2 Împărați 17 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Osea, cel din urmă împărat al lui Israel

1De doisprezece ani ședea

Ahaz și-n Iuda stăpânea,

Când la Samaria-a venit

Și-n Israel a stăpânit

Osea. El e acela care,

Pe Ela, drept părinte-l are.

Timpul în care a domnit,

De nouă ani s-a dovedit.

2Lucrările ce le-a făcut,

Lui Dumnezeu nu I-au plăcut.

Totuși, n-a fost așa de rău,

Precum înaintașul său.

3În contra lui, acela care

Era-n Asiria mai mare –

Salmanasar fiind chemat –

Cu oaste multă s-a urcat.

Apoi, pe Osea, l-a supus

Și să-i plătească bir, l-a pus.

4Dar împăratul cel pe care,

Asiria, în frunte-l are,

În urmă, a descoperit

Precum că Osea-a uneltit

În contra lui. L-a-ncătușat

Și-n temniță l-a aruncat,

Aflând că bir n-a mai plătit

Și că-n Egipt a repezit,

Mereu, solii, ce se-ndreptară

Spre So, voind, sprijin, să ceară.

5Apoi, cel care, împărat,

Era-n Asiria aflat,

Înconjură Samaria,

Pe care a putut s-o ia

După trei ani. Cum e știut,

6Aste-ntâmplări s-au petrecut,

Când nouă ani a adunat

Osea, în țară, ca-mpărat.

Israeliți-au fost luați

Și în Asiria mutați.

Ca robi – acolo – au trăit

Și în cetăți au locuit,

Cetăți cari – înaintea lor –

Fuseseră-ale Mezilor.

Halah, întâia s-a chemat.

Habor, drept nume, a purtat

A doua. Ele sunt aflate,

Pe malul apei așezate,

Iar râul ce le mărginea,

Gozan, pe-atuncea, se numea.

Robia asiriană

7Lucrul acesta s-a-ntâmplat,

Căci Israelul a uitat

De Cel care l-a scos afară,

Atunci când rob era în țară,

La Egipteni. El a uitat

De Domnul său și a urmat

Alți dumnezei, străini de el.

8Astfel, întregul Israel,

Deprins-a obiceiuri noi,

Pe care le-a luat apoi –

În țara pe cari a primit-o –

De la cei care-au locuit-o.

Chiar dacă neamurile-aflate

În țară, fost-au alungate

De către Domnul Dumnezeu,

Poporul a urmat, mereu,

Doar obiceiurile lor,

Precum și-ale-mpăraților

Cari la domnie au venit

Și-n Israel au stăpânit.

9Israeliții au făcut,

Pe-ascuns, lucruri ce n-au plăcut

Lui Dumnezeu. Necontenit,

Ei – în cetăți – au construit

Multe-nălțimi. Ele erau

În turnurile-n cari ședeau

Străjerii, și-au mai fost zidite

Și-n cetățuile-ntărite.

10Stâlpi idolești au înălțat

Și Astartee-au ridicat

Pe dealurile dimprejur

Și sub copacii verzi, din jur.

11Poporul, pe-nălțimi, s-a dus

Și-a ars tămâie-acolo, sus,

Așa precum obișnuiau

Cei care-n țară locuiau,

Chiar dacă neamurile-aflate,

Au fost, de Domnul, alungate.

Prin felu-n care s-au purtat,

Pe Dumnezeu L-au mâniat.

12La idoli, oameni-au slujit,

Chiar dacă Domnu-a poruncit

Zicând poporului apoi:

„Ăst lucru, să nu-l faceți voi!”

13Domnu, mereu, a tot trimis

Proroci și văzători și-a zis:

„Vă-ntoarceți din căile rele,

Ca să urmați legile Mele.

Păziți ceea ce-am poruncit

Și ceea ce am rânduit.

Să țineți legea ce-a fost dată

Părinților voștri, odată,

Prin robii Mei – prorocii – care

V-au fost trimiși fără-ncetare”.

Domnul i-a înștiințat, astfel,

Pe Iuda și pe Israel.

14Ei, însă, nu L-au ascultat,

Ci – mai departe – s-au purtat

Întocmai precum au făcut

Părinții lor, la început.

N-au ascultat de Dumnezeu,

Căci și-au înțepenit, mereu,

Grumazul. Astfel, s-a văzut

15Precum că ei nu au mai vrut

A ști de legea Domnului

Și nici de legământul Lui,

Pe care El l-a încheiat

Cu-ai lor părinți. Ei au urmat

Lucruri pe care le vedeau

Că neamurile le făceau,

Și erau lucruri de nimic,

La fel ca sufletul lor, mic.

De-aceea, ei s-au dovedit

Că de nimic sunt, negreșit,

Urmând pe neamurile-acele,

Măcar că Domnul – după ele –

Să nu se ia, le-a poruncit.

16Israeliți-au părăsit

Pe Domnul lor, și au făcut

Viței turnați – cum au avut

Popoarele de lângă ei –

Idoli și stâlpi de Astartei.

Apoi, întregul lor popor,

Oștirilor cerurilor

S-a închinat și a sfârșit –

Lui Baal – ca să îi fi slujit.

17Prin foc – copiii – și-au trecut,

Așa precum ei au văzut

La neamurile care-au stat

În jurul lor. S-au mai dedat

Și la ghiciri – precum se știe –

Și-apoi și la vrăjitorie.

Unii, pe alții, s-au vândut

Și-n felu-acesta au făcut

Doar rele-n fața Domnului

Și au stârnit mânia Lui.

18De-aceea, Domnul – mâniat –

Din fața Lui a-ndepărtat

Atunci, poporul Israel.

Doar Iuda a rămas cu El,

19Dar nici chiar Iuda n-a păzit

Ceea ce Domnu-a poruncit,

Pentru că a călcat – și el –

Pe căile lui Israel,

Prin obiceiele-nvățate,

Cari – de la el – au fost luate.

20Domnul a lepădat, astfel,

Întreg poporul Israel.

Din fața Lui, l-a izgonit,

Lăsându-l singur, părăsit,

În mâinile vrăjmașilor

Și-ale jefuitorilor.

21Când Israel s-a dezlipit

De David, el și-a rânduit,

În fruntea sa, un domnitor

Care-i al lui Nebat fecior.

Ieroboam, el s-a chemat,

Iar – cât fusese împărat –

Trase-n păcate, după el,

Întreg poporul Israel.

22Israeliții au făcut

Tot ceea ce ei au văzut

Că și Ieroboam făcea,

Pe vremea când împărățea.

Ei au urmat căile lui,

Stârnind mânia Domnului.

23De-aceea, El i-a izgonit,

Așa după cum a vestit

Prin robii Săi care veneau

În Israel și proroceau.

Rob – în Asiria – astfel,

Ajunse-n urmă Israel

Și – tot acolo – a rămas

Până acum, în acest ceas.

Samaritenii

24În Israel, acela care

Era-n Asiria mai mare,

Oameni – în urmă – a adus

Și la Samaria i-a pus

Să locuiască. Ei erau

Din Babilon. Alții veneau

Din Cuta, Ava și Hamat,

În timp ce alții au plecat

Tocmai de la Sefarvaim.

Pe toți aceștia, îi găsim

În așezările pe care,

Țara Samariei le are.

25Când au venit – la început –

De Dumnezeu nu s-au temut;

Dar niște lei, El a trimis,

Care – mereu – i-a tot ucis.

26Atunci, au mers la împărat

Și-au zis: „Aicea ne-ai mutat,

Dar află precum că nu știm,

Domnului țării, să-I slujim.

De-aceea, lei, El a trimis,

Care mulți oameni ne-au ucis.”

27Atunci, cel care s-a aflat

Peste Asiria-mpărat,

A poruncit: „Adus să fie

Unul din preoți, din robie.

Să meargă la Samaria

Și în acel ținut să stea,

Spre-a-mpărtăși noroadelor,

Cum Domnului – din țara lor –

Trebuie ca să Îi slujească,

Iar El să nu-i mai nimicească.”

28Unii din preoții luați

Robi și-n Asiria mutați,

S-au reîntors în Israel

Și se-așezară la Betel.

În urmă, ei i-au învățat

Pe oamenii cari s-au aflat

În țara lor, ca tot mereu,

Teamă-a avea de Dumnezeu.

29Dar neamurile și-au văzut

De viața lor și au făcut

Alți dumnezei la cari slujeau

După credința ce-o aveau.

Idoli-aceia au fost duși

Și-apoi în temple au fost puși,

Căci temple idolești avea –

Pe înălțimi – Samaria,

Zidite de Samariteni.

30Oamenii Babilonieni,

Pentru Sucot-Benor slujeau,

Căruia i se închinau.

Zeul Nergal a fost făcut

De oamenii veniți din Cut.

Zeul Ațima e urmat

De cei aduși de la Hamat.

31Nibhaz și cu Tartac, slujiți

Au fost de cei care-s veniți

Din Ava. Astfel, îi găsim

Pe toți cei din Sefarvaim

Că pentru zeii ce-i aveau,

În foc, copiii, și-i ardeau.

Ei îl slujeau pe-Adramelec

Și-asemeni pe Anamelec.

32Aceste neamuri se-nchinau

Și Domnului. Ele aveau

Preoți ai înălțimilor,

Care erau din rândul lor.

Aceștia, jertfe, aduceau

În templele ce se aflau

Pe înălțimi. Oameni-acei

33Slujeau acelor dumnezei,

Așa cu au obișnuit

În țara-n care-au locuit;

Dar Îi slujeau și Domnului

Și se-nchinau în fața Lui.

34Ăst obicei a fost păstrat,

De acești oameni, neschimbat:

Nu țin porunca Domnului

Și nu se-nchină-n fața Lui,

Așa precum ceruse El,

Copiilor lui Israel;

Nu țin nici rânduiala lor,

Ce au avut-o, ca popor.

În felu-acesta, neschimbat,

Ei, până astăzi, s-au păstrat.

35Așa precum este știut,

Un legământ, Domnu-a făcut

Cu toți fiii lui Israel,

Vorbindu-le în acest fel:

„Să nu aveți alți dumnezei,

Să nu vă închinați la ei,

Jertfe să nu le dăruiți,

Și nu cumva să îi slujiți!

36Iată ce trebuie apoi:

De Domnu, să vă temeți voi,

Căci – din Egipt – ați fost scăpați

De brațul Său. Lui vă-nchinați!

Jertfe, doar Lui să-I dăruiți

Și numai Lui să Îi slujiți!

37Păziți tot ce v-a poruncit,

Tot ceea ce a rânduit.

Faceți așa precum v-a zis

Și cum, în carte, este scris.

Iar, de alți dumnezei – cumva –

Să nu se teamă cineva!

38Mereu să-Mi împliniți cuvântul!

Să nu uitați de legământul

Pe care l-am făcut cu voi,

Și să-l păziți, iar – mai apoi –

Să nu se teamă cineva,

De dumnezei străini, cumva.

39Voi să vă temeți – tot mereu –

Numai de Domnul Dumnezeu.

Atuncea, El vă ocrotește

Și de vrăjmași vă izbăvește.”

40Ei, însă, nu L-au ascultat,

Ci – mai departe – și-au urmat

Doar obiceiul lor, știut,

Precum era la început.

41Acele neamuri se temeau

De Dumnezeu, însă slujeau

Și chipurilor lor cioplite,

Cari – din strămoși – sunt moștenite.

Copiii lor – toți – au făcut

În felu-n care au văzut

Că s-au purtat părinții lor;

Și până azi, acel popor

Nu este cu nimic schimbat,

Făcând precum a învățat.