Ieremia 46 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1Iată Cuvântul Domnului,

Ce l-a rostit prorocul Lui

Cari Ieremia s-a chemat

Și e spre neamuri îndreptat:

2Spre țara Egiptenilor

Și împotriva oștilor

Lui Neco, cel care, pe tron,

Era-n Egipt drept Faraon

Și oștile și-a așezat

La Carchemiș, la Eufrat;

Iar Nebucadențar, cel care,

Era în Babilon mai mare,

L-a-nvins, când Ioiachim făcea

Ani patru de când stăpânea

În Iuda ca și împărat,

Căci la domnie l-a urmat

Pe tatăl său cari se numea –

Precum se știe – Iosia.

3„De luptă, să vă pregătiți,

Cu scut și pavăză-ntăriți!

4Voi, călăreți, vă înhămați

Caii și-apoi încălecați!

Vă puneți coifuri lucitoare,

Iar sulițele voastre-n soare,

Să strălucească, lustruite,

Gata de luptă pregătite!

Cu platoșele voastre-apoi,

Să vă-mbrăcați pentru război!

5Ce văd? Cu toții sunt speriați:

Dau înapoi, înspăimântați.

Iată, vitejii cei temuți

Se-mprăștie acum, bătuți.

Fug disperați, iar înapoi,

Nimeni nu mai privește-apoi.

O groază mare a venit

Și peste tot s-a răspândit.

6Fugind, cel iute o să vrea

Să scape, dar nu va putea!

Cel ce-i viteaz, va fi la fel,

Căci nu poate scăpa nici el!

La miazănoapte – loc aflat

Chiar lângă râul Eufrat –

Se clatină și cad, de-ndată.

7Dar cine-i cel ce se arată

Venind asemeni Nilului

Ce-și mână apa-n drumul lui?

8Este Egiptul. E umflat

Și e cu Nilu-asemănat.

Ale lui ape se vădesc

Râuri cari se rostogolesc.

El zice: „Am să urc de-ndată

Și am s-acopăr țara toată.

Cetățile le nimicesc,

Cu toți cei cari le locuiesc.

9Vă ridicați voi, cai și cară,

Și-n iureș năvăliți în țară!

Iasă vitejii ce-i avea

Putul și Etiopia,

Aceia care dovedesc

Că scutul bine-l mânuiesc!

Iasă arcașii încercați,

Arcașii ce-s în Lud aflați!

10Aceasta-i ziua Domnului!

Aceasta e ziua Celui

Care e Domnul tuturor

Și Dumnezeu al oștilor.

Este o zi de răzbunare,

Pentru că este vremea-n care

El se răzbună pe cei răi

Ce se vădesc vrăjmași ai Săi.

Carne mănâncă sabia

Și sânge, din belșug, bea ea.

Bea sângele vrăjmașilor,

Pentru că Domnul oștilor

Are a face judecată

Țării în miazănoapte-aflată,

La apa Eufratului,

Pe malurile râului.

Este o zi deosebită,

De judecată rânduită.

11Fecioară a Egiptului,

Spre țara Galaadului

Îndreaptă-te, mai repejor,

Să aduci leac alinător!

Degeaba întrebuințezi

Atâtea leacuri, căci – cum vezi –

Nu-i vindecare, pentru tine!

12Știută e a ta rușine,

De către neamurile care

Se află-n lumea asta mare,

Căci strigătele tale sânt,

Azi, auzite pe pământ.

Ai tăi războinici se lovesc

Unii de alții, bâjbâiesc

Cu poticneli și-n urmă, iată,

Se prăbușesc toți, dintr-odată.”

13Iată cuvântul cel de sus

Care de Domnul a fost spus,

Prin Ieremia, să vestească

Vremea când o să năvălească,

Peste-al Egiptului hotar,

Oastea lui Nebucadențar,

Cel care este așezat

În Babilon ca împărat:

14„Veste, Egiptului să-i dați!

Către Migdol să mai strigați!

În Nof, apoi, să mai vestiți

Și în Tahpanes să vorbiți!

Ziceți așa: „Te pregătește,

Pentru că sabia pândește

Și vine! Ascuțișul său

Înghite vieți, în jurul tău!

15De ce, vitejii ți-au căzut?

Iată-i, după cum am văzut,

Piept nu-i pot ține Domnului,

Căci îi răstoarnă brațul Lui!

16Pe mulți, El are să voiască

Să-i facă să se poticnească.

Cad unii peste alții, iată,

Zicându-și: „Haidem, de îndată,

Să căutăm să mergem noi,

În țara noastră, înapoi!

Să mergem la al nost’ popor,

Departe de nimicitor!”

17Acolo strigă: „Faraon,

Cari este în Egipt, pe tron,

E numai un pustiu uscat,

Pentru că – iată – a lăsat

Să treacă clipa rânduită

Ce se vădise potrivită.”

18„Pe viața Mea!” – a cuvântat

Cel care este Împărat,

Acela care, după Nume,

Drept Domn al oștilor e-n lume –

„Ca și Taboru-n munți aflat,

Ca și Carmelul înspumat

Care înaintează-n mare,

La fel atuncea va apare.

19Calabalâcul să îți fie

Gata făcut, pentru robie,

Tu, fiică a Egiptului!

Întreg ținutul Nofului

Are să fie pustiit

Și de locuitori lipsit.

20Egiptul e asemenea

Juncii frumoase. Peste ea,

Nimicitorul năvălește.

Din miazănoapte, el sosește.

21Iată că simbriașii Lui –

Adică ai Egiptului –

Sunt ca vițeii îngrășați

Și-n al lui mijloc sunt aflați.

Dar ei dau dosul, lasă tot

Și fug, pentru că nu mai pot,

În nici un fel, piept a mai ține.

Asupra lor, iată că vine

Ceasul și clipa pedepsirii,

Căci zi e, a nenorocire!

22Glasu-i abia e auzit,

Asemeni unui fâșâit

Al șarpelui! Ei se-narmează

Și cu topoare-naintează,

Ca o oștire-n contra lui,

Asemeni tăietorului

Cari în pădure a intrat

Și-n urmă, lemne a tăiat.”

23„Tăiați pădurea cea bogată,

Cari fără capăt se arată!” –

A strigat Domnul. „Căci în ea,

Copacii sunt asemenea

Lăcustelor aflate-n zbor.

Ba încă, văd numărul lor

Că e mai mare, iar pe toți,

De vrei să-i numeri, n-ai să poți!

24Fiica Egiptului – văd bine –

Acoperită-i de rușine,

Căci dată este ea, să cadă,

Celor din miazănoapte, pradă.”

25Dar Domnul oștilor – Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A zis în acest fel: „Pe-Amon –

Pe cel din No – pe Faraon,

Egiptul și cu toți acei

Pe cari îi are dumnezei,

Precum și pe aceia care

Și-au pus nădejdea lor cea mare

În cel care este pe tron

Și în Egipt e Faraon,

Sau în cei cari sunt împărați

Peste ținuturi așezați,

Am să îi pedepsesc! Îi dau

26Pradă, la cei pe care-i au

Dușmani de moarte. Îi las dar,

În mâini lui Nebucadențar –

Acela care-i așezat

În Babilon drept împărat –

Și-n mâinile celor pe care,

Drept slujitori, acesta-i are.

După aceea, negreșit,

Egiptul fi-va locuit,

Așa precum a fost odată,

De mult, în vremea-ndepărtată.”

27Tu Iacove, tu rob al Meu,

Să nu te temi în ceasul greu!

Să nu te sperii Israele,

În ceasurile cele rele,

Căci însoțit vei fi mereu,

De către Mine! Astfel, Eu –

Pe tine – te voi fi scăpat,

Din ăst pământ îndepărtat

Și izbăvită o să fie

A ta sămânță, din robie.

Iacov se va întoarce-apoi,

În a lui țară, înapoi,

Și-o să trăiască liniștit.

De teamă, nu va fi pândit,

Căci nu va mai fi nimenea

Să-i risipească liniștea.”

28„Tu Iacove, tu rob al Meu

Să nu te temi, pentru că Eu,

Cu tine sunt – necontenit.

În locul-n cari te-am risipit,

Pe orice neam îl nimicesc.

Pe tine doar, te izbăvesc.

Nu vei ajunge nimicit,

Dar nici nu scapi nepedepsit.

Am să-ți trimit pedeapsa Mea,

Dar cu dreptate va fi ea,

Pentru că nu e-ngăduit

Ca să te las nepedepsit.”