Geneza 29 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Iacov la Laban

1La drum dar, Iacov a pornit,

Spre țara de la Răsărit.

2Pe câmp, văzut-a o fântână;

Iar lângă ea, era o stână

Și trei turme de oi – în tihnă –

Acolo își cătau odihnă.

Ciobanii, dimprejur, veneau

Aici, și turma-și adăpau.

Capac, fântâna ‘ceea are

Pe gura ei, o piatră mare.

3Când turmele se adunau,

Ciobanii, toți, se opinteau,

Piatra s-o dea, de pe fântână.

Luau apoi găleți, în mână,

Iar după ce își adăpau

Turmele, o acopereau.

4Iacov a zis păstorilor:

„De unde sunteți, fraților?”

„Cu toții suntem din Haran.”

5„Cunoașteți, oare, pe Laban? –

Pe fiul lui Nahor?” „Îl știm.”

6„E sănătos?” „Așa gândim.”

Tocmai atunci, s-a nimerit,

Cum că Rahela a venit,

Cu turmele ce le avea,

Pentru ca apă să le dea.

Rahela-i fiica lui Laban –

A rudei sale, din Haran.

7Iacov a spus păstorilor:

„Soarele-i sus – deci, fraților,

E prea devreme s-adunați

Vitele, să le adăpați.

Dați oilor apă, și-apoi,

Merg la pășune, înapoi.”

8Ei i-au răspuns: „Nu. Nu putem –

Puțini la număr, cum suntem –

Ca piatra să o răsturnăm.

Trebuie dar, să așteptăm

Turmele toate. Ne unim

Cu toții, ca să prăvălim

Acest capac, de pe fântână –

Singuri, nu ne e la-ndemână.”

9Încă pe când cu ei vorbea,

Rahela-ncet se-apropia,

Cu oile tatălui ei –

Ea le păzea de obicei.

10Când, pe Rahela, a văzut-o

Și când, apoi, a cunoscut-o

Că este fiica lui Laban –

Acela din Padan-Aran,

Adică tocmai pe cel care,

Măicuța lui, frate îl are –

Iacov se duse la fântână:

A cântărit piatra, în mână,

O dată doar, s-a opintit

Și jos, capacul l-a zvârlit.

El scoase apă mai apoi,

Și adăpă turma de oi,

A rudei lui – a lui Laban,

Fratele mamei, din Haran.

11Când a sfârșit, a sărutat

Pe fata lui Laban și-a stat

Mai la oparte și-a-nceput

Să plângă-ncet. Când l-a văzut,

Rahela s-a apropiat

Și lângă el s-a așezat,

12Iar el i-a spus a lui poveste:

Cum că Rebeca mamă-i este,

Și că Laban îi este rudă.

Fata n-a stat să mai audă,

Ci repede a alergat

Și pe Laban l-a înștiințat.

13Acesta, cum a auzit

De Iacov, iute a ieșit

În calea lui. L-a sărutat,

Cu dragoste l-a-mbrățișat

Și-n casa lui, l-a găzduit.

Iacov, atunci, i-a povestit

Toate câte s-au întâmplat.

14Laban a zis: „Cu-adevărat,

Ești osul meu. De-asemenea,

Tu carne ești, din carnea mea.”

Iacov, la el, a poposit

O lună și s-a odihnit.

Lea și Rahela

15Laban, pe Iacov, l-a chemat

Și-n acest fel a cuvântat:

„Ascultă dar, ce m-am gândit:

Găsesc că nu e potrivit –

Chiar dacă rudă, tu îmi ești –

Doar pe degeaba, să-mi slujești.

Cere-mi simbria ce-o vei vrea.”

16Laban, două copile-avea.

Pe cea dintâi ce-a zămislit-o

Pe lume, Lea a numit-o.

Rahela era cea mai mică.

17Era frumoasă și voinică;

Dar Lea, ochii slabi, i-avea.

18Iacov, pentru că o iubea

Pe cea mai mică, a vorbit:

„Ascultă dar, cum m-am gândit:

Eu, șapte ani, am să-ți slujesc,

Iar pe Rahela o primesc

Drept plată, pentru munca mea,

Căci soață vreau să-mi fie ea.”

19Laban răspunse: „Mă-nvoiesc,

Și fata, eu ți-o dăruiesc.

Doar n-am s-o dărui altuia.

Rămâi, atunci, în slujba mea!”

20Iacov – așa cum au vorbit –

Pentru Rahela a slujit

Fix șapte ani, căci a iubit-o

Din clipa-n care a zărit-o.

Cei șapte ani i s-au părut,

Câteva zile ce-au trecut.

21În urmă, lui Laban i-a zis:

„Dă-mi fata, precum mi-ai promis!

E timpul să intru la ea –

Va fi de-acum, nevasta mea.

Sorocul mi s-a împlinit,

Căci șapte ani, eu ți-am slujit.”

22Laban, atunci, a adunat

Oamenii locului, și-a dat

Mare ospăț. Apoi, s-a dus –

23După ce soarele-a apus –

La Lea, și-o luă zorit.

Când s-a întors cu ea, grăbit,

Lea, la Iacov, a intrat

Iar el, cu ea, s-a-mpreunat.

24Laban, roabă, i-a rânduit –

Leiei – pe Zilpa. A venit,

25Pe lume-o nouă dimineață.

Și iată căci cu Lea-n brață,

Iacov era, când s-a trezit:

„Ce mi-ai făcut?! Nu ți-am slujit,

Pentru Rahela?! Ți-am lucrat!

Acum, de ce m-ai înșelat?!”

26Laban răspunse: „Aicea,

Nu-i obiceiul să se dea

Fata mai mică, înainte.

Mai ai răbdare! Fii cuminte!

27Fă-ți săptămâna, cu Lea,

Iar pe Rahela – și pe ea –

Ți-o dau, de-ai să mă mai slujești,

Alți șapte ani. Te învoiești?”

28Iacov, atunci, s-a învoit.

De la Laban, el a primit

Și pe Rahela, de soție,

29Iar Bilha, roaba ei să fie.

30El, la Rahela, a intrat

Și cu Rahela s-a culcat,

Căci, pe Rahela, o iubea,

Cu mult mai mult, ca pe Lea.

Alți șapte ani a mai slujit,

Socrului său – cum au vorbit.

Copiii făcuți lui Iacov de Lea

31Domnul văzu că nu-i iubită

Lea. S-o facă fericită,

I-a dat copii, că Rahela,

Pe-atuncea, stearpă se afla.

32Lea, astfel, a zămislit

Un fiu, cari Ruben s-a numit.

Ruben înseamnă „Vedeți fiu”,

Căci ea a spus: „Acuma știu:

Domnul, mâhnirea, mi-a văzut

Și-un fiu mi-a dat, de am născut.

Sunt, în sfârșit, iar, fericită! –

De soțul meu, voi fi iubită.”

33Iar a rămas însărcinată

Și-a mai născut, încă o dată,

Un fiu. „Domnul a auzit,

Că soțul meu nu m-a iubit” –

A gândit ea – „și S-a-ndurat

De mine, căci alt fiu, mi-a dat.”

Ea, „Simeon” – nume – i-a pus,

Cari „Ascultare” e tradus.

34Iarăși apoi, a zămislit

Un fiu, pe care l-a numit

Levi, zicând: „Am căpătat

Alt fiu, pentru al meu bărbat.

De-acum, de el, voi fi iubită!

Trei fii i-am dat. Sunt fericită!

De mine, va fi alipit

Căci trei feciori i-am dăruit.”

„Levi”, înseamnă „Alipire”.

35S-a scurs iar timpul, peste fire,

Și Lea, iarăș’, a născut.

Tot un fecior, ea a avut.

„De data asta” – zise – „da,

Pe Domnul Îl voi lăuda!”

„Iuda”, copilului, i-a spus.

Numele-acesta e tradus

Prin „Domnul fie lăudat”.

Să nască, Lea a-ncetat.