2 Samuel 2 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

David, împărat al lui Iuda la Hebron

1David, în fața Domnului,

S-a dus, să ceară sfatul Lui:

„Spre Iuda, oare, să apuc,

Și-n vreo cetate, să mă duc?”

„Du-te” – răspunse Dumnezeu.

„Unde anume, să merg eu?” –

David, în urmă, a-ntrebat,

Iar Domnul i-a răspuns, de-ndat’:

„Du-te-n Hebron”. David s-a dus

2Și a făcut precum i-a spus

Domnul. Atunci când a plecat,

Nevestele și le-a luat:

Pe-Ahinoam din Izreel,

Și-Abigail de la Carmel,

Care – așa precum se știe –

A fost a lui Nabal soție.

3Și oamenii și i-a luat

David, atunci când a plecat.

Cu toți au mers de au șezut,

În al Hebronului ținut.

4Atunci, bărbații cei pe care

Țara lui Iuda-n ea îi are,

La David s-au înfățișat

Și-apoi l-au uns ca împărat

Peste-a lui Iuda seminție,

Precum și peste-a lui moșie.

David fusese înștiințat

Că Saul fost-a îngropat,

De către oamenii pe care,

Iabes, din Galaad, îi are.

5Îndată, David a trimis,

La Iabes, soli care au zis:

„De Domnul, binecuvântați,

Să fiți mereu, căci arătați

Bunăvoință. Am văzut,

Ce faptă bună ați făcut

Când pe al vostru împărat –

Pe Saul – voi l-ați îngropat!

6Domnul, cu voi, mereu să fie!

S-arete doar credincioșie

Și bunătate, pentru voi!

Să știți dar, că și eu, apoi,

Mereu, am să vă fac doar bine,

Căci ne-ncetat, seama voi ține

De tot ceea ce ați făcut,

Căci pentru-aceasta, v-am plăcut.

7Să vă purtați cu vitejie

Și întărite să vă fie

Brațele voastre. Negreșit,

Saul – acuma – a murit,

Iar eu sunt uns ca împărat

Și peste Iuda-s așezat.”

Iș-Boșet, împărat al lui Israel la Mahanaim

8Tocmai în acel timp, Abner –

Cel care, fiu, îi e, lui Ner,

Și care fost-a cel mai mare

Peste oștirea cea pe care

Saul, cu sine, o avuse –

Pân’ la Mahanaim se duse.

Pe Iș-Boșet, cu el, l-a dus –

Fiul lui Saul – și l-a pus

9Acolo-apoi, drept împărat,

În Galaad înscăunat,

Peste-ntreg neamul Gheșurit,

Apoi peste cel Beniamit,

Peste-al lui Efraim popor,

Peste orice locuitor

Care se află-n Izreel,

Și peste-ntregul Israel.

10Când Iș-Boșet s-a așezat,

În Israel, ca împărat,

Patru decenii a-mplinit,

Și-apoi, doi ani, a-mpărățit.

Casa lui Iuda a rămas

Cu David doar, în acel ceas,

11Și șapte ani și jumătate –

În a Hebronului cetate –

David, în Iuda, s-a aflat

Și a domnit, ca împărat.

Abner ucide pe Asael

12Cu oastea, a ieșit Abner –

Cel care, fiu, îi e, lui Ner.

Oamenii care-l însoțeau,

Lui Iș-Boșet, slugi, îi erau.

De la Mahanaim, plecară

Și-n mare grabă se-ndreptară

Spre Gabaon, să-l cucerească

Și-n urmă, să îl nimicească.

13Ioab, fiul Țeruiei, care

Era-nsoțit de-o oaste mare –

Cel cari, lui David, i-a slujit –

Tocmai atuncea a ieșit

Și cu-ai săi oameni de război,

Spre Gabaon s-a dus apoi.

Oștirile s-au întâlnit

Și față-n față s-au oprit,

Chiar lângă iazul cel pe care,

‘Nainte-i, Gabaonu-l are.

14Abner, pân’ la Ioab, s-a dus

Și-apoi, în acest fel, i-a spus:

„Ia niște tineri, de îndată,

Și-n fața noastră, să se bată!”

Ioab răspunse: „Foarte bine.

Iau niște tineri, de la mine,

Și am să-i pun, acum, de-ndată,

Cu ai tăi oameni, să se bată.”

15Pe doișpe tineri i-a ales

Abner și-n urmă, i-a trimes

Să lupte cu acei pe care,

Ioab, ca să-i trimită, are.

Doișpe din Beniamin erau

Și pentru Iș-Boșet luptau.

David, tot doișpe, a avut.

16Apoi, când lupta a-nceput,

De capete s-au apucat

Oștenii și și-au împlântat

Sabia-n coaste. Negreșit,

Cu toți, îndată, au pierit.

Când au văzut ce s-a-ntâmplat,

Acelui loc, nume, i-au dat

„Helcat-Hațurim”, cari – tradus –

E „Locul Săbiilor”, spus.

17Luptele care s-au purtat

În acea zi, s-au arătat

Aprige-a fi. În acest fel,

Oștirile lui Israel –

Cari au avut, în fruntea lor,

Pe Abner, drept conducător –

Bătute-au fost, de cei pe care,

David, drept slujitori, îi are.

18Acolo-alăturea de ei,

Erau feciorii Țeruei:

Ioab, întâiul s-a chemat,

De Abișai era urmat,

Iar cel din urmă este cel

Cari se numise Asael.

Acesta fost-a, bunăoară,

Iute ca și o căprioară.

19El, pe Abner, l-a urmărit,

Neabătut, necontenit.

20Abner, în urmă, s-a uitat;

Când l-a văzut, l-a întrebat:

„Nu ești, cumva, tu, Asael?”

„Ba da, eu sunt” – răspunse el.

21Abner i-a zis: „Pleacă, îndată!

Nu mă mai urmări, ci – iată –

Ia-o spre stânga – nu mai sta –

Sau ia-o către dreapta ta!

Prinde un tânăr, dintre-ai mei,

Cari poartă armele! Să-l iei,

Iar după-aceea, înapoi,

Te-ntoarce-n tabără, la voi!”

22Dar Asael nu s-a-nvoit,

Ci pe Abner l-a urmărit.

Abner a zis iar: „Pleacă-ndată!

Nu mă mai urmări, căci – iată –

Este păcat să te lovesc

Și la pământ să te trântesc.

Cum aș putea să îmi ridic

Fața apoi, și ce să-i zic

Fratelui tău Ioab? Mai bine,

Nu te mai ține, după mine!”

23Dar Asael nu s-a-nvoit

Și-atuncea Abner l-a lovit,

Cu sulița. Ea l-a străpuns,

Și-adânc, în pântec, i-a pătruns,

Încât prin spate i-a ieșit,

Iar Asael a și murit.

Cei care-acolo ajungeau,

La al său trup, speriați, priveau.

24Ioab și Abișai porniră

Și pe Abner îl urmăriră.

Când soarele a asfințit,

La coasta Ama, au sosit,

Aflată-n fața Ghiahului,

Privind în lungul drumului

Care se-ndreaptă, prin câmpie,

Spre-a Gabaonului pustie.

25Fiii lui Beniamin, de-ndat’,

La drum, pe Abner l-au urmat.

O ceată au alcătuit

Și pe un deal, au poposit.

26Ioab a fost, apoi, chemat,

De Abner, care-a cuvântat:

„Oare, mereu, va sfâșia,

Nesățioasă, sabia?

De ce nu poți pricepe dar,

Că la sfârșit, va fi amar?

Când oare, o să încetați,

Să-i urmăriți pe-ai voștri frați?”

27„Viu este Domnul” – a rostit

Ioab – „că de n-ai fi vorbit

Așa precum ai cuvântat,

Oamenii mei – neîncetat –

Pe ai lor frați, i-ar fi gonit

Până când zori-ar fi venit.”

28Ioab, în urmă, s-a sculat

Și-apoi din trâmbiță-a sunat.

Atunci, poporul s-a oprit

Și nimeni n-a mai urmărit

Pe oamenii din Israel,

Iar lupta s-a sfârșit astfel.

29Abner – cu toți ai săi – plecase

Și spre câmpie se-ndreptase,

Voind să meargă înapoi,

Către Mahanaim. Apoi,

Peste Iordan ei au trecut

Și-n acest fel au străbătut

Bitronul tot, și-au izbutit –

Când zorii zilei au venit,

Și când pe câmp roua se lasă –

Cu bine, să ajungă-acasă.

30Ioab și-a strâns oastea apoi,

Și-a mers spre casă, înapoi.

Nouășpe inși, acum, lipseau,

Dintre acei care erau

Cu el – în luptă – la-nceput.

Printre cei care au căzut,

S-a numărat și Asael.

31Cei ce-au pierit – din Israel –

Au fost trei sute și șaizeci.

Bărbați-aceia erau deci,

Din Beniamin. Oșteni erau,

Și toți, pe Abner, îl slujeau.

32Trupul lui Asael, luat

A fost apoi și îngropat

Pe-al Betleemului pământ,

În al tatălui său mormânt.

Ioab – și cu ai săi – plecase

Și spre Hebron se îndreptase.

Întreaga noapte au umblat

Și-abia doar când s-au revărsat

Ai zile zori, au izbutit,

Ca la Hebron, să fi sosit.