Ezechiel 29 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Împotriva Egiptului

1Anul era al zecelea

Și-a doisprezecea zi-ncepea

Din luna cari în an apare

A zecea, la numărătoare.

Atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului,

Către Egipt tu să privești

Și-n acest fel să prorocești

În contra Faraonului,

Precum și a Egiptului!

3Să spui: „Acela cari, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

În acest fel a glăsuit:

„Mare necaz am, negreșit,

Pe tine, cel care – pe tron –

Ești în Egipt drept Faraon,

Pe tine, mare crocodil

Al apelor, cari despre Nil,

Ai zis așa: „E râul meu,

Căci făcător al său sunt eu!”

4Ce am de gând, iată, îți spun:

Cârlig, în fălci, am să îți pun,

Iar peștii râurilor tale,

Să îi lipesc – găsesc cu cale –

De ai tăi solzi, căci Eu socot,

Apoi, afară să te scot,

Din râu-n care ai trăit,

Cu peștii care s-au lipit

De solzii tăi. Vei fi luat

5Și în pustie aruncat,

Cu peștii care te-nsoțesc,

Care – de tine – se lipesc.

Pe fețele ogoarelor,

Tu și cu peștii apelor

Cari ale tale zici că sânt,

Ajunge-vei pus la pământ

Și nu vei mai fi ridicat,

Nici nu vei mai fi îngropat;

Ci hrană fi-vei fiarelor

Și-asemenea păsărilor.

6Locuitorii cei pe care

Țara Egiptului îi are,

În vremea ‘ceea au să știe

Că Eu sunt Domnul, pe vecie.

Acestea se vor fi făcut

Doar pentru că Eu am văzut

Că pentru casa cea pe care

Neamul lui Israel o are,

Ei se vădiră o proptea

La fel precum e trestia.

7Te-ai rupt atunci când au întins

Mâna, de tine, de s-au prins.

Sprijin au vrut, dar i-ai împuns

Și al lor umăr l-ai străpuns

Atuncea când s-au rezemat

De tine. Tu te-ai sfărâmat

Și șoldurile le-ai scrântit.”

8De-aceea, astfel a vorbit

Acela care, tot mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu:

„Aduc asupră-ți sabia

Și te voi nimici cu ea.

Atuncea, cu desăvârșire

Am să te șterg de peste fire.

Pe lângă oameni, nimicite

Vor fi și ale tale vite.

9În felu-acesta, mai târziu,

Se va preface-ntr-un pustiu

Tot al Egiptului pământ

Și ști-veți că Eu, Domnul, sânt.

Acestea se vor fi-mplinit,

Pentru că el a glăsuit,

Zicând că: „Nilul e al meu,

Căci făcătorul lui, sunt eu!”

10Ascultă și ia seama bine:

Mare necaz am Eu pe tine

Și pe-ale tale râuri. Eu,

Pentru acest necaz al Meu –

În vremile ce au să vie –

Prefac Egiptul în pustie,

De la Migdol chiar începând,

Pân’ la Siena ajungând

Și până la hotarul care

Cu Etiopia îl are.

11Nici un picior de om, prin ea,

Să treacă, nu va mai putea.

Nici de picior de vită – iată –

Țara nu va mai fi călcată.

În patruzeci de ani, în ea,

N-o să mai șadă nimenea.

12Egiptul, după al Meu plac,

Într-un pustiu am să-l prefac,

Cum fi-vor țările pe care

Jur împrejurul său le are.

Cetățile vor fi și ele

Pustii, în vremile acele,

Printre alte cetăți vădite

Că-s de asemeni pustiite.

Ani patruzeci – se va vedea –

Că tot pustii vor rămânea.

Locuitorii cei pe care

Țara Egiptului îi are,

Vor fi în lume-mprăștiați

Și-n felurite țări lăsați.

13Acela care, tot mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis apoi: „Când se-mplinesc

Anii de care Eu vorbesc –

Și care patruzeci fi-vor –

Pe al Egiptului popor

Am să îl strâng și-l aduc iară

Să se așeze-n a lui țară.

Eu îl voi strânge, negreșit,

De unde fost-a risipit.

14Îi voi aduce înapoi

Pe toți ai săi prinși de război.

Am să îi dau poporului,

Țara care a fost a lui.

În țara Patros îl așez

Și-o-mpărăție-ntemeiez

Acolo. Astă-mpărăție,

Slabă, se va vădi să fie.

15Da. Va fi cea mai ne-nsemnată

Împărăție, căci ‘nălțată –

Peste popoare – n-o să fie

Nicicând, în vremea ce-o să vie.

Împuținată va fi ea

Și-astfel nicicând nu va putea

Să se ridice peste fire,

Punând – pe neamuri – stăpânire.

16Apoi, această-mpărăție

Nu va putea ca să mai fie

O pricină aducătoare

De-ncredere, casei pe care

O are-n lume Israel.

Aminte-și va aduce-astfel,

De făr’delegea ce-o făcea

Când spre Egipt se întorcea.

Atuncea, ei vor ști că Eu

Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”

17Al douăzeci și șaptelea

Era anul ce începea,

Căci n-apucase să apună

Întâia zi, din prima lună.

Atunci, Cuvântul Domnului

18Îmi zise: „Fiu al omului,

Acela care e pe tron,

Drept împărat în Babilon –

Adică Nebucadențar –

O oaste mare a strâns iar

Și împotriva Tirului

Și-a pus toată oștirea lui,

Pentru că el se pregătea

Să împlinească-o slujbă grea.

Pleșuve-ajuns-au și plecate

Să fie capetele toate.

Toți umerii cei semețiți

Ajuns-au a fi jupuiți.

După toate acestea dar,

Iată că Nebucadențar

Nu a avut parte de plată,

Pentru-a lui slujbă îndreptată

În contra Tirului. Nici el

Și nici oamenii lui – la fel –

Parte de plată n-au avut,

Pentru ceea ce au făcut.

19De-aceea, Cel care, mereu,

E Domn, precum și Dumnezeu,

A zis așa: „Iată, în dar,

Îi dau lui Nebucadențar –

Cari înălțat este pe tron,

Drept împărat în Babilon –

Țara Egiptului. Astfel,

O pradă fi-va pentru el,

Căci are să o jefuiască

Și bogăția să-i răpească.

Aceasta o să-i fie dată,

Pentru oștirea lui, drept plată!

20Drept plată pentru slujba lui

Făcută-n contra Tirului,

Îi dau Egiptul, negreșit,

Pentru că el s-a ostenit

Să facă după planul Meu” –

Zisese Domnul Dumnezeu.

21„Când acea zi are să vie,

Am să îi dăruiesc tărie

Casei lui Israel. De-ndată,

Îți va fi gura dezlegată

În al lor mijloc și-o să-ți fie

Plină, mereu, de veselie.

Atuncea, ei vor fi aflat

Că Eu sunt Domn, cu-adevărat.”

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help