Ezechiel 30 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Deschide-ți gura și vorbește

Și-n felu-acesta prorocește:

„Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Vă văietați cu toți, căci – iată –

Nenorocită zi se-arată!

3Sosește ziua fioroasă.

Este o zi întunecoasă.

E ziua Domnului, lăsată

Spre a fi neamurilor dată.

4Căci în Egipt e sabia;

La fel și-n Etiopia.

Groaza, pe toți, îi va umplea,

Morți-n Egipt când vor cădea,

Când își va pierde bogăția

Și i se surpă temelia.

5Put, Lud, cu Etiopia

Și Cubul cu Arabia

Și fiii țării dovedite

Cu ele de a fi unite,

Atunci pieri-vor împreună,

Căci sabia o să-i răpună.”

6Domnul a zis: „Cei ce vădesc

Egiptul că îl sprijinesc,

Cădea-vor, căci a lui tărie –

Ce îl umpluse de mândrie –

Are ca să se prăbușească.

De la Migdol, o să pornească

Pân’ la Siena, sabia

Și vor cădea loviți de ea.

Va fi după Cuvântul meu,

Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu.”

7Atuncea, ei vor fi loviți

Și au să fie pustiiți,

Fiind în rândul țărilor

Pustii, aflate-n jurul lor,

Cetăți ce fost-au nimicite

Și cari ajuns-au părăsite.

8Atuncea când voi pune foc

Egiptului, vor ști – pe loc –

Că Eu sunt Domnul și-i zdrobesc

Pe toți cei care-l sprijinesc.

9Iată că niște soli, apoi,

Din partea Mea, trimite-voi.

Ei, pe corăbii, vor urca,

Pentru că solii vor pleca

Spre țara Etiopiei,

Să tulbure liniștea ei.

În a Egiptului zi, are

Să îi apuce-o spaimă mare;

Căci lucrurile se-mplinesc,

Așa precum vi le vestesc!”

10Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Mulțimile Egiptului,

Prin mâna împăratului

Care este aflat pe tron

Și stăpânește-n Babilon,

Eu le voi pierde. Așadar,

Le pierd, prin Nebucadențar.

11El și poporul lui – cel care

E mai grozav între popoare –

Vor fi trimiși să nimicească

Țara și să o pustiască.

Ei își vor scoate sabia,

Și-n felu-acesta vor umplea

De morți, țara Egiptului.

12Apoi, canalurile lui

Le voi seca, pentru că vreau,

Celor răi, țara, să le-o dau.

Țara am să o pustiesc

Cu tot ceea ce-o să găsesc

În ea, și chem în ajutor

Doar mâinile străinilor.

Așa va fi, căci – negreșit –

Iată, Eu, Domnul, am vorbit!”

13Așa a zis Cel cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Pe idoli am să-i nimicesc

Și-apoi din Nof am să stârpesc

Toate-ale lui chipuri cioplite

Care deșarte sunt vădite.

Iată că nu o să mai fie

Vreun voievod care să vie

Din al Egiptului ținut.

Egiptu-ntreg va fi umplut

De groaza ce o răspândesc.

14Patrosul am să-l pustiesc.

Voi pune foc Țoanului

Și judec țara Noului.

15Asupra Sinului, apoi,

A Mea urgie turna-voi.

Sinul e cetățuia care,

Țara Egiptului o are.

Pe-aceia care locuiesc

În No, am să îi nimicesc.

16Voi pune foc Egiptului

Și spaimă-n sânul Sinului.

În No, voi face-o crăpătură

Și-l voi deschide prin spărtură;

Iar Noful fi-va cucerit,

Căci peste el va fi venit –

Chiar ziua, în amiaza mare –

Vrăjmașul său, cel crunt și tare.

17Pe tinerii ce-n On ședeau,

Sau cari în Pi-Beset erau,

Îi va ucide sabia.

Cetățile lor vor cădea

Și astfel ele au să fie

Târâte-n urmă în robie.

18Când al Egiptului jug greu

O să-l sfărâme brațul Meu,

Peste Tahpanes, ziua mare

O să se-ntunece în zare.

Tahpanesul – și-a lui mândrie

Născută din a lui tărie –

De-un nor vor fi acoperite,

Iar ale lui cetăți, robite.

19Căci judecățile-Mi rostite

Despre Egipt, vor fi-mplinite

Și-n felu-acesta au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”

20Luna întâia se vădea

Din anu-al unsprezecelea

Și n-apucase să apună,

Încă, a șaptea zi din lună.

Atunci, Cuvântul Domnului

21Îmi zise: „Fiu al omului,

Am frânt brațul lui Faraon

Cari în Egipt era pe tron.

Află că n-am să-i oblojesc

Rana. Nu-l însănătoșesc.

Cu mâna nu va mai putea

Să mânuiască sabia.”

22De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

În acest fel a cuvântat:

„Pe cel care e împărat –

Pe cel care e Faraon

Și este, în Egipt, pe tron –

Iată că am o supărare.

Pentru necazul Meu cel mare,

Am să-i frâng brațele. Astfel,

Îi rup și brațul frânt și cel

Care-i rămase bun și tare,

Încât nu va mai fi în stare

Să mânuiască sabia,

Căci ea, din mâini, îi va cădea.

23Pe Egipteni îi risipesc

Și printre neamuri îi gonesc,

Căci va ajunge-al lor popor

În țările neamurilor.

24Îl întăresc pe cel aflat

În Babilon, drept împărat,

Și-n mâna lui pun sabia.

În timpu-acesta vor cădea,

Sfărmate, brațele pe care

Cel ce e Faraon le are,

Să geamă înaintea lui,

Cu geamătul rănitului

Care ajunge ca să cadă,

În ale morții gheare, pradă.

25Voi întări pe cel aflat

În Babilon, ca împărat,

În timp ce brațele pe care

Cel ce e Faraon le are,

Putere, nu vor mai avea,

Pentru că, frânte, vor cădea.

În felu-acesta, au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.

În mâna celui ce-i aflat

În Babilon, drept împărat,

Eu așeza-voi sabia,

Căci este chiar sabia Mea.

Atunci când are s-o rotească

Înspre Egipt și-o să-l lovească,

26Pe Egipteni îi risipesc

Și printre neamuri îi gonesc.

Ajunge-va al lor popor,

În țările neamurilor

Și-n felu-acesta o să știe,

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”