Geneza 27 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Binecuvântarea lui Esau

1Acum, Isac îmbătrânise

Și mult, vederea îi slăbise.

Chemă la sine pe Esau,

Spunând: „E timpul să îți dau –

2Căci iată, am îmbătrânit

Și nu mai am mult de trăit –

Eu, binecuvântarea mea.

3Acum, ascultă ce aș vrea:

Ia-ți arcul, tolba, și-narmat,

Du-te pe câmp, după vânat.

4Fă-mi o mâncare mai apoi,

Cum știi că-mi place. Mânca-voi,

Iar sufletu-mi va tresălta

Și te va binecuvânta,

‘Nainte de a fi murit.”

5Ceea ce-a spus, a auzit

Rebeca, iar când a plecat

Esau pe câmp după vânat,

6Grabnic, la Iacov, ea s-a dus

Să-l înștiințeze și i-a spus

Tot ceea ce a auzit:

„Ascultă ce i-a poruncit

Isac, fiului său, Esau:

7„Adă-mi vânatul și-am să-ți dau,

Copile, binecuvântarea;

Vreau, mai întâi, să-ți gust mâncarea,

Până când, încă, n-am murit.”

8Ascultă dar, ce m-am gândit:

9Fugi de-mi adu doi iezi din turmă,

Ca să-i gătesc, iar tu – pe urmă –

10Îi duci mâncarea tatălui,

Și binecuvântarea lui,

În acest, fel o dobândești!”

11Iacov a zis: „Dar, te gândești?

12Esau păros e. Tatăl meu

Va ști că nu e el, ci eu,

Când are să mă pipăiască.

Astfel, o să se dovedească.

De fapt, că eu l-am înșelat!

Nu voi fi binecuvântat,

Ci blestemat eu am să fiu,

De el, atunci. Prea bine știu!”

13„Nu o să cadă peste tine

Acel blestem, ci peste mine.

Acum nu-i timp de zăbovit!” –

A zis Rebeca și, grăbit,

14Iacov s-a dus de a luat,

Doi iezi din turmă, și i-a dat

Mamei apoi, să îi gătească

Și pe Isac să îl servească.

15Rebeca a luat apoi –

De la Esau – hainele noi,

Care acasă s-au aflat

Și, pe-al ei fiu, l-a îmbrăcat.

16Cu pielea iedului gătit,

Pe Iacov, l-a acoperit

Pe mâini și-apoi pe gât, frumos,

Să pară ca Esau, păros.

17I-a dat mâncarea cea gustoasă

Și pâinea-atunci din vatră scoasă.

Iacov, pe toate, le-a luat.

18La tatăl său, s-a-nfățișat:

„Tată!” – îi zise, când ajunse.

„Aici sunt. Iată-mă!” – răspunse

Isac. „Copile, cine ești?”

19Iacov a spus: „Esau. Dorești,

La masă, ca să te așezi

Și să mă binecuvântezi?

Căci iată, eu am pregătit

Vânat, precum mi-ai poruncit.”

20„L-ai și găsit?” – Isac a zis.

„Da. Dumnezeu mi l-a trimis

Și-n calea mea l-a așezat.”

Atunci, Isac a cuvântat:

21„Acum apropie-te! Vreau

Să aflu dacă ești Esau.

Vin-o ca să te pipăiesc

22Căci glasul – dacă nu greșesc –

Nu pare să fie al lui,

Ci mai degrabă-al fratelui.”

Iacov veni să-l pipăiască

Și crezul să i-l întărească.

Simțind că mâinile-i păr au,

Isac a zis: „Este Esau –

Doar glasul lui îmi joacă feste,

De parcă al lui Iacov este.”

23Isac, atuncea, a crezut,

Că pe Esau el l-a avut,

În fața lui, neîncetat,

Și deci, l-a binecuvântat.

24Apoi a zis: „Tu ești Esau?”

25„Da, eu sunt.” „Bine. Am să iau

Să gust, cum am făcut mereu,

Să poată-apoi sufletul meu

Ca să te binecuvânteze.”

Iacov se duse să-i așeze

Masa, precum i s-a cerut –

Aduse și vin, de băut.

26„Apropie-te fiul meu,

Să mă săruți, aș dori eu” –

A spus, după ce a mâncat,

27Isac. Iacov l-a sărutat

Și-astfel, Isac s-a liniștit.

Mirosul care l-a simțit

Din haina ce Iacov avea,

I-a întărit convingerea

Căci cel ce sta în fața lui

Era Esau. „Al câmpului

Miros, îl simt, acuma, eu –

Tu ești Esau! Ești fiul meu!

Miroși a câmp bine udat,

De Domnul, binecuvântat.

28Să îți dea Dumnezeu – aș vrea –

Rouă, din cer! Să îți mai dea

Grăsimea țarinei! Cer iar,

Belșug de grâu și vin, drept dar!

29Noroade s-asculte de tine!

Și neamuri, vreau, să ți se-nchine!

Pe frații tăi, stăpân să fii!

Și toți ai mamei tale fii,

În fața ta, să se închine!

Cine te blestemă pe tine,

În veci să fie blestemat!

Dar fie binecuvântat

Cel ce te binecuvântează! –

Cel ce de bine îți urează!” –

Sfârși Isac, de cuvântat.

30Așa l-a binecuvântat

Atunci, pe fiul său mai mic,

Fără a bănui nimic.

Iacov abia l-a părăsit,

Când cu Esau s-a pomenit

Că vine, de la vânătoare

31Și îi aduce de mâncare.

Esau a zis tatălui său:

„Te scoală de la locul tău,

Și vin-o, că ți-am pregătit

Mâncare, cum mi-ai poruncit.

Așază-te să te-ospătezi

Și-apoi, să binecuvântezi

Pe fiul tău, cum ai promis.”

32„Cine ești tu?!” – Isac i-a zis.

„Eu sunt Esau, acela care,

Dintre-ai tăi fii, e cel mai mare.”

33Isac, atunci, s-a-nspăimântat:

„Cine-i acel care-a vânat

Și-apoi, mâncare, mi-a adus,

Exact așa precum ți-am spus?!

Eu, din bucate, am mâncat

Și-apoi l-am binecuvântat

Mai înainte ca să vii,

Iar omu-acela – tu să știi! –

Rămâne binecuvântat!”

34Esau, atuncea, l-a rugat,

Pe tatăl său, și-a stăruit

Când vorbele i-a auzit:

„Tată! Mă binecuvintează!”

El nu voia, nicicum, să crează,

Că altul, locul, i-a luat.

35Isac îi spuse răspicat:

„Iată că Iacov a venit,

Cu vicleșug, și-a dobândit

El, binecuvântarea mea;

Acum, așa va rămânea!

36Esau a zis: „Se vede treaba

Că i-au zis „Iacov”, nu degeaba.

De două ori m-a înșelat:

Întâi, atunci când mi-a luat

Dreptul pe care l-am avut

Fiind întâiul tău născut.

Veni acum – știindu-ți starea –

Să-mi ia și binecuvântarea.

A reușit. Tot mi-a luat!

Dar pentru mine, n-ai păstrat –

Tată! – vreo binecuvântare?!”

37Isac răspunse: „Rău îmi pare,

Dar prea târziu ai apărut.

Acum, stăpân, eu l-am făcut

Pe tine și pe frații tăi –

Cu toți sunteți supușii săi.

Cu grâu și vin, l-am înzestrat!

Eu nu mai am nimic de dat.

Să știi că tare greu îmi vine,

Dar ce pot face pentru tine?”

38Esau a spus: „Chiar nu mai ai

Nimica, mie, să îmi dai?!

Nu ai o binecuvântare?!” –

Și-a plâns apoi, cu hohot mare.

39Isac, privindu-l, i-a vorbit:

„Acuma, tu vei fi lipsit

De roadele pământului,

La fel de roua cerului!

40Din sabie ai să trăiești,

Pe frate-tău ai să-l slujești!

Atunci când fi-vei răzvrătit,

De-al său jug, vei fi dezrobit.”

Esau urăște pe Iacov

41Esau, o ură, a luat

Pe Iacov, căci a căpătat,

În locu-i, binecuvântare,

Fiind deci, peste el, mai mare.

În sinea sa, a cugetat:

„Iată că s-a apropiat

Ziua de bocet, pentru tata,

Și am să-i dau, lui Iacov, plata.

El va muri de mâna mea!”

42Rebaca, însă, bănuia

Ce gânduri rumega Esau,

Și zise către Iacov: „Vreau,

De frate-tău, să te păzesc.

Ascultă dar, ce-am să-ți vorbesc!

Esau vrea ca să se răzbune

Și, moartea ta, la cale-o pune.

43Deci iată sfatul ce-ți dau eu:

Fugi la Laban – la frate-meu,

44Căci în Haran, el locuiește.

Stai până când se potolește

Mânia lui Esau. Apoi,

45Te vei întoarce înapoi.

De ce să vin-o zi cumplită,

Când, de-amândoi, să fiu lipsită?”

46Către Isac, ea a vorbit:

„De viața asta, m-am scârbit,

Din pricina nurorilor,

Care-s din al lui Het popor.

De cumva, Iacov o să-și ieie –

Când se însoară – o femeie

Din al lui Het neam, făr’ să-mi spună,

La ce-mi mai este viața, bună?”