Naum 1 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

1Această prorocie, iată,

Către Ninive-i îndreptată.

Ea este cartea cea pe care,

Naum, cel din Ecloș, o are.

2Domnul este un Dumnezeu

Gelos, răzbunător, mereu.

El Se răzbună și se știe

Precum că e plin de mânie.

El se răzbună pe cei care

Vrăjmași Îi sunt și-Și ține tare

Mâna, pe cei ce se vădesc

Cum că I se împotrivesc.

3Domnul este îndurător

Și îndelung e răbdător,

Însă tăria ce o are

Este deosebit de mare.

Nu-l va lăsa nepedepsit

Pe cel cari, rău, s-a dovedit.

Umblă-n vârtej și în furtună,

Iar norii care se adună

Sunt numai praful cel pe care

Îl iscă ale lui picioare.

4El mustră marea și-o usucă,

Face ca apa să se ducă

Din râuri și le seacă-astfel.

Basanul și-ntregul Carmel

Tânjesc, iar floarea cea vestită –

Cea din Liban – e veștejită.

5Se clatină în fața Lui

Piscul semeț al muntelui.

Topite, dealurile sânt

‘Nainte-I, iar acest pământ –

Cu lumea și cu toți acei

Cari sunt locuitori ai ei –

În față-I stau înspăimântați,

De un cutremur secerați.

6Cine va sta, în fața Lui,

Răbdând urgia Domnului?

Dar cine poate, piept să ție,

Când vine-aprinsa Lui mânie?

Urgia Lui foc se vădește

Și stâncile le prăbușește.

7Domnul e bun, plin de-ndurare

Și este locul de scăpare,

Când ziua de necaz se-arată.

El îi cunoaște, de îndată,

Pe-aceia care se vădesc

Cum că în El nădăjduiesc.

8Dar niște valuri revărsate

Vor năvăli peste cetate

Și-n felu-acesta – negreșit –

Ninive fi-va nimicit.

Vrăjmașii Lui sunt nimiciți

Și până-n beznă urmăriți.

9Ce fel de planuri faceți voi,

În contra Domnului apoi?

El, însă, le zădărnicește!

Nenorocirea nu lovește,

De două ori. Căci ei fi-vor

10Precum mănunchiul spinilor –

Așa vor fi de încâlciți.

Când vor fi beți, vor fi-nghițiți

De foc, precum este mâncată

Miriștea care e uscată.

11Ninive, află – negreșit –

Cum că din tine a ieșit

Acela care se vădea

Că planuri rele doar urzea,

Față de Domnul, ne-ncetat.

12Domnul atunci a cuvântat:

„Oricât de mulți vă vădiți voi

Și-oricât de tari ați fi apoi,

Toți secerați aveți să fiți

Și-n acest fel o să periți.

Ierusalime, câteodat’,

Chiar dacă te-am mai întristat,

Nu am să te mai întristez…

13Sfarm jugul. Te eliberez

De legăturile cu care

Fost-ai ținut în strâmtorare…”

14Asur, ascultă – negreșit –

Ceea ce Domnu-a poruncit

În contra ta: „Nu vei avea

Urmași cari numele să-ți ia,

Căci nimeni nu va fi la voi,

Să-ți poarte numele apoi.

Din casa celui cari, mereu,

Fusese al tău dumnezeu,

Voi strânge chipurile toate

Care cioplite-s sau turnate.

Al tău mormânt va fi săpat,

Căci prea ușor, ai fost aflat.”

15Iată, pe vârful muntelui,

Se-arată pașii solului

Acela cari pacea vestește.

Acuma dar, îți prăznuiește

Iudo, acele zile care

Menite-ți sunt de sărbătoare

Și împlinește de îndat’,

Tot ceea ce tu ai jurat!

Află că prin mijlocul tău,

Acela care este rău

Nu va mai trece. Negreșit,

Acela fi-va nimicit…

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help