2 Timotei 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Pavel, chemat să fie pus

Apostol, în Hristos Iisus –

Prin a lui Dumnezeu voință,

După acea făgăduință

A vieții veșnice, de sus,

În Domnul nost’, Hristos Iisus –

2Spre Timotei, cel prea iubit,

Copilul meu, adeverit

A fi-n credință: îndurare,

Pace și har, de la Cel care

E Tatăl nostru, Cel de Sus,

Și-apoi, de la Hristos Iisus.

3Îi mulțumesc lui Dumnezeu –

Acel pe care-L slujesc eu

Din moși strămoși, neîncetat

Ținându-mi cugetul curat –

Că zi și noapte, negreșit,

În rugăciuni, te-am pomenit;

4De ale tale lacrimi – eu –

Aminte, îmi aduc, mereu,

Pentru că tare îmi doresc,

Din nou, ca să te întâlnesc

Și sufletul, umplut, să-mi fie,

Astfel, de-o mare bucurie.

5De-asemenea, nu pot uita,

Ce mare e credința ta

Neprefăcută și curată –

Credință care, așezată

Întâi, era-n a ta bunică,

Lois. Aceasta – fără frică –

În urmă, a găsit cu cale,

S-o-mpărtășească, mamei tale –

Lui Eunice – și știi bine,

Că a trecut, din ea, la tine.

6Astfel, aminte-mi aduc eu,

Că darul de la Dumnezeu –

Pe care tu l-ai căpătat

Când mâinile mi-am așezat

Asupră-ți, pentru al tău crez –

Mereu, să îl înflăcărez.

7Căci Dumnezeu nu ne-a-nzestrat

Cu-n duh de frică, ci ne-a dat

Duh de putere și credință,

De dragoste și chibzuință.

8Tu – Timotei – ia seama bine:

Nicicând, să nu-ți fie rușine,

De mărturia Domnului,

Și nici de mine – cari, al Lui,

Întemnițat sunt – ci, mereu,

Stând întărit, în Dumnezeu,

Cu Evanghelia, împreună,

Să suferi orișice furtună.

9Din slăvile cerești – de sus –

El, mântuire, ne-a adus,

Căci îndurare-a arătat,

Chemarea sfântă, când ne-a dat,

Nu după fapta omului,

Ci după hotărârea Lui

Și după harul arătat

Cari, prin Iisus Hristos, e dat,

De la-nceput, pe veșnicie,

10Și care – după cum se știe –

Nouă, ni s-a descoperit,

În clipa-n care a venit

Mântuitorul, Cel de Sus –

Al nostru Domn, Hristos Iisus –

Care, pe moarte, a călcat

Și care ne-a eliberat,

Pe dată, de întreaga vină,

Aducând viața, la lumină

Și-a Lui neprihănire-apoi –

Prin Evanghelie – pentru noi.

11Iată, propovăduitor,

Apostol și învățător

Al Evangheliei, am fost eu,

Pus ca să o vestesc, mereu,

La Neamurile care sânt

Pe fața-ntregului pământ.

12Din astă pricină, acum,

Sufăr, pe-al vieții mele drum,

Aceste lucruri. Dar, rușine,

Mie nu-mi este, căci știu bine,

În ce anume am crezut,

Iar după câte am văzut,

Eu sunt convins, precum că El

Are putere și, astfel,

O să păzească, ne-ncetat,

Ceea ce I-am încredințat,

Până când acea zi anume

Are să vină, peste lume.

13Vreau ca, dreptarul tuturor –

Cel al învățăturilor

Drepte – pe care, de la mine,

L-ai auzit, să îl ții bine,

Mereu, cu toată sârguința,

Cu dragostea și cu credința

Care se află, ne-ndoios,

În Domnul nost’, Iisus Hristos.

14Ia seama dar, la ce îți spun:

Păzește orice lucru bun

Care ți s-a încredințat,

Prin Duhul Sfânt, în noi, aflat.

15Să știi că toți cei care sânt

Aflați pe-al Asiei pământ,

Acuma dar, m-au părăsit.

Printre aceștia, s-au găsit

Figel, cari fost-a, de îndat’,

De către Ermogen, urmat.

16Domnul să verse îndurare,

Prin bunătatea Lui cea mare –

Din înălțimea cerului –

Peste Onisifor și-ai lui,

Pentru că el m-a ajutat,

Mereu, și nu s-a rușinat,

De lanțul care îl purtam.

17Pe când, în Roma, mă aflam,

Cu multă grijă, a venit,

M-a căutat și m-a găsit.

18Vreau ca „în ziua ‘ceea” mare

Să-i deie Domnul, îndurare,

Căci, în Efes – bine se știe –

Că ajutor mi-a fost el, mie.”