Faptele apostolilor 28 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Trei luni în insula Malta

1Ostrovu-n care am intrat

Și de primejdie-am scăpat,

Malta fusese denumit.

2Barbarii cari l-au locuit,

Bunăvoință-au arătat.

La focul lor, ei ne-au chemat,

Căci se făcuse un frig mare,

Fiindcă ploua, încă, tare.

3Să strângă mărăcini, s-a dus

Pavel și-apoi, pe foc, i-a pus.

Dar, o năpârcă a ieșit,

Simțind căldura, și-a suit

Pe al lui Pavel braț. Îndată,

Văzând năpârca atârnată

De mâna lui, au murmurat

4Barbarii: „Cu adevărat,

Acum, „Dreptatea” s-a vădit

Și n-a lăsat nepedepsit,

Pe ucigașu-acesta care,

Cu bine, a scăpat, din mare.”

5Pavel, în foc, a scuturat

Năpârca, și s-a așezat,

Nepăsător, la locul său,

Fără să simtă nici un rău.

6Oameni-aceea îl pândeau

Și, să se umfle, așteptau,

Ca să îl vadă-apoi căzând

Jos, la pământ, și mort zăcând.

Dar după ce au așteptat,

Mult timp, făr’ a se fi-ntâmplat

Nimica rău, ei s-au gândit

Că Pavel, zeu e, negreșit.

Vindecarea tatălui lui Publius

7Jur împrejur, se întindeau

Moșiile care erau

Ale stăpânului, cel care –

Peste ostrov – era mai mare,

Și care, Publius, s-a numit.

La el, acasă, ne-a poftit

Acesta, și ne-a ospătat.

Trei zile-n șir, la el, am stat.

8Tatăl lui Publius se zbătea

Bolnav, în pat, căci suferea

De friguri și de urdinare.

Pavel, la patul celui care

Bolea, s-a dus și s-a rugat,

Iar după ce și-a așezat,

În urmă, mâinile, pe el,

S-a vindecat bolnavu-acel.

9Bolnavii din ostrov, apoi,

Degrabă au venit la noi,

Și toți au fost tămăduiți.

10Cu dragoste, am fost primiți,

De toți, și puși la cinste mare;

Atunci când timpul de plecare,

Din nou la drum, se-apropia,

Ne-au încărcat corabia,

Cu tot ce trebuia să fie

Pentru acea călătorie.

Sosirea la Roma

11După trei luni, am părăsit

Acel ostrov și am pornit,

Din nou, la drum. Corabia

Era din Alexandria,

Iar în ostrov, a ancorat,

Oprindu-se pentru iernat.

Acea corabie avea,

Al Dioscurilor semn. Ea,

12Spre Siracusa, ne-a purtat.

Acolo, doar trei zile-am stat.

13Pe lângă coastă-am mers apoi,

Și-n acest fel, ajuns-am noi,

La Regio, iar a doua zi,

Purtați de-un vânt de miazăzi,

Înspre Puzole am plecat.

Doar două zile-am navigat,

Și, la Puzole, am sosit.

14În acel loc, i-am întâlnit,

Pe niște frați, cari ne-au rugat

Să stăm cu ei. Astfel, am stat

O săptămână, iar apoi,

Spre Roma, ne-ndreptarăm noi.

15Din Roma-n cale ne-au ieșit –

În locul care s-a numit

„Fortul lui Apiu” – mai mulți frați.

De alți-am fost întâmpinați,

În locul care s-a chemat

„Trei Cârciumi”. Ei ne-au așteptat,

Fiindcă toți au auzit

Cum că venim și, s-au grăbit,

A ne ieși-n întâmpinare.

Văzând a lor mulțime mare,

Pavel, Domnului, s-a rugat,

I-a mulțumit, și-mbărbătat,

În al său suflet, s-a simțit.

16Când noi, la Roma, am sosit,

Sutașu-ndată i-a luat,

Pe-ntemnițați, și-apoi i-a dat

Pe mâna căpitanului

Străjerilor palatului.

Lui Pavel, i-a îngăduit

Să stea-ntr-un loc deosebit.

Unui ostaș, la-ncredințat,

În paza cărui, l-a lăsat.

Pavel propovăduiește la Roma

17Trei zile, numai, au trecut,

Iar apoi Pavel le-a cerut,

Mai marilor Iudeilor,

La el, să vină. „Fraților” –

Le zise, când s-au adunat –

„Deși eu sunt nevinovat,

Căci împotriva nimănui –

Adică a norodului,

Precum și a părinților,

Sau a oricărui din popor –

Nimica rău, n-am săvârșit,

Dar totuși – cum ați auzit –

În temniță, am fost băgat,

Chiar la Ierusalim, și dat,

În mâinile Romanilor.

18În urma cercetărilor,

Ei, să-mi dea drumul, au voit,

Pentru că-n mine, n-au găsit,

Vreun rău, ca să mă pedepsească,

La moarte, să mă osândească.

19Iudeii s-au împotrivit

Și, astfel, eu am fost silit,

Să cer a fi înfățișat

Cezarului, ca judecat,

Să fiu, de el. Dar eu nu am

Nici un gând rău pentru-al meu neam.

20De-aceea v-am chemat, căci vreau

Ca să vă văd și ca să stau

Cu voi, puțin, de vorbă. Iată,

Pentru nădejdea arătată,

Lui Israel, acest lanț greu,

Silit sunt ca să îl port eu.”

21Ei au răspuns: „Noi n-am primit

Scrisori și nimeni n-a venit,

Din țara noastră – din Iudeea –

Ca să aflăm ceva. De-aceea,

Nimic rău, nu am auzit –

De tine – că s-ar fi vorbit.

22Însă, am vrea să auzim

Părerea ta, pentru că știm

Cum că partida ta stârnește,

În orice loc unde vorbește,

Numai împotrivire mare.”

23I-au hotărât o zi, în care,

La el, mai mulți frați au venit,

Și-atuncea, Pavel le-a vestit

Cuvântul Domnului; le-a dat

Multe dovezi, și-a căutat

Și prin proroci, să demonstreze,

Prin Lege să-i încredințeze,

De lucrurile cari s-au spus

Pe seama Domnului Iisus.

24Unii crezură ce-a spus el,

Dar alții n-au crezut defel.

25Când, către casă, au plecat,

Neînțelegeri s-au iscat,

Iar Pavel, doar atât, a zis:

„Drept, în Isaia, este scris;

Duhul Cel Sfânt, cu-adevărat,

Vorbit-a, când a cuvântat:

26„Du-te la ăst popor, și-apoi,

Spune-i în felu-acesta: „Voi,

Cu ale voastre urechi chiar,

Veți auzi, însă-n zadar,

Căci, să pricepeți, nu puteți;

‘Geaba priviți, că nu vedeți.

27Căci inima și-a împietrit

Acest norod. A asurzit,

Ochii și-a-nchis, ca nu cumva,

Văzând și auzind ceva,

Să înțeleagă și-napoi,

La Dumnezeu, să vină-apoi,

Pentru a fi tămăduiți.”

28Acum dar, voi așa să știți:

Că mântuirea arătată,

De Dumnezeu, e ascultată

De către Neamuri.” A sfârșit

29Vorbirea, și s-au risipit

Iudei-apoi. Se-ndepărtau

Și, cu aprindere, vorbeau.

Pavel stă și propovăduiește doi ani la Roma

30Pavel, o casă-a-nchiriat,

La Roma, și, doi ani, a stat,

În acel loc. El i-a primit

Pe toți cei care au voit

Să-l vadă. Vorbea orișicui,

31De-mpărăția Domnului.

Pe oameni, plin de îndrăzneală –

Fără vreo teamă sau sfială –

Îi învăța, pe fiecare,

Acele lucruri privitoare –

Cum pretutindenea a spus –

La Domnul nost’, Hristos Iisus.