1Doamne, arată-mi îndurare,
În bunătatea ta cea mare!
Milă, Te rog Doamne-a avea,
Să ștergi fărădelegea mea!
2Mă spală, cu desăvârșire,
De orișice nelegiuire
Și curățește-mă, mereu,
De tot păcatul meu cel greu!
3Fărădelegea, mi-o știi bine
Și-al meu păcat, mereu, se ține
În față-mi. Am păcătuit
4Doar împotrivă-Ți, negreșit,
Și am făcut ce este rău.
Știu însă că, din cerul Tău,
Ai să rostești o judecată
Și-aceasta dreaptă se arată.
5Prea bine știu că m-am născut
În făr’de legi și sunt făcut,
De a mea mamă, în păcat.
6Dar Tu, mereu, ai cercetat
În inimi, pentru că dorești
Ca adevărul să-l găsești
În ele. Fă ca să pătrundă
A-nțelepciunii blândă undă –
Acum – și înlăuntrul meu,
7Iar cu isop, Doamne, mereu,
Mă curăță neîncetat,
Mai alb să fiu și mai curat
Decât zăpada se arată.
8Mai fă-mă ca să știu o dată,
Ce este-aceea bucurie
Sau ce înseamnă veselie,
Ca astfel oasele-mi zdrobite
Să fie iar, înveselite.
9Nu mai privi spre ale mele
Păcate, ci uită de ele!
Șterge nelegiuirea mea!
10Apoi, în mine, eu aș vrea
Ca Tu Doamne s-așezi, odată,
O nouă inimă, curată.
Un duh statornic, de la Tine,
Care e nou, să pui în mine.
11Să nu mă lepezi, te rog eu,
Doamne, din fața Ta. Mereu,
Să lași în mine Duhul Sfânt,
Trimis de Tine, pe pământ.
12Dă-mi binecuvântarea care
Doar mântuirea Ta o are
Și sprijinește-a mea ființă
Cu duhul de bunăvoință!
13Pe toți, am să-i învăț apoi,
Căile Tale și-napoi,
Toți păcătoșii au să vină
Ca lângă Tine să se țină.
14Mă izbăvește, Domnul meu,
De sângele pe care eu,
Pe a mea cale, l-am vărsat.
Atuncea fi-vei lăudat,
Necontenit, de limba-mi care
Vesti-va îndurarea-Ți mare.
15Deschide-mi gura și-atunci eu
Am să Te laud, tot mereu.
16Jertfe, dacă ai fi voit,
Îți aduceam eu, negreșit.
Dar jertfele ce se socot
A fi drept ardere de tot,
Ție nu-Ți plac. Precum se știe,
17Jertfa care Îți place Ție,
Se-arată-a fi un duh zdrobit.
Tu, Doamne, n-ai disprețuit
O inimă care-i zdrobită,
Îndurerată și mâhnită.
18În bunătatea arătată,
Fă ca să fie revărsată,
Peste Sion, a Ta-ndurare,
Iar zidurile cele care
Ierusalimul le avea,
Fă-le să fie aievea!
19Atuncea, fi-vor dăruite
Jertfe ce sunt neprihănite,
Arderi de tot și jertfe care
Întregi vor fi doar, fiecare.
Atuncea, pe al Tău altar,
Viței se vor aduce-n dar.
Who We AreWhat We EelieveWhat We Do
2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.
