Romani 10 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Mântuirea este aproape

1„Să știți dar, frații mei, că eu

Port o dorință, tot mereu,

În inimă și, ne-ncetat,

Lui Dumnezeu, m-am tot rugat

Ca tot neamul Israelit

Să fie-n urmă mântuit.

2Ei, pentru Dumnezeu Cel Sfânt,

Acuma, plini de râvnă sânt,

Însă în ce înfăptuiesc,

Nepricepuți se dovedesc:

3Întrucât ei n-au cunoscut,

În tot ceea ce au făcut,

Neprihănirea cea pe care

Domnul o dă, la fiecare.

Au căutat, cu osebire,

Să-și facă o neprihănire

A lor și-atunci, nu s-au supus

Neprihănirii cari, de sus,

Venit-a, de la Dumnezeu.

4Hristosul este – vă spun eu –

Sfârșitul Legii, ca astfel,

Oricine o să creadă-n El,

Să poată ca să dobândească

Neprihănirea cea cerească.

5Într-adevăr, Moise a zis,

Iar, în Scriptură, este scris

Că, omul care împlinește

Neprihănirea ce pornește

Din Lege, va trăi prin ea.

6Dar iată, însă, ce spunea

Neprihănirea arătată,

Cari, de credință, este dată:

„Să nu zici, în inima ta:

„Cine, la cer, se va sălta?”

(Adică cine suie, oare,

Ca, pe Hristos, să Îl pogoare.)

7Sau: „Cine, în Adâncuri, poate

Să se pogoare?” (Spre a-L scoate,

Din moarte, pe Hristos, apoi,

Și să-L aducă, pentru noi.)

8Ce zice ea? „Cuvântul vine.

Aproape este el, de tine;

În gura ta, el viețuiește,

În a ta inimă, trăiește.”

Cuvântu-acesta, negreșit,

Drept al credinței s-a vădit,

Iar noi, acum, ne străduim

Ca să vi-l propovăduim.

9Deci, dacă tu mărturisești,

Prin vorbele ce le rostești,

Precum că Domn este Iisus

Și dacă-n inimă ți-ai pus

Credința cum că Dumnezeu

L-a înviat din somnul greu

Al morților, tu, negreșit,

Atuncea, fi-vei mântuit.

10Căci prin credința ce-o vădești

În a ta inimă, primești,

Apoi, și tu, neprihănire –

Iar prin a ta mărturisire –

Ce o vei face când vorbești,

Și mântuire dobândești,

11Căci, în Scripturi scrie: „Oricine

Crede în el, să știe bine

Că, de rușine, niciodat’,

Nu va ajunge-a fi lăsat.”

12Într-adevăr, vă dau de știre,

Că nu-i nici o deosebire,

Între Iudeu și Grec. Nu poți

Să îi separi, pentru că toți

Numai un singur Domn au, care

Este bogat în îndurare

Pentru acei ce L-au strigat,

13Căci „oricine va fi chemat

Numele Domnului, să știe

Că mântuit are să fie”.”

Lucrul acesta a fost vestit

14„Dar cum Îl vor chema pe-Acel

În care n-au crezut, defel?

Și cum să creadă, când vădit

E, că, de El, n-au auzit?

Și cum s-audă, fraților,

Fără propovăduitor?

15Și cum să propovăduiască,

Dacă nu-s puși ca să vestească?

Din astă cauză, s-a zis

Și, în Scripturi, apoi, s-a scris:

„Frumoase-s, la înfățișare,

Picioarele acelor care,

Vești despre pace-mpărtășesc,

Sau Evanghelia o vestesc.”

16Însă, nu toți – e-adevărat –

De Evanghelie-au ascultat.

Tocmai de-aceea – cum se știe –

Isaia zice-n prorocie:

„Cine-a crezut, când am vorbit,

Când noi am propovăduit?”

17Credința, deci, pentru oricine,

În urma auzirii, vine;

Iar auzirea – pe pământ –

Doar prin al lui Hristos Cuvânt,

Poate să vină, dragii mei.

18Întreb dar: „N-au auzit ei?”

Ba da, pentru că, negreșit,

Ale lor glasuri au vorbit,

Pe fața-ntregului pământ,

Și a pătruns al lor cuvânt

În orișicare loc, și-anume,

Până la margine de lume.”

19Dar, întreb iarăși: „Israel,

Nu a știut lucrul acel?”

Ba da, căci Moise, negreșit,

E cel dintâi cari le-a vorbit:

„La pizmă, iată, că pe voi,

Am să vă întărât apoi,

Prin cei care nu sunt chemați

A fi un neam și, ațâțați,

Aveți a fi printr-un neam care,

Pic de pricepere, nu are.”

20Isaia, însă, îndrăznește

Mai mult și astfel le vorbește:

„Iată, acuma, M-au aflat,

Cei care nu M-au căutat;

Și au ajuns a Mă ști bine,

Cei care nu-ntrebau de Mine.”

21Pe când, însă, de Israel,

El a vorbit, în acest fel:

„În toate zilele-nadins,

Mâinile Mele s-au întins

Spre un norod cari, răzvrătit –

Neîncetat – s-a dovedit,

Și care este un popor –

La vorbă – împotrivitor.”