Judecătorii 18 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Fiii lui Dan ridică lucruri pentru slujbă din casa lui Mica

1În acel timp îndepărtat,

Nu se afla vreun împărat

Peste-al lui Israel popor.

Atunci, neamul Daniților

Un loc anume-a căutat,

Pentru că el n-a căpătat –

Prin sorți – încă, nici o moșie

Cari, a Daniților, să fie,

Drept moștenire-n acest fel,

În mijlocul lui Israel.

2Fiii lui Dan au căutat

Și cinci bărbați au adunat –

De la familiile care

Neamul Daniților le are –

Spre-a fi iscoade. Astfel ei,

Adică toți bărbați-acei,

Foarte viteji s-au dovedit.

Din Eștaol, ei au pornit,

Apoi din Țorea au plecat,

Și împreună-au căutat

Ca țara să o iscodească

Și-un loc anume să găsească,

Un loc cari fi-va doar al lor,

Adică al Daniților.

„Duceți-vă” – Daniți-au zis,

Când pe iscoade le-au trimis –

„Și cu atenție, cătați

Ca țara să o cercetați!”

În Efraim, ei au pătruns

Și pân’ la Mica au ajuns.

La casa lui, s-au așezat

Și-acolo, peste noapte-au stat.

3În urmă, ei l-au auzit

Vorbind, pe tânărul Levit,

Iar acel glas li s-a părut

Că le e foarte cunoscut.

Când l-au zărit, la el s-au dus

Și-au zis: „Dar cine te-a adus,

În acest loc? Aicea stai?

Ce faci aici? Ce gânduri ai?”

4El le-a răspuns: „Aici îmi place,

Pentru că multe lucruri face

Mica acum, să-mi meargă bine.

Cu o simbrie, el mă ține,

Numai pentru că vrea ca eu

Să îi fiu preot, tot mereu.”

5Ei i-au răspuns: „E bună treabă.

Du-te acuma, și-L întreabă,

Pe Dumnezeu, să știm și noi,

De vom avea noroc apoi,

Pe-a noastră cale, negreșit.”

6Preotul, astfel, le-a vorbit:

„Puteți ca să plecați, în pace.

Călătoria ce-o veți face,

E sub privirea Domnului,

Și vă veghează ochiul Lui.

7Cei cinci bărbați l-au ascultat

Și către Lais au plecat.

Ei, un popor, au întâlnit–

Acolo – care, liniștit,

Trăia fără de nici o teamă,

Căci nu era – de bună seamă –

Nimenea, împrejurul său,

Care să-i fi făcut vreun rău.

În felul Sidoniților,

Trăia – atunci – acel popor

Și se afla adăpostit,

Pentru că neamul Sidonit

Era departe-n alt ținut.

Nici legături nu a avut

Cu oamenii din jurul său,

Care să-i fi făcut vreun rău.

8În Țorea, când au revenit –

Și-n Eștaol când au sosit –

Cei cinci bărbați, s-au adunat

Daniții și i-au întrebat:

„Dar ce vești, oare, ne-ați adus?”

9Cei cinci bărbați, atunci, au spus:

„Haideți să ne suim, îndată,

În țara ‘ceea minunată!

Acum, de ce vă-mpotriviți?

Hai – nu fiți leneși – și porniți,

La luptă, să o biruim

Și-n urmă să o stăpânim!

10În țară, când o să intrați,

Aveți peste-un popor să dați,

Care trăiește fără teamă.

Dar Dumnezeu – de bună seamă –

Țara aceea, va avea,

Nouă, acuma, să ne-o dea,

În stăpânire. Să plecăm,

Îndată, și să ne-așezăm

Acolo, căci de toate sânt:

Tot ce se află, pe pământ.”

11Daniți-atunci au adunat

Oameni, pe cari i-au înarmat,

Și care-au fost la șase sute.

După ce toate-au fost făcute,

Din Eștaol și Țorea-apoi,

Ieșiră gata de război.

12La Chiriat-Iearim, s-au dus

Și-acolo, tabăra, și-au pus,

Pe un pământ sortit să fie

Pentru-a lui Iuda seminție.

Locul acela s-a numit

„Mahone-Dan”, cari tălmăcit,

E „Tabăra lui Dan”. Apoi,

13Trecură gata de război,

În al lui Efraim ținut

Și un popas ei au făcut,

Chiar lângă casa cea pe care,

Mica, în acel loc, o are.

14Cei cinci bărbați, ce-au iscodit

În țara Lais, au vorbit:

„În astă casă, vrem să știți

Că terafimi o să găsiți;

Mai este și un chip cioplit,

Un chip turnat și – negreșit –

Este și un efod țesut.

Vedeți dar, ce e de făcut.”

15Oameni-aceia s-au grăbit

Să-l întâlnească pe Levit.

La Mica, tânărul ședea,

Unde, ca preot, el slujea.

Când pe Levit, ei l-au aflat,

De sănătate i-au urat.

16Cei șase sute de bărbați,

La porți se-aflară așezați,

17Iar cei care au iscodit

Țara, spre casă, au pornit.

Apoi, din casă, au luat

Chipul cioplit, chipul turnat,

Cu terafimii – negreșit –

Și cu efodul la sfârșit.

În ăst timp, preotul ședea

În fața porții și vorbea

Cu oamenii cei înarmați.

18Când au intrat cei cinci bărbați

În casă, și când au luat

Chipul cioplit, chipul turnat,

Cu terafimii – negreșit –

Și cu efodul la sfârșit,

Preotu-ndată i-a-ntrebat:

„Ce faceți?” Ei au cuvântat:

19„Să taci din gură, iar apoi,

Mai bine ai veni cu noi

Și ai să fii – de-acun ‘nainte –

Preot al nostru și părinte!

Dorești ca preot să îi fii

Doar unui om? Mai bine vii

Să stai alăturea de noi,

Căci preot ai să fii apoi,

Pentru un neam, în Israel.”

20Omul s-a bucurat în el,

Și-apoi, îndată, a luat

Efodul, chipul cel turnat –

Cu terafimii, negreșit –

Precum și chipul cel cioplit.

21El s-a unit cu-acel popor

Și-apoi, plecat-a ceata lor,

Din nou la drum. Primii mergeau

Copiii care însoțeau

Carele unde s-a aflat

Întreg avutul adunat;

Carele fost-au însoțite

Și de cirezile de vite.

22După ce s-au îndepărtat

De casa-n cari Mica a stat,

Vecinii, care i-a avut

Mica, s-au strâns, căci i-au văzut,

Și-n mare grabă au pornit

Cu toții, de i-au urmărit.

23Atunci când s-au apropiat

De ai lui Dan fii, au strigat

În urma lor. Ei s-au oprit

Și către Mica, au vorbit:

„De ce strigi? Ce vrei de la noi,

Și cei cu astă gloată-apoi?”

24El a strigat, iarăși, la ei:

„Iată că dumnezeii mei –

Pe care eu mi i-am făcut –

Mi i-ați luat și am văzut

Că și pe preot l-ați luat,

După ce casa mi-ați prădat.

În urmă, ați pornit la drum.

Ce-mi mai rămâne mie-acum?

Deci încă voi mai cutezați

Ca să veniți să mă-ntrebați

„Ce ai?” Dar cum ați îndrăznit?”

25Fiii lui Dan au glăsuit:

„O vorbă să nu auzim,

Căci altfel, o să năvălim

Asupra voastră! Să știi bine,

Că te vom pierde și pe tine,

Și pe toți cei din casa ta,

Dacă-mpotrivă-ne vei sta.”

26Fiii lui Dan s-au dus apoi,

Făr’ să privească înapoi.

Când a văzut că nu le pasă

De ceata lui, Mica, spre acasă,

S-a-ntors, căci a-nțeles astfel,

Căci ei, mai tari sunt, decât el.

Cucerirea cetății Lais

27Fiii lui Dan au ridicat

Ceea ce Mica a lucrat,

Au luat preotul pe care,

În slujba sa, Mica îl are

Și în Lais au năvălit,

Peste poporul liniștit

Cari în cetate s-a aflat.

Nimeni, cu viață, n-a scăpat.

Prin ascuțișul sabiei,

Cetatea și oamenii ei

Au fost trecuți și ars în foc

A fost, în urmă, acel loc.

28Nimeni, atunci, nu a venit,

Cetatea s-o fi izbăvit,

Căci cei ce în Sidon erau,

La depărtare se aflau.

Cei ce-n cetate au șezut,

Cu nimenea nu au avut

Vreo legătură, ci erau

Singuri și-n pace viețuiau.

Cetatea se-nălța în vale,

Iar de urmezi a văii cale,

Se vede Bet-Rehobu-n zare,

La o distanță foarte mare.

Fiii lui Dan au ridicat

Cetatea iar; s-au așezat

Apoi, în ea, de-au locuit,

29Și „Dan”, drept nume, i-au găsit,

Căci i-au dat numele pe care,

Tatăl Daniților îl are.

Dar mai ‘nainte – negreșit –

Cetatea, Lais, s-a numit.

30Chipul cioplit ce l-au luat,

Acolo și l-au înălțat,

Iar Ionatan – acela care,

Drept tată, pe Gherșom, îl are,

Cel care-i al lui Moise fiu –

Preot le-a fost, până târziu,

Daniților. În acest fel,

La preoție – după el –

Feciorii săi s-au ridicat.

Preoți, peste Daniți, au stat,

Până când țara-a fost supusă

Și în robie a fost dusă.

31Astfel, Daniții au avut

Chipul cioplit ce-a fost făcut

De către Mica, tot mereu,

Atunci când a lui Dumnezeu

Casă – așa precum se știe –

La Silo, s-a brodit să fie.