Psalmii 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Doamne, de ce Te-ai depărtat?

De ce Te-ascunzi neîncetat,

Atunci când valuri de necaz

Întunecă al meu obraz?

2Cel ce e rău, necontenit,

Pe cel ce e nenorocit,

Plin de mândrie-l urmărește.

Neîncetat, curse urzește,

În cari drept jertfă au să cadă

Mereu, nenorociții, pradă.

3Cel rău, cu pofta lui cea mare,

Se va făli fără-ncetare.

Cel răpitor batjocorește

Pe Domnul și-L nesocotește.

4Cel rău – trufaș – zice mereu:

„Nu pedepsește Dumnezeu!

Căci Domnul nici măcar nu este,

Ci totul este o poveste!”

Astfel de gânduri, cel rău are.

5Trebile lui, fără-ncetare,

Bine îi merg în orice vreme,

Și de nimeni el nu se teme.

Înalte-s ale Tale toate

Mari judecăți, iar el nu poate

Ca să le vadă și n-au preț.

De-aceea, suflă cu dispreț

El, împotriva orișicui.

6Mereu, zice-n inima lui:

„În veci, eu sunt de neclintit

Și de necazuri sunt scutit!”

7Gura-i e plină-n orice vreme

De vicleșuguri, de blesteme,

Precum și de-nșelătorie.

Mereu, sub limbă, o să ție

Fărădelegi și răutate.

8La pândă șade – lângă sate –

Și caută, neîncetat,

Să-l piardă pe nevinovat,

În locuri dosnice pitit.

Ai săi ochi, pe nenorocit,

Întotdeauna îl pândesc

Și pas cu pas îl urmăresc.

9Ca și un leu în vizuină,

Pândește, așteptând să vină

Omul care-i nenorocit

Și-n lațul ce l-a pregătit,

Are să-l prindă, de îndat’.

10Se-ndoaie – ba s-a și plecat –

Și caută, fără-ncetare,

Pe cei săraci să-i prindă-n gheare!

11Își zice-n inimă, mereu:

„Toate le uită Dumnezeu!

Și-ascunde Fața și, astfel,

Nimic – în veci – nu vede El!”

12Scoală-Te Doamne, nu mai sta,

Ci Îți ridică mâna Ta!

Nu îi uita pe cei ce sânt

Nenorociți, pe-acest pământ!

13De ce, cel rău – pe Dumnezeu –

Să Îl hulească tot mereu?

De ce-i îngădui răului,

Să creadă în inima lui

Că Tu, Doamne, nu pedepsești?

14Dar Tu vezi tot, căci Tu privești

Necazurile, suferința,

Și doar Tu, Doamne, ai putința

Să iei în mâini pricina lor.

Tu ești nădejdea tuturor.

În Tine, cel ce s-a vădit

Precum că e nenorocit,

Și-a pus toată nădejdea lui.

De-asemenea, orfanului,

Mereu îi dai sprijinul Tău.

15Zdrobește brațul celui rău,

Iar făr’delegea săvârșită,

Nu o lăsa nepedepsită!

Să piară dar, din ochii Tăi,

Sămânța oamenilor răi!

16Domnul este înscăunat

În veci de veci ca Împărat.

Popoarele pământului –

Care se află-n țara Lui –

De către El, sunt nimicite.

17Tu, rugăciunile rostite

De cei aflați în suferință,

Le-asculți mereu, cu-ngăduință.

Din cerul Tău, spre ei, privești

Și-n inimă îi întărești.

Îți pleci urechea către ei,

18Și faci dreptate la acei

Cari sunt orfani, sau asupriți,

Să nu mai fie îngroziți

Sărmanii oameni care sânt

Numai o mână de pământ.