2 Împărați 22 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iosia, împăratul lui Iuda

1Opt ani făcuse Iosia,

Când la domnie ajungea,

Iar la Ierusalim a stat

Treizeci și unu, ca-mpărat.

Iedida, mama-i se numea

Și din Boțcat, ea se trăgea.

Adaia îi era părinte.

2Iosia s-a vădit cuminte,

Căci numai bine-a făcut el

În fața Domnului, la fel

Ca David, care-i era tată.

El nu s-a abătut vreodată,

La dreapta sau la stânga lui,

De pe cărarea Domnului.

3Când împăratul Iosia,

Ani optsprezece împlinea –

De când ajunse la domnie –

La sine l-a chemat să vie,

Pe logofătul ce-l avea.

Ștefan, acesta se numea:

Fiu, al Ațaliei, e el

Și al lui Meșulam, la fel.

La Casa Domnului, de-ndat’,

A fost trimis de împărat,

Care, astfel, i-a poruncit:

4„Ai să îl cauți, negreșit,

Pe Hilchia. Mergi la preot

Și-i spui să ia argintul tot,

Pe cari poporul l-a adus

Și care-n grijă a fost pus,

La păzitorii pragului,

Ce este-al Casei Domnului.

5Acest argint va fi luat,

Căci trebuie să fie dat,

Drept plată, meșterilor care

Primit-au ca însărcinare,

Dregerea Casei Domnului.

6Să-i poruncești preotului,

Să dea argintul la pietrari

Și la dulgheri și la zidari,

Să cumpere pietre cioplite

Și lucrurile ce-s menite

A drege stricăciunea care,

Casa lui Dumnezeu o are.

7Să nu cereți, meșterilor,

Pentru argintul ce-l dați lor,

Vreo socoteală. Negreșit,

Meșterii vor lucra cinstit.”

Cartea Legii găsită

8Atuncea, Hilchia – cel care

Fusese preotul cel mare –

Către Ștefan a cuvântat:

„Întâmplător, eu am aflat,

O carete-n Casa Domnului.

În ea, e scrisă legea Lui.”

Ștefan, când cartea a primit-o,

Plin de uimire a citit-o.

9Apoi, la împărat s-a dus

Și-aste cuvinte i le-a spus:

„S-a strâns argintul, negreșit,

Așa precum ai poruncit,

Și dat e meșterilor care

Primit-au drept însărcinare,

Dregerea Casei Domnului.

10În fața împăratului,

O carte am adus eu. Iat-o!

Preotul Hilchia mi-a dat-o.”

Ștefan, apoi, în fața lui,

Citit-a legea Domnului.

11Când împăratu-a auzit

Cuvântul legii, s-a-ngrozit

Și hainele și-a sfâșiat.

12Apoi, la sine i-a chemat

Pe Hilchia – preotul mare –

Pe Ahicam – acela care

Era al lui Ștefan fecior –

Pe al lui Mica fiu, Acbor,

Și pe Asaia, cari – se știe –

Era slujbaș la-mpărăție.

Lângă aceștia, la-mpărat,

Și logofătul s-a aflat.

13Când toți, la curte, au venit,

Iosia, astfel, le-a vorbit:

„Vă poruncesc ca să plecați,

Degrabă, să Îl întrebați

Pe Domnul, ce are să fie

Cu a lui Iuda-mpărăție,

Cu mine și poporul meu,

Pentru că a lui Dumnezeu

Mare mânie s-a aprins

Și-asupra noastră s-a întins,

Căci nici părinții noști’ și-apoi –

În vremea de acum – nici noi,

Iată că nu am împlinit

Ceea ce El ne-a poruncit.

N-am făcut voia Domnului,

Precum e scris, în cartea Lui.”

14Hilchia – preotul cel mare –

Cu Ahicam – acela care

Era al lui Ștefan fecior –

Și cu Asaia și Acbor,

La Hulda merseră, căci ea

Era nevasta ce-o avea

Șalum – al lui Ticva fecior,

Și-al lui Harhas – cari păzitor

Era atuncea așezat,

Peste veșminte, la-mpărat.

Ea, prorociță, se vădea

Și la Ierusalim ședea.

15Când solii de la împărat

Sfârșiră, ea a cuvântat:

„Mergeți la cel ce va trimis

Și-i spuneți ceea ce a zis,

Prin mine, Domnul Cel pe care,

Poporul Israel Îl are.

Deci ascultați cuvântul meu:

16Așa vorbește Dumnezeu:

„Asupra oamenilor lui,

Precum și-asupra locului

Acestuia, să știți dar voi,

Că voi trimete mai apoi,

Nenorocirile prezise,

Așa după cum au fost scrise

În cartea pe cari a primit-o –

Carte pe care a citit-o –

Cel care este-nscăunat

În Iuda, ca și împărat.

17Oamenii care-au locuit,

În acest loc, M-au părăsit.

Astfel, tămâie-au adus ei,

Spre cinstea altor dumnezei.

Lucrările mâinilor lor,

Nu mi-au plăcut. Acest popor,

Prin tot ce-a făcut înadins,

A Mea mânie a aprins,

Iar focul ei îl va încinge,

Pentru că ea nu se va stinge.”

18Mai spuneți-i acelui care

Este în Iuda, cel mai mare

Și cari la mine v-au trimis:

„Iată că Domnul a mai zis:

19„Văd că smerit te-ai arătat,

Iar inima ți s-a mișcat,

Atuncea când ai auzit

Cuvintele ce le-am rostit

Eu, împotriva locului,

Precum și-a oamenilor lui,

Ce vor ajunge un semn care

E de blestem și spaimă mare.

Ai plâns și Mi te-ai închinat,

Iar straiul ți l-ai sfâșiat.

Tot ceea ce tu ai făcut,

Sigur să fii, că am văzut.

20De-aceea, nu-i fac nici un rău

Acestui loc, în timpul tău.

În pace, tu vei fi lăsat

Și la ai tăi adăugat,

Fără ca vreo nenorocire

Să se abată peste fire.”

Solii s-au dus la împărat,

Să-i spună tot ce au aflat.