Matei 3 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Propovăduirea lui Ioan Botezătorul

1În acea vreme a venit

Și-n Iuda-a propovăduit,

Ioan Botezătorul. El,

În pustia lui Israel,

Tuturor celor întâlniți,

2Le-a spus așa: „Vă pocăiți!

Veniți la calea Domnului!

Împărăția cerului

3Aproape este!” El fusese

Acela despre cari spusese

Isaia-n a lui prorocie:

„Glasul ce strigă în pustie:

„Pregătiți calea Domnului,

Și neteziți cărarea Lui!”

4Ținuta sa era umilă:

O haină din păr de cămilă,

Iar peste mijloc o curea.

Numai lăcuste folosea,

Și miere, ca să se hrănească.

5El a-nceput ca să vorbească,

Mulțimilor, cari s-au grăbit

Să îl asculte. Au venit

Mulți oameni din Ierusalim,

De prin Iudeea, și-i găsim

La apele Iordanului.

6Acolo-n apa râului –

După ce își mărturiseau

Păcatul – botezați erau.

7Veniră și mulți Farisei –

De-asemenea și Saduchei –

Dorind să fie botezați.

„De cine sunteți învățați –

Pui de năpârci! – ca să fugiți

Și încercați să ocoliți,

Astfel, mânia viitoare?!” –

Le-a zis Ioan. „Prin fapte are

8Omul, a arăta căință.

Aduceți rod de pocăință!

9Să nu gândiți ca un nebun:

„Avram ni-e tată”, căci vă spun,

Domnul, din aste pietre, vii –

Pentru Avram – ridică fii.

10Iată, securea – fraților –

La rădăcina pomilor,

A fost înfiptă. Va cădea

Acel care nu va avea

Roadele bune; e tăiat

Și-apoi în foc e aruncat.

11Cât de umila mea ființă?

Eu vă botez, spre pocăință,

Cu apă, dar Acel ce vine –

În urma mea – e, decât mine,

Incomparabil mai puternic.

Încălțămintea-I, nu sunt vrednic

Ca să I-o duc. O să boteze

Cu foc și Duh Sfânt. Să lucreze,

12În a Lui arie, e gata.

În mână, își are lopata.

Va curăța ogorul, iar

Grâu-l va strânge în grânar,

În timp ce pleava adunată,

În flăcări fi-va aruncată.”

Botezul lui Iisus Hristos

13Atuncea, a venit Iisus,

Din Galileea. El S-a dus

În valea râului Iordan,

Primind botezul lui Ioan.

14Ioan, să Îl oprească-a vrut,

Zicând: „Este de necrezut!

Cum vrei să Te botez, pe Tine,

Când trebuie ca Tu, pe mine,

Să mă botezi?!” Atunci Iisus,

15Către Ioan, astfel a spus:

„Mă lasă, căci a trebuit

Să împlinim ce-i de-mplinit!”

16Ioan, atuncea, L-a lăsat,

Iar după ce L-a botezat,

Iisus, din apă, a ieșit.

Privirile Și-a pironit

Spre cer. La fel ca într-un vis,

Acesta, larg, I s-a deschis,

Lăsând, în chip de porumbel,

Să se coboare peste El,

Duhul Cel Sfânt, din Dumnezeu.

17Un glas din cer, „E Fiul Meu” –

A zis – „El este Preaiubit,

În El, plăcerea, Mi-am găsit.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help