1Domnul, lui Moise, i-a vorbit,
Atuncea când a poposit
Poporu-așa precum se știe,
În a Sinaiului pustie,
În luna-ntâi, din anu-n care
Al doilea e, de la plecare
Din al Egiptului ținut,
De când El, liber, l-a făcut:
2„Întreg poporul Israel
Va prăznui, mereu, la fel,
Paștele, cum am stabilit,
Când este timpul potrivit.
3Când prima lună va veni
Și-a paișpea zi se va-mplini,
Să prăznuiască fiecare,
Această sărbătoare mare,
De-ndată ce s-a înserat,
Așa precum, porunci, v-am dat.”
4Copiilor lui Israel,
Moise le-a poruncit astfel,
Să prăznuiască, ne-ncetat,
Paștele care li s-a dat.
5Ei, Paștele, l-au prăznuit,
Atunci, la timpul potrivit,
În a Sinaiului pustie,
În luna-ntâi – precum se știe –
A paișpea zi, pe înserat,
Precum poruncile s-au dat,
De către Dumnezeul lor,
Prin Moise-ntregului popor.
6Atuncea, în popor, aflați,
Au fost câțiva inși necurați,
Căci au atins un mort. Deci ei,
Alături de ceilalți Evrei,
Nu au putut să prăznuiască
Fără ca să păcătuiască,
Paștele-acelea. Ei s-au dus
La Moise și Aron și-au spus:
7„Din pricina unui mort, noi
Ajuns-am necurați. Apoi,
De ce – noi – nevoiți să fim,
Cu-al nostru dar, să nu venim
La vreme-n fața Domnului,
În mijlocul poporului?”
8Moise-a răspuns: „Aici să stați,
Căci trebuie să așteptați
Să văd ce-anume poruncește
Domnul, în ceea ce privește
Treaba cu care ați venit.”
9Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
10„Copiilor lui Israel,
Vorbește-le, în acest fel:
„Atunci când întâmpla-se-va
Că o să fie cineva
Într-o călătorie-aflat –
Sau poate este necurat
Căci a atins vreun mort – să știe
Că-i este-ngăduit să ție
Paștele-n cinstea Domnului.
11A doua lună-a anului,
A paișpea zi, pe înserat,
Paștele Meu va fi mâncat
Cu-azimi și cu ierburi amare;
12Și nimenea, voie, nu are
Să lase, din Paștele Mele –
Până în zori – ceva, din ele.
Când le mâncați, atenți să fiți
Ca, nici un os, să nu-l zdrobiți,
Sau să îl frângeți. Deci veți ține
Paștele-așa cum se cuvine –
Așa precum am poruncit,
La timpu-anume stabilit.
13Când cineva nu o să fie
Aflat într-o călătorie –
Și nici nu se va fi-ntâmplat
Că acel om e necurat –
Și totuși, nu a prăznuit
Paștele, fi-va nimicit.
Deci dacă el nu și-a adus
Darul – așa precum v-am spus –
La vreme-n cinstea Domnului,
Atunci, pentru păcatul lui,
Omul acela – negreșit –
Are să fie pedepsit.
14Dacă străinul prăznuiește
Paștele Meu – căci locuiește
La voi – va trebui să știe
Că obligat este să ție
Poruncile ce vi le-am dat
Și legile ce le-am lăsat
Și care sunt referitoare
Direct la astă sărbătoare.
Aceiași lege – să se știe –
Că-n veci va trebui să fie,
Pentru străinul de la voi
Și pentru băștinaș apoi.”
Norul15În ziua-n cari s-a așezat
Cortul, deasupră-i, s-a lăsat
Un nor ce l-a acoperit
Și pân’ la ziuă s-a zărit,
Asupra sa, o-nfățișare
Ce aducea cu un foc mare.
16Întotdeauna se vedea
La fel: un nor acoperea –
Ziua – locașul cortului,
Iar noaptea, chipul focului.
17Când, de pe cort, se-nălța norul,
Atunci pornea, la drum, poporul,
Iar unde norul se oprea,
Israel tabăra-și punea.
18După porunca Domnului,
Era mersul poporului:
Când norul cortu-acoperea,
Poporu-n tabără ședea.
19Atunci când noru-a zăbovit,
Stând peste cort, nu a pornit,
La drum, poporul Domnului,
Ci asculta porunca Lui.
20Și tot la fel, s-a întâmplat
Și când puține zile-a stat
Norul, deasupra cortului:
Pornea la ridicarea lui.
21Când seara, norul se oprea
Și până-n zori de zi, ședea,
Asemeni lui făcea poporul.
În zori doar, când se-nălța norul,
Pornea întregul Israel.
Când se-ntâmpla că noru-acel
O zi și-o noapte-acoperea
Cortul, poporul se oprea;
Atunci doar, când se-nălța norul,
Pornea la drum, din nou, poporul.
22Când două zile zăbovea
Norul, pe cort, sau când ședea
Un an, o lună – peste el –
Pe loc, întregul Israel
Oprit era. Numai când norul
Se ridica, pornea poporul.
23Astfel, poporu-a împlinit
Tot ce prin Moise-a poruncit
Domnul, să facă. El pornea
La drum și-n urmă, se oprea,
După porunca Domnului,
Care-i fusese dată lui.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
