Ioan 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Nunta din Cana

1A treia zi, după aceea,

Urmă – în Cana Galileea –

Ca să se facă nuntă mare,

Cu mulți nuntași, nuntă la care –

Printre acei care s-au dus –

A fost și mama lui Iisus.

2Mai fost-a invitat, aici,

Iisus, cu ai Săi ucenici.

3Când vinul, tot, s-a isprăvit,

A mers Maria și-a vorbit,

Cu al ei Fiu, deci, cu Iisus:

„Nu mai e vin!”, iar El a spus:

4„Femeie, ascultă-Mă bine:

Ce am a face Eu, cu tine?

Al Meu ceas, încă, n-a venit!”

5Mama, atunci, a poruncit,

La slugi: „Să ascultați, de El!”

6Acolo, în locul acel,

Vreo șase vase se găseau –

De piatră – după cum cereau

Credințele israelite.

Pentru spălare, folosite,

Acele vase mari, erau.

Două, trei vedre trebuiau,

Spre a umplea, unul din ele.

7„Cu apă, vasele acele,

Le umpleți!” – porunci Iisus.

Ei le umplură, până sus.

8„Acum, din ele, să luați

Și, nunului, să bea, îi dați!” –

Iisus mai zise, slugilor.

9Nunul – un bun cunoscător –

Gustând apa ce i s-a dat,

Care, în vin, s-a preschimbat –

De unde e, el n-avea știre

(Doar slugile) – chemă pe mire,

10Zicând: „La masă, orișicine,

Pune vin bun. Lumea bea bine,

Iar mirele, abia apoi,

Dă vinul slab – deci, mai ‘napoi.

Dar tu, pe dos, ai procedat:

Vinul cel bun, tu l-ai păstrat,

Până târziu – precum vedem –

Și-abia acum, ni-l dai, să-l bem!”

11În acest fel, au început

Minunile, ce le-a făcut

Iisus, în Cana Galileea.

Și-a arătat, în vremea ‘ceea,

Slava, iar ucenicii Lui,

Crezură-n Fiul omului.

12Apoi, de mama Sa-nsoțit,

De frați și ucenici, grăbit,

Spre Capernaum, S-a-ndreptat,

Unde, câteva zile-a stat.

Izgonirea vânzătorilor din Templu

13În pragul sărbătorilor –

Spre Paștele Iudeilor –

Iisus a hotărât: „Pornim,

Cu toții, spre Ierusalim!”

14Când, în cetate, au sosit,

S-a dus în Templu. Ce-a găsit,

Atunci, acolo, L-a-ntristat.

Templul fusese transformat

Într-un bazar; în el, erau,

Prezenți, cei ce negoț făceau:

Erau mulți vânzători de oi,

Precum și cei ce vindeau boi;

De-asemeni, fost-au, printre ei,

Și vânzători de porumbei,

Iar la oparte – jos – ședeau

Aceia care, bani, schimbau.

15Iisus, un bici, a împletit,

Din ștreanguri, și-apoi, i-a gonit

Pe toți cei care vindeau oi,

Sau porumbei, sau vindeau boi;

S-a-ntors, în urmă, supărat,

Și, mesele, le-a răsturnat,

Zarafilor ce se aflau

În Templu, banii, de-i schimbau.

16Iisus a zis, către acei

Ce fac negoț cu porumbei:

„Scoateți afară, tot ce-aveți

Adus aici, și nu faceți,

Din Templele lui Dumnezeu –

Din Casele Tatălui Meu –

O casă de negustorie!

Așa ceva, să nu mai fie,

Nicicând, aici! Ați auzit?!”

17Discipolii și-au amintit,

Ce – din vechime – fost-a scris,

Prin prorocie, când s-a zis:

„Râvna Mă mistuie, pe Mine,

Pentru-a Ta casă, pentru Tine.”

18Iudei-au spus: „Dar, cine ești?

Prin ce semn, poți să dovedești,

Că ai putere, ca să faci,

Tot ce ne spui? Ei, ce zici? Taci?”

19Iisus răspunse: „Eu vă zic:

Stricați Templul și-am să ridic,

Tot ceea ce-ați dărâmat voi,

Doar în trei zile, înapoi!”

20Iudeii au încremenit:

„Ani, patruzeci, au trebuit –

Muncindu-se neîncetat –

Pentru-a fi Templul înălțat!

Atuncea, cum poți Tu să zici

Că în trei zile, îl ridici?!”

21Dar El vorbea norodului

Acela, despre trupului Lui.

22De-aceea, când a înviat

Din morți, și-apoi S-a arătat

Discipolilor, negreșit,

Că ei, cu toți, și-au amintit

De vorbele ce le rostise,

Când, despre Templu, le vorbise,

Crezând tot ce-n Scripturi s-a scris

Și ceea ce Iisus a zis.

Iisus și cei ce cred în Numele Lui

23La acel Paște, când Iisus,

Pân’ la Ierusalim, S-a dus,

În al Său Nume, mulți crezură,

Căci semnele, I le văzură.

24Dar El, în ei, nu se-ncredea,

Pentru că bine-i cunoștea.

25De mărturiile cuiva –

Referitor la cineva –

El, trebuință, n-a avut.

Întotdeauna a știut,

Ce e ascuns, în fiecare,

Ce fel de suflet, omul are.