Matei 13 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Pilda semănătorului

1Era în acea zi, în care,

Iisus ieșise, lângă mare.

2Multe noroade au venit,

Așa încât a trebuit

Ca să se urce și să șeadă

Într-o corabie, să-l vadă

Gloata, cari țărmul a-mpânzit.

3Iisus, în pilde, le-a vorbit:

„Odată, un semănător,

Să-și semene al său ogor,

4Ieșit-a și, de semănat,

Cu mare zor, s-a apucat.

Sămânță aruncând grăbit,

Câteva boabe-au nimerit

Pe drum. Păsări, le-au observat

Și au venit de le-au mâncat.

5Unele boabe au căzut

Pe-un loc stâncos. Nu au avut

Pământ destul. Au încolțit

Îndată, căci nu au găsit

Pământ adânc; dar s-au uscat,

6Când soarele s-a arătat –

Fiind căzute între stânci,

N-au avut rădăcini adânci.

7Alte semințe au căzut

În spini. Aceștia au crescut,

Și grâul care s-a-nălțat,

Acolo, fost-a înecat.

8Multe semințe-au nimerit

În pământ bun și au rodit:

Grăuntele, acolo pus,

Alte o sută a adus;

Un altul a adus șaizeci,

Iar altul a adus treizeci.

9Cei, cu urechi de auzit,

Să înțeleagă ce-am vorbit!”

10De El, când s-au apropiat,

Discipolii l-au întrebat:

„De ce, în pilde, le-ai vorbit?”

11„Doar vouă vi s-a-ngăduit,

Aceste taine, să le știți,

Ale Împărăției. Fiți

12Atenți acum: celui ce are,

I se va da; iar celui care

E-n lipsă, o să i se ia

Chiar și puținul ce-l avea.

13Numai în pilde le-am vorbit,

Pentru că nu M-au auzit,

Deși aud. Măcar că văd,

Sărmanii, însă, tot nu văd.

Degeaba-ncerc să le dezleg

Mintea, că tot nu înțeleg.

14Astfel, în ceea ce-i privește,

Ce-a zis Isaia, se-mplinește:

„Voi înșivă veți auzi,

Cu ochii voștri veți privi,

Dar, de-nțeles, n-o să puteți,

Deși priviți, n-o să vedeți.

15Căci inima, și-a împietrit

Acest popor. Au asurzit,

Ochi-au închis, ca nu cumva,

Văzând și auzind ceva,

Să înțeleagă și-napoi,

La Dumnezeu, să vină-apoi

Pentru a fi tămăduiți.”

16De-aceea zic: sunt fericiți,

Ai voștri ochi, că au zărit

Și-urechea că a auzit

17Aceste lucruri! Căci, să știți:

Proroci, oameni neprihăniți,

Au vrut să vadă ce vedeți,

Dar n-au văzut; ce voi puteți

Să auziți – și-ați auzit –

Și ei, să-asculte, au voit.

18Acum, atenție doresc,

Căci pilda am s-o tălmăcesc:

19Cuvântul cari o să vorbească

De-mpărăția cea Cerească,

Dacă de-un om e auzit,

Ne-nțelegându-L, negreșit,

De diavol, îi va fi luat,

Iar omul e asemănat

Cu boabele de lângă drum.

20Iată ce-nseamnă dar, acum,

Acea sămânță dintre stânci,

Cu rădăcini puțin adânci.

Ea-i omul care-a auzit

Cuvântul. Vesel, L-a primit,

21Dar mult, în el, nu o să-L țină,

Pentru că n-are rădăcină.

Când vor veni asupra lui,

Din pricina Cuvântului,

Necazuri și-l vor îngloda,

În grabă Îl va lepăda.

22Bobul din spini e potrivit

Cu omul care-a auzit

Cuvântul, însă n-a luat

Seama, lăsându-L înecat

În visele averii lui

Și-a-ngrijorării veacului.

23Sămânța ce a nimerit

În bun pământ și a rodit –

Încât o boabă, cum am spus,

Alte o sută a adus,

Iar alta, altele șaizeci

Și cealaltă încă treizeci –

Cu-acel om s-a asemănat,

Care, atent, a ascultat

Cuvântul și L-a priceput,

Că-nțelepciune a avut.”

Pilda neghinei

24După ce-a tălmăcit, Iisus,

Încă o pildă, le-a mai spus:

„Împărăția cerului,

Asemenea e omului,

Care-n ogorul său, a pus

Sămânță bună. El s-a dus,

Când a sfârșit de semănat –

Trudit fiind – și s-a culcat.

25Atunci, dușmanul a venit,

În țarină a năvălit,

Neghină-n grâu a semănat,

Și-apoi, tiptil, s-a-ndepărtat.

26Astfel, neghina s-a ivit,

În grâul care-a încolțit.

27Robi-au văzut-o și s-au dus,

Stăpânului lor, de i-au spus:

„Doamne, tu, în a ta țarină,

N-ai pus grâu bun? Atunci, neghină,

De unde oare-a apărut?”

28„Lucrul acesta, l-a făcut

Vrăjmașul meu.” „Vrei să mergem,

Acuma, și să o smulgem?”

29„Nu!”, spuse el. „Să nu mergeți,

Ca nu cumva să îmi smulgeți

Și grâul, odată cu ea.

30Vor crește dar, alăturea,

Până la seceriș. Atunci,

La lucrători, le dau porunci:

„Întâi, neghină s-adunați.

În snopi, doresc, să o legați,

Pentru că-n foc o aruncăm;

Iar grâul o să-l adunăm –

Un bob, nu vom pierde, măcar –

Și-l punem în al meu grânar.”

Pilda grăuntelui de muștar și aluatului

31Iisus vorbea, mereu, ‘nainte,

Și-a spus odată: „Țineți minte:

Împărăția cerului

E-asemenea grăuntelui

Cel de muștar, ce-a fost luat

De-un om, și-n urmă, semănat.

32Muștarul este cel mai mic

Grăunte; dar va fi voinic,

Căci, după ce s-a înălțat,

Într-un copac s-a transformat

Și domină acea grădină

De zarzavaturi. Au să vină,

Stol, păsările cerului,

Să-și facă cuib, în frunza lui.”

33Când astă pildă a sfârșit,

O alta le-a istorisit:

„Împărăția cerului

E-asemeni aluatului,

Ce de-o femeie-a fost luat

Și în făină-a fost lăsat –

În trei măsuri – de a dospit

Tot ce fusese plămădit.”

34În pilde, le-a vorbit Iisus,

Pentru-a-mplini ce a fost spus

35Printr-un proroc ce-a zis: „Vorbesc

În pilde și descoperesc

Lucruri ascunse, din trecut,

De pe când lumea s-a făcut.”

Tâlcuirea pildei neghinei

36Drumul a dat, norodului,

Și-apoi, cu ucenicii Lui,

Iisus, în casă, a intrat,

Iar ei, acolo, L-au rugat:

„Am vrea, pilda cu-acea neghină,

Cari fost-a pusă în grădină,

S-o tălmăcești.” El, imediat,

37Le spuse: „Cel ce-a semănat,

Grâul, e Fiul omului,

38Iar lumea, e țarina Lui.

Sămânța bună, sunt copii

Ai cerului Împărății.

Neghina e, la rândul său,

Întruchiparea celui rău.

39Satana-i cel ce-a semănat

Neghina. Acel secerat,

Sfârșitul e; iar lucrători

Sunt îngerii secerători.

40Deci, cum neghina se va smulge

Și-apoi în foc ea va ajunge,

La fel are să fie și

Când acest veac se va sfârși.

41Atuncea, Fiul omului

Trimite-va îngerii Lui,

Să smulgă, din Împărăție,

Orice lucrare ce-o să fie

O pricină de a greși

Și pe cei cari vor săvârși

Fărădelegi; vor fi luați

42Și-n flăcări, fi-vor aruncați.

E plânsul, în acel cuptor,

Și cu scrâșnirea dinților.

43Cei drepți, atunci, la Tatăl lor,

Ca soarele, străluci-vor.

De-aveți urechi de auzit,

Să înțelegeți ce-am vorbit!”

Pilda comorii ascunse și a mărgăritarului

44„A cerului Împărăție

Asemănată o să fie,

Cu un ogor, unde, odată,

Fu o comoară îngropată.

Acela care o găsește,

Să-și vândă totul, se zorește,

Sperând astfel, să reușească,

Acel ogor, să-l dobândească.

45A cerului Împărăție

Asemuită-o să mai fie,

Cu negustoru-acela care

Cată, mereu, mărgăritare.

46Unul de preț, de-o să găsească,

Va vinde tot, să-l dobândească.”

Pilda năvodului

47„Împărăția cerului

E-asemenea năvodului

Ce-a fost, în mare, aruncat.

Mulți pești, în el, a adunat.

48Când este plin, la mal e scos.

Pescari-atunci, se-așează jos

Și pun, ce-i bun, în vase, iară

Ce-i rău, vor arunca afară.

49Când acest veac se va sfârși,

Atunci, îngerii vor ieși

Și-i vor alege pe cei răi,

Dintre cei buni. Apoi, o să-i

50Arunce în cuptoru-aprins –

În focul cel veșnic nestins –

Unde-i plânsul stăpânitor

Și cu scrâșnirea dinților.

51Ați înțeles tot ce v-am spus?” –

Pe-ai Săi, i-a întrebat Iisus.

„Da Doamne!”, I-au răspuns. Apoi,

52Iisus continuă: „Eu voi

Asemăna pe acel care

A-nvățat totul cu răbdare –

Ce trebuie ca să se știe

Despre acea Împărăție

A cerului – cu-n gospodar

Care va scoate, așadar,

Din visterie, lucruri noi

Și, de-o potrivă, vechi, apoi.”

Iisus la Nazaret – Necredința locuitorilor

53Când a sfârșit de pilduit,

Acel ținut, l-a părăsit

54Și-acasă, S-a înapoiat.

În sinagogi, El a intrat,

Să-mpartă-nvățătura Lui,

Cu dragoste, norodului.

Acei care Îl ascultau,

Nedumeriți, se întrebau:

„De unde-i astă-nțelepciune,

În toate câte ni le spune?

Și-apoi, minunile aceste…

În ce fel, El le săvârșește?

55Nu Iosif este tatăl Lui?

Nu-i El fiul tâmplarului?

Maria, nu-I e mama?… da…

Iacov, Iosif, Simion, Iuda,

Oare nu-s frații Lui? Și-apoi

56Surorile-I nu-s printre noi?

Totuși… atunci de unde are

El, toate-aceste lucruri, oare?”

57Gândind dar, după a lor fire,

O pricină de poticnire,

În El, găseau. Când le-a vorbit,

„Nu este mai disprețuit” –

Iisus le spuse – „un proroc,

Ca-n țara Lui, ca-n al Său loc.”

58Apoi, minuni, n-a mai făcut,

Căci necredința, le-a văzut.