Mica 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Vai, mie! Parcă sunt aflat

La strâns de poame și-adunat

Bobițele strugurilor,

După culesul viilor!

Nici un chiorchine, via n-are!

Nu-i o smochină, de mâncare,

Așa precum sperasem eu,

Cum ar fi vrut sufletul meu!

2Omul de bine-a părăsit

Țara. Nimeni nu e cinstit.

La pândă, toți se rânduiesc.

Să verse sânge se grăbesc,

Iar fratelui pe cari îl are,

Curse-i întinde fiecare.

3Mâinile lor s-au îndreptat

Doar către rău, neîncetat.

Cârmuitorul, daruri, vrea.

Judecătorul, plată, ia.

Cel care mare se vădește,

Pe față spune ce dorește,

Căci el cere, cu lăcomie,

Ce plată vrea, dată să-i fie.

Astfel, cu toți merg mână-n mână,

De la cârmuitor și până

La ultimul slujbaș cel care

Drept rangul cel mai mic îl are.

4Acela care e mai bun

Din rândul lor, este – vă spun –

Ca tufele de mărăcini.

Mai rău ca tufele de spini,

Este cel care s-a vădit,

În rândul lor, cel mai cinstit.

Ziua, de-ai Tăi proroci vestită –

Pedeapsa care-i pregătită –

Se-apropie-amenințător!

Atunci va fi mirarea lor!

5Pe un prieten, să nu-l crezi!

În rude, să nu te încrezi

Chiar dacă-apropiate-ți sânt!

Ia seama la al tău cuvânt,

Păzește-ți gura – cum se cade –

De cea care în brațe-ți șade!

6Căci iată, fiul se vădește

Pe tată că-l batjocorește;

Fata apoi – de bună seamă –

În contră e la a ei mamă,

Iar nora a găsit cu cale

De-a sta-mpotriva soacrei sale.

Astfel, vrăjmași ai omului

Sunt tocmai cei din casa lui!

7Eu, însă, am ca să privesc

Spre Domnul și nădăjduiesc

În Cel care îmi e mereu,

Al mântuirii Dumnezeu,

Căci știu că mă va asculta.

8De bucurie, nu sălta

Vrăjmașo, chiar de ai văzut

Că la pământ eu am căzut,

Pentru că iarăși mă ridic!

Chiar dacă-n beznă stau un pic,

Totuși, Domnu-i a mea Lumină,

De care inima mi-e plină!

9Voi suferi mânia Lui,

Căci împotriva Domnului

Iată că am păcătuit.

De El, voi fi eu, sprijinit,

Căci – după cum se va vedea –

Va apăra pricina mea.

El este Cel cari o să vină

Și mă va scoate la lumină.

Voi sta în fața Domnului

Și voi privi dreptatea Lui.

10Lucrul acesta, negreșit,

Atuncea când va fi zărit,

Pe cea care-i vrăjmașa mea,

Rușinea-ndat’ o va umplea

Și îmi va zice: „Unde-i oare,

Al tău Domn? Unde e Cel care

Îți este ție, Dumnezeu?”

Încredințat mă aflu eu,

Că împlinită-mi voi vedea

Dorința mea, față de ea.

Eu știu că-n acea vreme are

A fi călcată în picioare,

La fel precum este călcat

Noroiu-n uliță aflat.

11Când ziduri, iar au să zidească,

Atunci o să ți se lărgească

Hotarele. Tu vei vedea

12Cum vin cei din Asiria.

De-asemeni, cei care-au șezut

În al Egiptului ținut

Și pân’ la râu – cu toți cei care

Sunt de la munte pân’ la mare –

Spre tine au să se grăbească.

13‘Nainte să se împlinească

Lucrul acesta, pustiită

Țara va fi și nimicită,

Din pricina celor pe care,

Locuitori, în ea, îi are,

Și din pricina relelor

Făcute de al ei popor.

14Paște-Ți poporul Tău cel drag!

Ți-l paște, cu al Tău toiag,

Căci a Ta turmă se arată

Și moștenire, totodată.

Șade-n pădurea din Carmel

Și singur e poporu-acel.

Pe culmile Basanului

Și ale Galaadului,

Să pască, precum a făcut

În vremile care-au trecut.”

15„Iată că lucruri minunate

Au să îți fie arătate” –

Domnul a zis – „ca la-nceput,

Când al Egiptului ținut

L-ai părăsit.” De-asemenea,

16Și neamurile vor vedea

Aceste lucruri minunate

Și au să fie rușinate,

Cu toată marea lor putere.

Au să rămână în tăcere,

Cu mâinile la gură duse

Și peste ea pecete puse,

Și cu urechile-astupate.

17Vor linge pulberea, speriate,

Ca șarpele, tremurătoare,

Asemeni unor târâtoare.

Ieși-vor din a lor cetate

Și vor veni înspăimântate

În fața Celui cari, mereu,

Ne este Domn și Dumnezeu.

18Dar care Dumnezeu, sau cine

Se mai aseamănă cu Tine,

Nelegiuirile iertând

Și cu privirea-apoi trecând

Păcatele cele pe care

Le-au săvârșit, fără-ncetare,

Cei care sunt o rămășiță

De-a moștenirii Tale viță?

Iată dar că a Lui mânie

Nu o să țină pe vecie,

Căci o plăcere mult mai mare,

Găsește El, în îndurare!

19El va avea milă de noi

Și va călca-n picioare-apoi

Nelegiuirea cea pe care

Am săvârșit-o, căci în mare

Va arunca al nost’ păcat.

20Credincioșie-i vei fi dat

Lui Iacov și cu îndurare

Vei ține jurământul care,

Față de-Aveam, Tu l-ai rostit,

Căci vei veghea ca împlinit

Să fie ceea ce-ai jurat,

Părinților noștri, odat’.”