Evrei 7 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Melhisedec, e-adevărat,

Că în Salem, e împărat

Și-apoi, preot este, mereu,

Al Prea ‘Naltului Dumnezeu.

El e cel cari, l-a-ntâmpinat

Pe-Avram, pe când s-a înturnat

De la măcelul săvârșit,

Când pe-mpărați i-a biruit.

Atunci, Melhisedec acel,

L-a binecuvântat pe el

2Și, zeciuială, negreșit,

Avram, apoi, i-a dăruit.

După însemnătatea care

Numele său, în el, o are,

La început s-a arătat

Un lucru clar: că „Împărat”

El este „al neprihănirii”

Peste întreg cuprinsul firii;

A doua oară, se arată

Că, „Împărat” e, totodată,

Și „al Salemului”; astfel,

E, „Împărat al păcii”, el.

3Melhisedec – de bună seamă –

Nu are tată și nici mamă;

Spiță de neam, el n-a avut,

Zilele lui n-au început,

Și-asemenea, n-au nici sfârșit.

El, astfel, e asemuit

Cu Fiul de la Dumnezeu,

Cari preot e, prin vremi, mereu.

4Vedeți dar, bine, fiecare,

Cât a putut a fi de mare,

Dacă și-Avram – fără-ndoială –

A trebuit ca, zeciuială,

Să îi plătească lui apoi,

Din toată prada de război.

5Așa după cum bine știți,

Și cei ce-s preoți, din Leviți,

Poruncă au – se înțelege –

Ca zeciuială, după Lege,

Să ia mereu, de la popor –

Adică de la frații lor –

Chiar dacă și ei, bunăoară,

Tot din Avram, știm, că coboară.

6Iar el, cel care nu era

De-al lor, căci nu se cobora

Din neamul lor – fără-ndoială –

Ajunse dar, ca zeciuială,

De la Avram, să fi luat

Și-apoi, l-a binecuvântat

Pe cel care-a avut putința

De a primi făgăduința.

7Primește binecuvântare

Cel mic doar, de la cel mai mare –

Lucrul acesta-i cunoscut,

De către toți, de la-nceput.

8Aici, cel care, zeciuială,

Primește – fără îndoială –

Este un simplu muritor.

Însă acolo – fraților –

E cineva, de care știu

Precum că este, veșnic, viu.

9Mai mult, chiar Levi, deci cel care

Ia zeciuieli, la fiecare,

Ajuns-a de s-a pomenit

Că, zeciuială, a plătit

Și el, chiar prin Avram, mereu,

Dacă pot spune așa, eu;

10Căci în Avram, el s-a aflat,

Atunci, când l-a întâmpinat

Melhisedec, pe al său tată.

11Dacă putea fi căpătată

Desăvârșirea tuturor,

Prin preoții Leviți – căci lor

Li s-a adus Legea pe care,

Acum, al nost’ popor o are –

De ce dar, să se mai ridice

Un alt preot, de cari se zice

Că-i preot – fără îndoială –

„După o altă rânduială,

A lui Melhisedec anume”,

Nu după cea cari, astă lume,

A noastră, o cunoaște bine

Și care de Aron se ține?

12Se cere astfel, totodată –

Când preoția e schimbată –

A se mai face o schimbare,

Care, în Lege, va apare.

13Într-adevăr, să știți căci Cel

De care se vorbește-astfel,

Din altă seminție vine

Și după cum cunoaștem bine,

Nimeni, din seminția Lui,

Nu a slujit, altarului.

14Este un lucru dovedit,

Că Domnul nostru a ieșit

Din a lui Iuda seminție,

Iar Moise – despre preoție –

În ceea ce ăst neam privește,

Nimic nu ne mărturisește.

15Ăst fapt, se înțelege bine,

Atuncea când vedem că vine –

După o rânduială care

Numai Melhisedec o are –

Un alt preot, ca să slujească,

16Nu după legea pământească,

Ci după cea a vieții care,

În veci, este nepieritoare.

17Căci iată ce mărturisește,

Atunci când, despre El, vorbește

Scriptura, fără îndoială:

„Tu ești, după o rânduială,

A lui Melhisedec, făcut

Preot în veac, de la-nceput”.

18Astfel, întâi e desființată

Porunca, mai ‘nainte, dată,

Din pricini de zădărnicie

Și neputință – căci se știe

19Cum că nimic n-a reușit

Prin Lege-a fi desăvârșit –

Și-apoi, avea ca să se pună,

În locu-i, o nădejde bună,

Prin care, noi, acum, putem,

De Tatăl, să ne-apropiem.

20Iar după cum este știut,

Lucrul acest nu s-a făcut

Fără a fi un jurământ.

21Dacă Leviții preoți sânt,

Pentru al nost’ popor, în lume –

Fără un jurământ anume –

La fel, nu poate a fi spus

Apoi, despre Hristos Iisus,

Pentru că El e preot sfânt

Pe baza unui jurământ

A Celui care-a cuvântat

Și-a zis că „Domnul a jurat –

Iar Domnului nu-I pare rău,

Nicicând, de jurământul Său –

Precum că Tu, fără-ndoială,

Ești preot – printr-o rânduială

A lui Melhisedec – făcut,

A fi în veci, de la-nceput”.

22Prin faptu-acesta, negreșit,

Chezaș, El este dovedit,

Al unui legământ nou care

Cu mult mai bun, acum, apare.

23Mai mult, acolo se găseau

Mulți preoți, căci ei nu puteau

A fi pe veci în slujbă-aflați,

Fiind de moarte-mpiedicați.

24Dar El rămâne, pe vecie

Și astfel, are-o preoție

Pe cari nu trebuie s-o dea

Apoi, nicicând, la nimenea.

25De-aceea și poate, mereu,

Pe cei care, de Dumnezeu,

Se-apropie, ca, negreșit,

Apoi, în chip desăvârșit,

Să-i mântuiască, căci trăiește

De-a pururea și mijlocește

Pentru cei care sunt ai Lui,

Mereu, în fața Tatălui.

26Un Mare Preot, pentru noi,

A trebuit, fiind apoi,

Sfânt, fără pată, dovedit

Nevinovat și despărțit

De păcătoși, cu-adevărat,

Mai sus de ceruri, înălțat,

27Cari nu putea avea nevoi,

Ca și ceilalți preoți apoi –

Adică nu are de dat

Jertfe, pentru al Său păcat,

Și nici pentru acele care,

Norodul Său, acum, le are –

Căci lucru-acesta l-a făcut

O dată doar, la început,

Când chiar pe Sine, El S-a dat,

Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat.

28Legea va pune preoți mari,

Pe niște simpli oameni cari

Supuși sunt slăbiciunilor,

Asemeni semenilor lor.

Doar jurământul cel făcut

După ce Legea-a apărut,

Pune pe Fiu preot să fie,

Desăvârșit, în veșnicie.”