Ieremia 9 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1O, dacă era capul meu

Cu apă plin, plângeam mereu.

Ochii de mi-ar fi fost izvor

De lacrimi pentru-al meu popor

Și pentru morții cei pe care

Fiica poporului îi are,

Eu aș fi plâns, nemângâiat,

Noapte și zi, neîncetat!

2O, dacă eu aș fi putut

Ca, în pustiu, să fi avut

Un han, atunci mi-aș fi lăsat

Poporul. M-aș fi depărtat

De el, căci toți sunt preacurvari

Și sunt mișei care de cari.”

3„Din guri, minciuni sunt aruncate,

Căci limbile sunt încordate

Precum un arc, iar când vorbesc,

Nu pe-adevăr se sprijinesc

Spre a fi tari, în țara lor,

Ci pe a răutăților

Mulțime mare. Văd prea bine,

Că nu Mă caută pe Mine.

4Să se păzească fiecare,

De prietenul pe cari îl are,

Ferindu-se de frate’ său,

Căci orice frate este rău

Și cată – fără îndoială –

Pe al său frate de-l înșeală,

Iar prietenul se dovedește

Că pe alt prieten îl bârfește.

5Se trag pe sfoară, se mințesc

Și-a face rău doar, se trudesc.”

6„Mijlocul de fățărnicie

Îți este locuință, ție.

Fățarnici, ei se dovedesc

Și, să Mă știe, nu voiesc.”

7„De-aceea, Domnul oștilor

A spus astfel: „Într-un cuptor,

Iată că am să îi topesc,

Căci să-i încerc, Eu Mă gândesc.

Cum aș putea să Mă port Eu,

Cu fiica poporului Meu?

8Limbile lor otrăvitoare

Sunt doar săgeți ucigătoare,

Căci despre pace ei vorbesc,

În timp ce curse pregătesc.

9Atunci, pedepse să nu-i pun

Și oare, să nu Mă răzbun

Pe un asemenea popor?” –

A zis Domnul oștirilor.

10„Munții, acum, să-i plâng aș vrea;

Câmpiile de-asemenea

Vreau să le plâng, să le jelesc,

Căci arse sunt și se topesc.

Nimeni nu va mai îndrăzni,

Pe-al lor cuprins de-a mai veni.

N-o să se-audă-n largul lor

Nici behăitul turmelor,

Iar păsările cerului

Și fiarele pământului –

O parte – vor fugi din țară,

Iar altă parte au să piară.

11În vremea care o să vie,

Ierusalimul va să fie

Doar un morman de pietre-n care

Șacalul locuință-și are.

Cetățile-n Iuda zidite

Vor fi cu toate, pustiite,

Căci nimeni n-o să mai cuteze,

În ele, ca să se așeze.

12Unde e omul înțelept?

Unde e omul cel deștept,

Care să înțeleagă poate,

Mereu, aceste lucruri toate?

Cel cărui Domnul i-a vorbit,

Să spună-aceasta, negreșit.

Să spună cum de-i pustiită

Țara și cum de-i nimicită

Și arsă, încât nimenea

Nu poate-a trece-acum, prin ea?”

13În ăst fel, Domnul a vorbit:

„Pentru că ei au părăsit

Legea pe care le-o dădusem

Și înaintea lor o pusem.

Pentru că nu M-au ascultat

Și pentru că nu M-au urmat.

14Pentru că mers-a fiecare

După a inimi-aplecare,

Căci după Bali, ei s-au ținut,

Așa precum la început

Făcut-au și părinții lor.”

15„De-aceea, Domnul oștilor –

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A zis, atunci, în acest fel:

„Doar cu pelin, am să hrănesc

Acest popor și-i dăruiesc

Să bea, doar ape otrăvite.

16Ale lui cete risipite

Vor fi apoi, în lumea mare;

Ajunge-vor la neamuri care,

‘Nainte, nu le-au cunoscut

Și-ai lor părinți nu le-au știut.

În urma lor, se va vedea

Că voi trimite sabia.

Pe-acest popor îl urmăresc

Pentru că am să-l nimicesc.”

17„Cel ce e Domn al oștilor

A zis, spre știrea tuturor:

„Pe plângătoare le cătați

Și-apoi, să vină le chemați!

Trimiteți, spre a fi găsite

Femeile ce-s iscusite!

18Să vină și să se grăbească,

Un cântec să alcătuiască,

De jale, numai despre noi,

Ca să putem plânge apoi!

19Căci din Sion, în depărtare,

Se-aude geamătul cel tare:

„Vai cât suntem de prăpădiți

Și de rușine-acoperiți!

Acum ajuns-am să plecăm

Din țară și să ne lăsăm

Casele ce le-am ridicat,

Pentru că alții le-au surpat!”

20„Femeilor, luați aminte

La ale Domnului cuvinte!

Cântări de jale-i învățați

Pe-ai voști’ copii și vă-ndemnați

Una pe alta, ca să știți,

Plângeri de jale să rostiți!

21Căci pe fereastră s-a urcat

Moartea și iată, a intrat

În casele împărătești

Și în palatele domnești.

Pe-ai noștri fii i-a nimicit,

În ulițe când i-a găsit,

Iar în piețe-a secerat

Pe-ai noștri tineri, de îndat’.”

22„Du-te și spune: „Negreșit,

În ăst fel Domnul a vorbit:

„Aflați că morții au să fie

Ca și gunoiul pe câmpie,

Căci trupuri moarte vor cădea

Pe-ntinsul ei, asemenea

Acelui snop ce-i lepădat

De cei care l-au secerat!”

23„Domnul a zis: „Cel înțelept

Să nu se țină că-i deștept.

Să nu se laude că are,

Cumva, înțelepciune mare.

Dacă e tare cineva

Să nu se laude, cumva,

La nimeni, cu a lui tărie.

Bogatul, cu-a lui bogăție,

Să nu se laude nici el.

24Vreau să se laude doar cel

Care înțelepciune are

De-a Mă cunoaște și cel care

Este încredințat că Eu

Sunt Domnul, Cel care – mereu –

Milă vădește și arată

Numai o dreaptă judecată,

Făcând dreptate pe pământ!

Oameni-acești, pe plac, Îmi sânt!”

25Domnul a zis: „Iată, sosesc

Zile când am să-i pedepsesc

Pe cei ce-s împrejur tăiați,

Dar care nu vor fi aflați

Având o inimă curată

Cari împrejur este tăiată.

26Pe Egipteni îi pedepsesc

Și pe Iudei am să-i lovesc.

Îi pedepsesc pe Edomiți,

Pe Amoniți, pe Moabiți,

Pe toți aceia – din popor –

Ce-și rad colțul bărbilor lor

Și pe cei care se vădesc

Că în pustie locuiesc.

Căci neamurile-n lume-aflate

Nu au fost împrejur tăiate.

Apoi, casa lui Israel,

Pot spune că este la fel,

Pentru că inima ei – iată –

Nu este împrejur tăiată!”