Evrei 5 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Într-adevăr, preotul care

Ales este, drept preot mare,

Din mijlocul oamenilor,

E pus în slujba tuturor,

În lucrurile privitoare

La Dumnezeu. Astfel, el are

Să ducă darurile date

Și jertfele pentru păcate.

2El poate fi-ngăduitor

Cu cel care-i neștiutor –

Sau cu cel care-i rătăcit –

Pentru că și el a simțit,

De-atâtea ori, o slăbiciune

Cari, stăpânire, pe el, pune.

3Din aste pricini, negreșit,

Jertfe se-aduc, necontenit,

Atât pentru păcatul lui,

Cât și pentru-al norodului.

4Această cinste, nimenea

Nu poate, singur, să și-o ia;

O capătă când e chemat,

De Dumnezeu, cum s-a-ntâmplat

Și cu Aron. Neîndoios,

5La fel, este și cu Hristos,

Căci nu El e Acela care,

Slava de a fi Preot Mare,

Și-a dat-o singur. Negreșit,

Aceasta I s-a dăruit,

De către Tatăl Cel de Sus,

Care – când L-a chemat – I-a spus:

„Ești Fiul Meu, azi Te-am născut!”

6Apoi, în alt loc, am văzut

Că zice, fără îndoială:

„Tu ești, după o rânduială –

A lui Melhisedec – făcut

Preot, în veac, de la-nceput”.

7El este Cel ce S-a vădit

Că, pe pământ, când a trăit –

Deși aduse cereri multe

Către Acel cari, să-L asculte,

Putea mereu, cu lacrimi mari

Și-asemeni, cu strigăte tari,

Putând să fie izbăvit

De moarte, că necontenit,

Tatăl din cer L-a ascultat,

Căci în evlavie-a umblat –

8Totuși, s-asculte, a știut –

Chiar Fiu fiind – prin ce-a făcut

Și prin tot ce a suferit,

Cât timp, în lume, S-a găsit.

9Iar după ce a fost făcut

Desăvârșit, El a putut,

Ca pentru toți aceia care

Aveau să-i deie ascultare,

Să se transforme-n urzitor

Al mântuirii dată lor –

Cari veșnică s-a dovedit –

10Fiind, de Dumnezeu, numit –

„După o rânduială care

Numai Melhisedec o are” –

Drept Preot Mare. Am de spus –

11Asupra celor de mai sus –

Multe cuvinte, negreșit,

Și multe sunt de tâlcuit,

Pentru că lucrurile-acele

S-au dovedit multe și grele,

Iar în pricepere-acum, voi

V-ați arătat a fi greoi.

12Într-adevăr, doresc să știți,

Că voi, cari trebuia să fiți,

De multă vreme-nvățători,

Sunteți doar niște-ncepători

Cari au nevoie de povețe,

De cineva cari să-i învețe

Un adevăr de căpătâi,

Despre cuvintele dintâi,

Ale lui Dumnezeu, căci voi

V-ați întors, iarăși, înapoi,

Și-aveți acum, nevoie mare,

De lapte, nu de hrană tare.

13Iar cel care obișnuiește,

Cu lapte doar, de se hrănește,

A fi un prunc e dovedit

Ce nu este obișnuit

Cu un cuvânt, cu o vorbire,

Cari spune de neprihănire.

14Să știți dar voi, că hrana tare,

E numai pentru omul mare,

Cari judecă și care poate –

Deprins fiind – de a socoate,

Întotdeauna-n gândul său,

Ce este bine și ce-i rău.”