
Și ură au, față de mine.
6Pune un om rău, peste cei
Ce se vădesc dușmani ai mei!
Așează și un pârâtor,
Care să stea la dreapta lor!
7Atunci când fi-vor judecați,
Găsiți să fie, vinovați,
Iar ruga lor, când e-nălțată,
Drept un păcat, fie luată!
8Fă-l pe vrăjmaș, de-asemenea,
Puține zile a avea,
Iar slujba care-i este dată,
Să fie de alt om luată!
9Orfani copiii să-i rămâie,
Iar soața văduvă să-i fie!
10Copiii lor să rătăcească
Și pentru pâine să cerșească!
Departe, ea le fie dată,
De a lor casă dărâmată!
11Cel care l-a împrumutat
Să îi ia tot ce-a adunat,
Iar întreg rodul muncii lui
Să fie al străinului!
12Să îl privească toți cu silă,
Și nimenea să n-aibă milă
De el și de orfanii lui!
13Să-i piară spița neamului,
Rupând șirul urmașilor,
De-ndat’, din neamul următor!
14Nelegiuirile făcute
De-ai săi părinți, fie ținute
Mereu în fața Domnului!
Păcatele măicuței lui
Să nu se șteargă, ci să fie,
În fața Lui, pentru vecie!
15Să șteargă Dumnezeu Cel Sfânt,
Numele lui, de pe pământ!
Uitată a lor pomenire
Să fie, de întreaga fire!
16Pentru că nu și-a amintit
De îndurări, și-a prigonit
Pe-acela care se vădea
Că în necazuri se găsea
Până-ntratât că a voit
Să îl omoare, negreșit,
Pe cel cu inima zdrobită
Și de-ntristare înrobită!
17Numai blestemul l-a iubit:
Fie dar, de blestem lovit!
Nu-i place binecuvântarea:
Să-i ocolească ea, cărarea!
18Mereu, blesteme să-l lovească
Și în mustrări să-l învelească!
Să îl pătrundă, bunăoară,
Așa cum apa se strecoară
Și precum untdelemnul poate,
Până în oase, a străbate!
19Fie-i blestemu-nvelitoare
Și totodată cingătoare!
20Din partea Domnului să vie
Acestea toate și să fie
Peste cei cari mă dușmănesc
Și despre mine rău vorbesc!
21Din pricina Numelui Tău,
Scapă-mă Doamne, de cel rău!
Doamne, lucrează pentru mine
Și fă ca să îmi meargă bine,
Căci bunătatea Ta cea mare,
În veci, nu are-asemănare!
De-aceea, Doamne, Te grăbește
Și vino de mă izbăvește!
22Iată că sunt nenorocit,
De lipsuri grele încolțit.
Inima mea a fost lovită
Și-n piept îmi zace-acum zdrobită.
23Pier ca și umbra ce se-apleacă
Către pământ, gata să treacă.
Asemenea lăcustei, eu
Ajuns-am izgonit mereu.
24De post, genunchii mi-au slăbit
Iar al meu trup este sleit.
25Privește Doamne: de ocară
Ajuns-am chiar în a mea țară.
De cei ce mă privesc, nu scap,
Căci mustrători ei dau din cap.
26Ajută-mi Doamne, căci mereu,
Tu îmi ești Domn și Dumnezeu!
Vino și-n bunătatea-Ți mare,
Dăruie-mi Doamne-acum scăpare!
27Fă Doamne, de a fi știut
Că Tu ești Cel care-a făcut
Lucrul acesta, printre cei
Ce se vădesc dușmani ai mei!
28Măcar că blestemă – cum vezi –
Te rog să-i binecuvintezi.
În contra mea sunt ridicați,
Dar au să fie înfruntați,
Iar robul Tău are să fie
Cuprins de mare bucurie.
29Vrăjmașii mei înverșunați
Fie-n ocară-nveșmântați.
Ca o manta, să-i urmărească
Rușinea și să-i învelească!
30Cu gura am să-L laud eu,
Pe Domnul Dumnezeul meu.
În mijlocul mulțimi-aflat,
Am să-L măresc neîncetat.
31Domnul – mereu – îl sprijinește
Pe cel sărac și-l izbăvește
De cei care îl urmăresc
Înverșunați și-l osândesc.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
