Deuteronomul 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Dobitoacele și lucrurile rătăcite

1„Când vei vedea boul pe care

Vei ști că frate’ tău îl are –

Sau oaia lui – și ai să știi

Că-s rătăcite, tu să vii,

Să iei dar, vitele acele,

Și să te-ntorci ‘napoi cu ele,

La frate’ tău. Să te ferești –

Dacă le vezi – să le-ocolești.

2Când al tău frate se vădește

Că lângă tine locuiește –

Dar nu-l cunoști – o să rămână

La tine, dobitocul, până

O să îl ceară frate’ tău –

Deci cel care-i stăpânul său.

3La fel vei face așadar,

Când vei găsi al său măgar,

Sau haina lui, sau lucrul care

A fost pierdut din întâmplare,

Și-n urmă ai să le găsești –

Nicicând, să nu le ocolești.

4Când boul, de la frate’ tău –

Sau poate că măgarul său –

Ai să-l găsești căzut în drum,

Nu-l ocoli tu, nicidecum;

Ci să îi dai ajutorare,

Să se ridice în picioare.”

Amestecul semințelor și țesăturilor

5„Tu – pe femei – să le oprești

Să poarte straie bărbătești.

Dar nici bărbatul să nu ieie,

Vreodată, haine de femeie.

Aceste lucruri – îți pot spune –

Că nu-s decât o urâciune

Și tot așa vor fi mereu,

Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.

6Dacă pe drum, când te găsești,

Un cuib de pasăre, zărești –

În vreun copac, ori pe pământ –

În care pui sau ouă sânt,

Iar pasărea de-asemenea,

În cuib se va afla și ea,

Să nu cumva tu să o iei,

Odată cu toți puii ei.

7Pe mamă, s-o eliberezi

Și numai puii să-i păstrezi,

Ca multe zile – de trăit –

Să ai, în țară, fericit.

8O casă nouă, când zidești,

Cu-n pălimar să-mprejmuiești

Acoperișul, căci de are

Ca, de pe ea – din întâmplare –

Să cadă-un lucrător din cei

Aduși pentru zidirea ei,

Vina de sânge nu va sta,

Atuncea, peste casa ta.

9Să nu semeni, în a ta vie,

Semințe care au să fie

De două feluri. Să veghezi

Ca nu cumva să întinezi

Prima sămânță semănată

Și rodul viei, totodată.

10Când vei începe la arat,

Să nu înjugi, alăturat,

Bou și măgar; să nu se pună

Aste-animale împreună.

11Să nu porți hainele-mpletite

Din fire cari sunt felurite.

Deci in și lână, împreună,

Nu trebuie ca să se pună.

12Pentru veșmântul folosit

Drept haină pentru învelit,

Tu, patru ciucuri, să-nsăilezi

Și-apoi, la colțuri, să-i așezi.”

Pedeapsa pentru curvie

13„Cel care, soață, și-a luat –

Iar după ce s-a-mpreunat

Cu ea, ajunge de-o urăște,

14Iar mai apoi o-nvinuiește

De lucruri ce-s nelegiuite,

Iar prin cuvintele rostite

Îi scoate nume rău, spunând

„Eu am luat-o, și-atunci când,

De ea, eu m-am apropiat,

Că nu-i fecioară, am aflat”,

15Părinții acelei femei,

Dovada fecioriei ei,

O vor lua s-o-nfățișeze

Bătrânilor, s-o cerceteze

Apoi, în fața porților,

Cari sunt ale cetății lor.

16Când toți bătrâni-au să se-adune,

Tatăl femeii le va spune:

„Pe fiica mea, precum se știe,

Am dăruit-o de soție,

Acestui om, și se vădește

Că el, acuma, o urăște.

17De-o faptă rea, nelegiuită,

Îmi este fata-nvinuită.

Iată ce vină i-a adus

Bărbatul ei, prin ce mi-a spus:

„Să știi că fata nu-i fecioară”.

Dar iată semnul, bunăoară –

Semnul ce-i dat pentru femei –

Dovada fecioriei ei.”

Al fetei strai, să îl desfacă,

În fața lor și-apoi, să tacă.

18Bătrânii au să hotărască

Și-n urmă, au să-l pedepsească,

Pe al ei soț doar, negreșit.

19Căci el, prin ceea ce-a vorbit,

Unei fecioare-n Israel,

Un nume rău i-a scos, astfel.

De-aceea, fi-va osândit

Și pus la plată, negreșit;

O gloabă, în argint, să dea:

O sută sicli deci, să-i ia.

Această gloabă stabilită,

Tatălui ei, va fi plătită.

Pe fată-n urmă s-o primească,

În casă, și să n-o gonească

Apoi, nicicând, căci o să-i fie –

Cât va trăi omul – soție.

20Dar dacă e adevărat

Ce va fi spus al ei bărbat –

Adică fata, bunăoară,

Într-adevăr n-a fost fecioară –

21Atuncea, oamenii acei,

Din casă de la tatăl ei,

S-o scoată-afară, iar apoi,

Cu pietre, s-o ucideți voi –

Locuitorii din cetate –

Pentru-ale sale mari păcate;

Căci a curvit pe când aflată

A fost, încă, la al ei tată.

Ucisă, trebuie să fie,

Pentru această mișelie

Ce-a săvârșit-o-n Israel.

Vei scoate dar, în acest fel –

Și ai să cureți orice rău –

Din mijlocul neamului tău.”

Pedeapsa pentru preacurvie

22„Când veți găsi pe un bărbat –

Care e prins că s-a culcat

Cu o femeie măritată –

Uciși vor fi cei doi, deodată.

Să cureți răul, în ăst fel,

Din mijlocul lui Israel.

23Dacă o fată, bunăoară –

Ce-i logodită și-i fecioară –

Într-o cetate, întâlnește

Un om care o necinstește,

24La porțile cetății, voi

Să-i duceți dar, pe amândoi;

Să ieie pietre fiecare

Și să-i lovească, să-i omoare:

Pe fată, căci nu a țipat –

Când, cu ea, omul s-a culcat –

Ca să audă lumea toată

Cari în cetate-a fost aflată,

Iar pe bărbat, că a-ndrăznit,

Pe fată, s-o fi necinstit.

25Dacă pe câmp, omu-ntâlnește

O fată, și o necinstește –

Iar fata este logodită

Și-a fost, cu sila, necinstită –

Numai bărbatul – negreșit –

Cu moartea, fi-va pedepsit.

26Fetei aceleia – vă zic –

Să nu i se facă nimic,

Pentru că n-a făcut, cu știre,

O astfel de nelegiuire,

De cari e vrednică să moară.

Povestea fetei, bunăoară,

Este asemeni omului

Cari sare la vecinul lui

Și îl omoară-n mod voit;

27Căci fata ce s-a logodit,

Degeaba-n câmp, ar fi strigat,

Când nimenea nu s-a aflat,

Atuncea, pe acea câmpie,

Grabnic, în ajutor, să-i vie.

28Dacă-ntâlnește – bunăoară –

Un om, o fată ce-i fecioară –

Iar fata nu e logodită

Și de-acel om e necinstită –

Și dacă întâmpla-se-va

Să îi zărească cineva,

29Pentru păcatul săvârșit,

Omul acel va fi silit

Ca, în argint, să îl plătească

Pe tatăl ei – să-i dăruiască

Cincizeci de sicli – iar pe ea,

El, de soție, să o ia;

Va fi oprit să o gonească,

Din casă, cât o să trăiască,

Pentru că el, când a-ntâlnit-o,

A prins-o și a necinstit-o.

30Să nu-ndrăznească nimenea,

Pe soața tatălui, s-o ia;

Învelitoarea tatălui,

Să n-o salți, de deasupra lui.”