Ieremia 15 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Domnul mi-a zis, în acest fel:

„Chiar Moise și cu Samuel,

Dacă în fața Mea ar sta,

Eu nici atunci n-aș arăta

Că aș fi binevoitor

Față de-acest întreg popor.

Să-l izgonești! Ducă-se-ndat’,

Că Eu, de el, M-am săturat!

2Și dacă îți va zice-apoi,

„Dar unde să ne ducem noi?”,

Tu le vei spune astfel: „Eu

Spun doar ce zice Dumnezeu:

„La moarte meargă – negreșit –

Cel ce la moarte e sortit.

La sabie, meargă acei

Care sortiți sunt sabiei.

La foamete meargă apoi

Aceia care, dintre voi,

La foamete au fost sortiți,

Iar cei ce robi sunt hărăziți

Au să se ducă în robie,

Căci astfel trebuie să fie!”

3Asupra lor, am pregătite

Nenorociri mari a trimite.

Nenorocirile acele,

În număr, patru vor fi ele.

Îi va ucide sabia,

Și câinii îi vor sfâșia;

Iar păsările cerului –

Cu fiarele pământului –

Au să-i mănânce, căci voiesc –

În acest fel – să-i nimicesc.

4De pomină-i voi face Eu,

Printre popoare-a fi mereu,

Din pricină că am văzut

Toate pe câte le-a făcut –

Chiar în Ierusalim – cel care,

Pe Ezechia, tată-l are.

El este-n Iuda împărat

Și drept Manase e chemat.

5Ierusalime, oare cine,

Milă, mai are-acum, de tine?

Cine să te mai plângă, oare?

Sau cine mai este, sub soare,

Să vină în a ta cetate

Spre-a te-ntreba de sănătate?

6„M-ai părăsit și M-ai uitat” –

Domnul a zis. „‘Napoi ai dat.

De-aceea, mâna Îmi va sta,

Întinsă, împotriva ta,

Căci vreau ca să te nimicesc!

Sătul de milă, Mă vădesc.

7Iată că am găsit cu cale,

Să-i vântur, la porțile tale

Și pe lopată am să-i iau,

Căci să-i lipsesc de fii, Eu vreau.

Am să îl pierd pe-al Meu popor,

Căci este neascultător

Și pentru că nu a urmat

Drumul pe cari l-am îndreptat.

8Decât nisipul mărilor,

Numărul văduvelor lor

Se-arată-a fi cu mult mai mare.

Asupra mamei celei care

A tânărului se vădește,

Pustiitorul năvălește,

În miezul zilei. O să cadă,

Necazului și groazei, pradă.

9Aceea care – s-a văzut –

Șapte feciori că a născut,

Iată, tânjește ne-ncetat

Și își dă sufletul, de-ndat’.

Deși încă e ziuă mare,

Pe cer apune al ei soare.

Ea are fața înroșită

Și-i de rușine-acoperită.

Pe cei ce vor mai rămânea

O să-i mănânce sabia

Vrăjmașilor, căci – negreșit –

Domnul e Cel care-a vorbit.”

10„Vai, mamă care m-ai născut,

Căci tu, pe mine, m-ai făcut

Un om de ceartă și ocară,

De pricini rele pentru țară!

Nimic, la nimeni, n-am cerut

Și nici nu dau cu împrumut,

Dar totuși, blestemat sunt eu,

De către toți ai mei, mereu!”

11Domnul a spus: „Fii liniștit,

Pentru că fi-vei fericit,

În viitor. Am să-i silesc,

Pe cei care te dușmănesc,

S-ajungă-a se ruga de tine,

Când timpul de necazuri vine!

12Fierul poate înfrânge, oare,

Fierul și cu arama care

În miază noapte sunt aflate?

Le-nfrânge, oare, el, pe toate?

13Marea averea ce o ai,

Comorile pe care stai –

Pe toate – pradă-am să le dau!

Despăgubiri nu am să iau,

Pentru că ele vor fi date

Pentru-ale tale mari păcate

Și făr’delegi ce le-ai făcut

Pe tot al tău întreg ținut.

14Rob te voi duce ca să fii,

Într-un ținut ce nu îl știi

Și vei ajunge stăpânit

De cei care te-au dușmănit,

Pentru că iată, s-a aprins

A Mea mânie ce s-a-ntins

Asupră-vă, nimicitoare,

Și nu aveți nici o scăpare!”

15„Doamne, Tu știi tot, foarte bine!

Aminte să-Ți aduci, de mine!

Să mă răzbuni Doamne, voiesc,

Pe cei care mă prigonesc!

Nu mă lua, o Doamne mare,

După-ndelunga Ta răbdare!

Din a Ta pricină, acum,

Sufăr ocara pe-al meu drum!

16Cuvintele-Ți, când le-am primit,

Îndată eu le-am înghițit,

Căci bucuria și-o găsea,

În ele-atunci, inima mea,

Pentru că eu am fot numit

După-al Tău Nume, negreșit,

O Dumnezeu al tuturor,

Precum și Domn al oștilor!

17În adunare, n-am șezut

Cu cei care au petrecut.

N-am stat cu oamenii acei

Ca să mă veselesc cu ei.

Necontenit, singur, am stat,

De-a Ta putere-nspăimântat,

Căci de mânie m-ai umplut,

Așa după cum Tu ai vrut.

18De ce nu-mi încetează, oare,

Această suferință mare?

De ce îmi e așa de greu?

De ce mă ustură, mereu,

Rana aceasta înfocată

Și nu poate fi vindecată?

Doamne, acum, te-ntreb pe Tine:

Oare să fii Tu pentru mine,

Asemenea unui izvor

Ce se vădește-nșelător,

A căruia apă a secat?”

19Domnul, apoi, a cuvântat:

„Dacă te vei lipi de Mine,

Are să-Ți meargă iarăși bine,

Căci tu, din nou, loc vei avea,

Atuncea, înaintea Mea.

Dacă vei ști să despărțești

Tot ceea ce de preț găsești,

De cele despre care-ți zic

Că nu pot prețui nimic,

Numai atuncea vei vedea

Cum că vei fi ca gura Mea.

De-aceea, ei să facă bine

Să se întoarcă iar, la tine.

Nu tu, la oamenii acei

Să te întorci, cumva, ci ei

Caute-aproape a se ține

Și să se-ntoarcă înspre tine!

20Pentru popor, de bună seamă,

Vei fi ca zidul de aramă.

Cu tine-au să se războiască,

Dar n-au cum să te biruiască,

Pentru că Eu te însoțesc

Mereu și-am să te izbăvesc.

Așa va fi căci, negreșit,

Domnul e cel care-a vorbit.”

21„Iată ce fac: de toți cei răi,

Din mâna vrăjmașilor tăi,

Te scap și-am să te izbăvesc

De cei care te asupresc!”