2 Cronici 33 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Manase, împăratul lui Iuda

1Ani doisprezece a avut

Manase-atunci când s-a făcut,

În Iuda, mare împărat.

Cincizeci și cinci de ani a stat

În fruntea țării și-l găsim

Domnind de la Ierusalim.

2El a făcut ce este rău

Față de Dumnezeul său,

Precum popoarele aflate

În țara lui și alungate

De către Domnu-atunci când El,

Țara a dat, lui Israel.

3Ceea ce tatăl său surpase,

A ridicat, din nou, Manase.

Lui Bal, altare i-a zidit

Și înălțimi a construit.

El, Astarteei, i-a făcut

Idoli, precum a mai avut

Mai înainte, când în țară,

Alți împărați, răi, se aflară.

Apoi, în fața tuturor

Oștirilor cerurilor,

S-a închinat și le-a slujit.

4Astfel, altare a zidit,

În Casa Domnului, măcar

Că Dumnezeu spusese clar:

„Vreau, în Ierusalim, mereu,

Să Îmi așez, Numele Meu.”

5Apoi, a mai zidit altare,

Oștirii cerului, pe care,

În jurul Casei Domnului,

Le-a înălțat, căci Casa Lui,

Avut-a două curți. În ele,

Erau altarele acele.

6În valea fiilor pe care,

Hinom, urmași, în lume-i are,

Prin foc, pe-al săi fii, i-a trecut.

Vrăjitorii a mai făcut

Și de ghicit s-a ocupat.

În jurul său a adunat

Oameni cari spirite chemau

Și viitorul îl ghiceau.

El a făcut tot mai mult rău,

Și-a mâniat pe Domnul său.

7Pentru-al său idol, a cerut,

Un chip cioplit a fi făcut.

Pe acel idol l-a adus,

Iar casa-n care-apoi l-a pus

E tocmai cea de care zise

Domnul, atuncea când vorbise

Cu David și cu-al său fecior,

Cu Solomon. El le-a zis lor:

„În astă casă, care – iată –

E la Ierusalim aflată,

Voiesc, de-acum, a fi mereu,

Un loc să-Mi pun Numele Meu.

Din semințiile pe care

Neamul lui Israel le are,

Ierusalimul l-am cules,

Căci pentru Mine l-am ales.

8Nicicând n-am să îl scot afară

Pe Israel din astă țară,

Pe care-am dat-o celor care,

Acest popor, părinți, îi are,

Dacă – mereu – veți avea voi,

Grijă ca să păziți apoi,

Ceea ce Eu am poruncit

Prin legea care v-a venit

Prin robul Meu, Moise chemat.”

9Ei, însă, nu au ascultat,

Iar cel ce-n rătăcire-i trase,

S-a dovedit a fi Manase,

Care mai mult rău a făcut,

Decât cel care – s-a văzut –

Că neamurile îl făceau,

Pe când în țară locuiau.

De-aceea, Domnul – mâniat –

În țară nu le-a mai lăsat

Și-n locul lor ajunse-astfel,

Să stea poporul Israel.

10Domnul, atuncea, a venit

Și lui Manase i-a vorbit,

Însă el nu L-a ascultat,

11Iar Dumnezeu S-a mâniat

Și a trimis, peste popor,

Oastea Asirienilor.

Manase a fost prins apoi,

Fiind luat rob de război.

Lanțuri de-aramă au luat

Asirienii, l-au legat

Și-apoi, astfel, în lanțuri pus,

La Babilon a fost adus.

12Dar când a fost mai strâmtorat,

Lui Dumnezeu el s-a rugat

Și s-a smerit în fața Lui.

13Rugile împăratului,

Pe Domnul, L-au înduplecat

Și-atuncea ajutor i-a dat,

Căci la Ierusalim apoi,

El îl aduse înapoi

Și la domnie-l așezase.

Astfel a cunoscut Manase

Căci numai Domnul e, mereu,

Adevăratul Dumnezeu.

14După ce iarăși a domnit,

Un mare zid a construit,

Afară din cetatea care,

David în stăpânire-o are.

Zidul fusese așezat

Către apus și-a-nconjurat

Dealul, de la Ghihon pornind,

La poarta peștilor ieșind.

Zidul care împrejmuia

Dealul, înalt se dovedea.

Și căpetenii de război

A rânduit el, mai apoi,

În cetățuile-ntărite

Care în Iuda sunt zidite.

15Din Casa Domnului, de-ndat’,

Manase a înlăturat

Toți dumnezeii pe cari el

I-a așezat în ea. La fel,

Cu Astarteea a făcut,

Căci idolul ce l-a avut

Aceasta, iute l-a tăiat;

În urmă, a mai dărâmat

Altarele, de el zidite

Și care fost-au răspândite

Pe tot muntele Domnului

Unde se-nalță Casa Lui.

A spart și-altarele pe care

Ierusalimu-n el le are,

Iar resturile le-a luat

Și-afară-apoi, le-a aruncat.

16A așezat la locul lui,

Apoi, altarul Domnului

Și-a adus jertfe cu menire

De laudă și mulțumire,

În cinstea Domnului. Astfel,

Poruncă-n țară a dat el,

Ca tot poporul să-L slăvească

Pe Dumnezeu și să-L slujească.

17Poporul, încă, mai mergea

Pe înălțimi, când aducea

Jertfe în fața Domnului,

Spre slava și cinstirea Lui.

18Dar toate câte le-a făcut

Manase-atuncea, s-au trecut

În cărțile-mpăraților

Din al lui Israel popor.

La fel, acolo, sunt trecute

Și rugăciunile făcute

De către el, lui Dumnezeu,

Când se aflase-n ceasul greu.

Trecute sunt, în cartea lor,

Și vorbele prorocilor

Prin care Domnul, s-a vădit

Că lui Manase i-a vorbit.

19Mai multe rugi pe cari Manase,

Lui Dumnezeu, le înălțase

Și-asemenea felul în care

Domnul îi dete ascultare,

În cartea lui Hozai sunt scrise.

Multe păcate făptuise

Manase, și rele-a făcut.

Acestea toate s-au trecut

În cartea lui Hozai. La fel,

Locul în cari zidise el

Acele înălțimi pe care

Aduceau jertfe fiecare

Și cel pe care a-nălțat

Idolul care închinat

Fusese Astarteelor,

Sau cele ale zeilor –

‘Nainte de-a fi fost smerit,

De către Domnul – negreșit,

Tot de Hozai sunt însemnate

Și-n a lui carte așezate.

20Manase-apoi a adormit,

Fiind și el adăugit

Lângă ai săi părinți. Astfel,

Acasă fost-a-ngropat el.

Apoi, în locu-i a venit

Și peste Iuda a domnit

Amon, care la tron urmase,

Căci era fiul lui Manase.

Amon, împăratul lui Iuda

21Ani douăzeci și doi făcea

Amon, atunci când ajungea

A fi în Iuda împărat.

El, la Ierusalim, a stat

Doi ani apoi, și a domnit.

22În timpu-n care-a-mpărățit,

Ca și Manase – tatăl său –

El a făcut ce este rău,

Față de Domnul. A călcat

Calea pe care a urmat

Al său părinte, negreșit.

La idolii ce i-a cioplit

Manase, el s-a închinat

Și le-a slujit, neîncetat.

23El nu a fost ca tatăl lui,

Smerit în fața Domnului.

Prin felu-n care s-a purtat,

S-a făcut tot mai vinovat.

24Slujbașii lui au uneltit

În contra sa și l-au lovit

Pe când în casă s-a aflat.

25El a fost, însă, răzbunat,

Căci tot poporu-a tăbărât

Pe cei care l-au omorât.

Poporu-apoi l-a îngropat,

Pe-Amon și l-a înscăunat

Pe Iosia, pe-acela care,

Părinte, pe Amon, îl are.