Numeri 21 - Biblia ?n versuri 2014(BIV2014)

Israeliții în luptă cu canaaniții

1Cu împăratu-Aradului –

Un Canaanit, de neamul lui –

Israelul s-a-ncăierat.

Când împăratul a aflat

Că al lui Israel popor

Coboară din muntele Hor

Pe drumul Atarimului,

Grăbitu-s-a în calea lui,

Cu oaste mare. S-au luptat

Și-apoi, mulți prinși, el a luat.

2Israelul, când a văzut

Lucrul acesta, I-a făcut,

Lui Dumnezeu, o juruință:

„Dacă găsești de cuviință

Ca să ne dai acest popor,

Cetățile ce-s ale lor,

În mâini, le nimicim pe toate,

Îndată, fără doar și poate.”

3Domnul, din cer, i-a auzit –

Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit

Și-a dat astfel, în mâna lor,

Tot neamul Canaaniților.

Israelul i-a spulberat,

Iar locu-acel a fost chemat

Horma, și-nseamnă-n tălmăcire

A fi „Deplină nimicire”.

Șerpii înfocați

4Spre Marea Roșie-a pornit

Poporul, când a ocolit

Edomul și al său ținut.

Pe drum, răbdarea, și-au pierdut

Și împotrivă, I-au vorbit,

5Lui Dumnezeu; toți au cârtit,

Contra lui Moise, întrebând:

„Spune-ne dar, ce ai de gând?

De ce ai scos acest popor,

Din țara Egiptenilor?

Ce faci cu noi? Nimeni nu știe!

Vrei să pierim, toți, în pustie?

Nu vezi că, pâine, nu avem,

Că nu-i nici apă, ca să bem?

De hrana proastă, ce-am primit,

Și sufletul ni s-a scârbit!”

6În contra-ntregului popor –

Când a văzut purtarea lor

Și-a auzit ceea ce-au zis –

Domnul, îndată, a trimis

Șerpi înfocați. Ei au intrat

În tabără și au mușcat

Poporul, iar în acest fel,

Mulți au pierit, din Israel.

7Norodu-atuncea a venit

La Moise: „Am păcătuit,

În contra Domnului” – au zis

Oameni-acei. „El a trimis –

Cum ai văzut – șerpii apoi.

Tu roagă-te dar, pentru noi,

Să depărteze de popor,

Șerpii, acum.” La vorba lor,

Moise, pe Domnul, L-a rugat,

8Iar Dumnezeu a cuvântat:

„Să faci un șarpe și să-l pui,

Apoi, în vârful parului.

Șarpele-acest, de bună seamă,

Ai să-l lucrezi doar din aramă.

Când cineva este mușcat,

De – spre-al tău șarpe – s-a uitat,

Nimic nu are să pățească,

Și acel om o să trăiască.”

9Moise-a făcut precum a spus

Domnul: un șarpe, el a pus,

Pe-un băț înalt. De bună seamă,

Era lucrat doar din aramă

Șarpele său. Omul mușcat,

Dacă spre șarpe s-a uitat,

De moarte n-a mai fost lovit

Și-n felu-acesta, a trăit.

Alte călătorii ale israeliților

10La drum, Israel a pornit

Și la Obot, a poposit.

11Spre Iie-Abarim plecară

De la Obot și se-așezară

În a Moabului pustie,

Care era, precum se știe,

Aflată către răsărit.

12Apoi, la drum, iar au pornit

Și-n valea Zered, se opriră.

13De-acolo, spre Arnon, porniră

Și au trecut, într-un târziu,

Râul ce curge prin pustiu.

În felu-acesta, au trecut

De-al Amoriților ținut,

Căci albia Arnonului

Desparte al Moabului

Ținut, de-al Amoriților –

Arnonul e hotarul lor.

14Astfel, în cartea-n cari sunt puse

Războaiele, de Domnul duse,

Despre „Vaheb” se pomenește

Care – „în Sufa” – se găsește,

De „apele Arnonului” –

15De „curgerea apelor lui –

Cari până către Ar se-nting

Și cari, Moabul, îl ating”.

16Din nou, poporul a plecat

Și-apoi la Ber, s-a așezat –

„Fântână”-nseamnă, tălmăcit.

Acolo, Domnul i-a vorbit,

Lui Moise și i-a zis astfel:

„Strânge întregul Israel,

Ca să-i dau apă de băut.”

Moise, întocmai, a făcut.

17Atunci, întreaga adunare

A înălțat astă cântare:

18„Fântână, hai, țâșnește iar!

Cântați, în cinste-i, așadar,

Căci au săpat-o oameni cari

Sunt, peste-al nost’, popor mai mari.

Cu-al lor toiag de cârmuire,

Ei au dat apa, la ivire!”

Apoi, la drum, iar au pornit

Și la Matana au sosit.

19Atunci, poporul Israel

S-a dus pân’ la Nahaliel.

De-acolo-a mers pân’ la Bamot.

20Din nou – la drum – poporul tot

Porni, mergând către câmpie,

Spre a Moabului pustie

Și-apoi, spre vârful muntelui

Din marginea pustiului,

Munte cari, Pisga, e numit.

Acolo, el a poposit.

Sihon și Og

21Către Sihon – cel așezat

Peste-Amoriți ca împărat –

Israel, vorbă, a trimis,

Prin mai mulți soli care i-au zis:

22„O rugăminte-ți adresăm:

Lasă-ne-acuma, te rugăm,

Să trecem doar, prin țara ta.

Nu vrem, în ăst ținut, a sta,

Ci înainte ne vom duce.

Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,

Pentru că nu intrăm – să știi –

Nici în ogoare, nici în vii.

Nici din fântâni, n-o să-ncercăm,

Vreodată, apă, să luăm.

Nu ne abatem, nicidecum,

De la împărătescul drum,

Ci vom urma doar firul său,

Când trecem prin ținutul tău.”

23Sihon nu a îngăduit

Lucrul acesta și-a ieșit

Cu oaste-n față-i, în pustie.

Mari lupte fost-au, în câmpie,

Chiar la Iahaț. A câștigat

24Israel, lupta ce s-a dat

Și-a cucerit, de la Arnon

Pân’ la hotarul lui Amon,

Ținutul Amoriților.

25Cetăți cari fost-au ale lor,

Pe mâinile lui Israel,

Au încăput în acest fel.

În locul Amoriților,

S-a așezat al său popor,

În a Hesbonului cetate,

Precum și-n celelalte sate

Care-mprejuru-i s-au aflat.

26Israelul a ocupat

Chiar și cetatea din Hesbon,

În care-a locuit Sihon.

Sihon e cel ce a purtat

Război, cu fostul împărat,

Din al Moabului ținut –

Pe care el l-a și bătut –

Și a luat în acest fel,

Întreaga țară, de la el,

De a atins râul Arnon.

27De-aceea, „Haideți la Hesbon”–

Au zis poeții – „Să zidim

Cetatea și s-o întărim.

Ea e cetatea lui Sihon.

28Un foc ieșit-a din Hesbon

Și Ar-Moabul, înghițit,

A fost atunci. A mistuit

Focul, orice locuitor

Ce-a fost al înălțimilor

Arnonului. Acum, vezi bine

29Moabule, e vai de tine.

Al lui Chemoș popor, astfel,

Ajunge-a fi pierdut și el!

Feciorii i-au ajuns să fie

Fugari, și duse în robie

S-au pomenit fiicele lor,

În țara Amoriților,

În care este-nscăunat

Sihon, ca mare împărat.

30Săgeți, am aruncat apoi,

Asupră-le, în urmă, noi.

Noi, începând de la Hesbon

Și ajungând pân’ la Dibon,

Totul în cale-am nimicit.

Pân’ la Nofah, am pustiit,

Cari un întreg ținut cuprinde –

Pân’ la Medeba, se întinde.”

31Deci al lui Israel popor,

În țara Amoriților,

32S-a așezat. Moise-a trimis,

Iscoade, cărora le-a zis

Să vadă tot ce-i de văzut,

Pe-al Iaezerului ținut.

Au ocupat, în acest fel,

Ținutul ce ținea de el,

Dar mai întâi, i-au izgonit

Pe cei care l-au locuit.

33Către Basan s-au îndreptat,

Iar Og, care era-mpărat

Acolo, grabnic, le-a ieșit

În cale și s-a pregătit

Ca să-i înfrunte pe Evrei,

În locul ce-i chemat Edrei.

34Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

„Să nu te temi, căci negreșit,

Îi dau în mâna ta: pe el

Și tot poporul lui astfel.

Cu ei, fă precum cu Sihon –

Cari locuit-a la Hesbon –

Când, peste Amoriți, ședea

Și, peste ei, împărățea.

35Israelul i-a biruit,

Atunci pe toți. A nimicit

Întreg poporul – n-a lăsat

Un om să scape. Le-a luat

Țara, pe cari au cucerit-o

Și-n urmă, el a locuit-o.

Blog
About Us
Message
Site Map

Who We AreWhat We EelieveWhat We Do

Terms of UsePrivacy Notice

2025 by iamachristian.org,Inc All rights reserved.

Home
Gospel
Question
Blog
Help