Ieremia 44 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Mustrarea Iudeilor în Egipt

1Iată cuvântul cel de sus,

Ce-a fost prin Ieremia spus,

Pentru-al Iudeilor popor,

Din țara Egiptenilor.

Acel popor s-a așezat

Într-un ținut „Migdol” chemat;

Și la Tahpanes a venit;

La Nof, el a mai locuit

Și-n țara care se vădea

Precum că „Patros” se numea.

2„Domnul oștirilor – Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A zis așa: „Voi ați văzut

Precum că Eu am abătut

Nenorociri nenumărate

Peste cetățile aflate

În Iuda. Ați văzut dar voi,

Peste Ierusalim, apoi,

Ce mari necazuri am trimis.

După cum dinainte-am zis,

Astăzi sunt locurile-acele

Niște ruine, iar în ele,

Nimenea nu mai locuiește,

Căci vorba Mea se împlinește.

3Totul – să știți – s-a petrecut

Din pricină că am văzut

Cu câtă răutate mare,

Mereu, cătat-a fiecare,

Mânia ca să Mi-o stârnească

Atunci când vrut-au să slujească

În fața altor dumnezei

Care erau străini de ei,

Pe care nu i-ați cunoscut

Și-ai voști’ părinți nu i-au știut.

În fața ăstor dumnezei,

Tămâie-au dus și au ars ei.

4Într-una am trimis apoi,

Pe toți prorocii Mei, la voi,

Să vă învețe să fiți buni,

Zicând: „Nu faceți urâciuni,

Căci urâciunile acele,

Urâte îi sunt Feței Mele!”

5Ei, însă, nu M-au ascultat

Și nici aminte n-au luat,

Să se întoarcă înapoi

Din răutatea lor, apoi,

Căci ne-ncetat adus-au ei,

Tămâie, altor dumnezei.

6De-aceea, Mi-au aprins mânia,

Făcându-Mă să-Mi vărs urgia

Pe ulițele ce străbat

Ierusalimu-n lung și-n lat

Și în cetățile pe care

Țara lui Iuda le mai are.

De-aceea, azi, se vede bine

Că ele-s doar niște ruine

Pustii, în care nimenea

N-are putință să mai stea.”

7„Domnul oștirilor – Acel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

Așa a zis: „De ce vreți voi,

Ca să vă faceți rău apoi,

Neluând seama la porunci,

Pierind bărbați, femei și prunci?

De ce dar, din a voastră viță,

Să piară orice rămășiță?

8De ce, prin ceea ce lucrați,

Necontenit Mă mâniați,

Jertfind tămâie pentru cei

Cari în Egipt sunt dumnezei?

De ce, de ei v-ați alipit,

Căutând loc de locuit –

Vremelnic – în această țară?

Semn de blestem și de ocară,

Pe-ntreg pământul, vreți să fiți

Și să ajungeți nimiciți?

9Nu cumva, ați uitat voi, oare,

Nelegiuirile pe care

Părinții voștri le-au făcut,

Sau cei pe care i-a avut

Țara lui Iuda, împărați,

Cu toți ai lor apropiați,

Cu fiii și soațele lor

Și cu întregul lor popor?

Nu cumva ați uitat voi, oare,

Nelegiuirile pe care

Chiar voi, cu toții, le-ați făcut

Cu soațele ce le-ați avut,

Pe ulițele ce străbat

Ierusalimu-n lung și-n lat

Și în cetățile pe care

Țara lui Iuda le mai are?

10Iată că ei nu s-au smerit,

Iar frică nu au dovedit

Nici până azi, căci n-au urmat

Poruncile ce le-am lăsat,

Nici Legea dată tuturor

Și vouă și părinților.”

11„De-aceea, Domnul oștii – Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel –

A zis: „Fața-Mi întorc spre voi,

Ca să vă meargă rău apoi,

Pentru că, iată, Eu doresc,

Pe Iuda să îl nimicesc!

12Am să iau astă rămășiță,

Care-i din a lui Iuda viță –

Cari spre Egipt vrea să pornească,

Acolo ca să locuiască,

Pentru o vreme – și să știți

Precum că fi-vor nimiciți.

Îi va ajunge sabia,

Cu ciuma și cu foametea.

Vor fi o pricină, în țară,

De-afurisenie și ocară

Și de blestem, de spaimă mare

Și groază, pentru fiecare.

13La fel, am să îi pedepsesc

Pe-aceia care locuiesc

În al Egiptului ținut,

Așa după cum am făcut

Și la Ierusalim. Să știți,

La fel vor fi ei pedepsiți:

O să-i ajungă sabia,

Cu ciuma și cu foametea.

14Nimeni – din astă rămășiță

Care-i din a lui Iuda viță

Și în Egipt s-a așezat

Cu gând de-a se fi-napoiat

În țara ei – nu va putea

Să scape de pedeapsa Mea!

Câțiva doar, din Egipt, apoi,

Se vor întoarce înapoi!”

15Bărbații toți care știau

Că soațele lor aduceau

Tămâie altor dumnezei,

Alături de alte femei

Care acolo s-au aflat

Și tot poporul așezat

La Patros – care se vădea

Că de Egipt aparținea –

Îi ziseră lui Ieremia:

16„Nu o să-ți ascultăm solia!

Nimic nu facem din ce spui

Că e din partea Domnului!

Nimic din ce ai spus la lume

Că este-n al Domnului Nume,

Nu o să facem! Noi voim,

17Doar ce am spus, să împlinim!

De-aceea o să-i dăruim

Tămâie și o s-o cinstim

Pe-mpărăteasa cea pe care

Înaltul cerului o are.

Jertfe de băutură, noi

O să-i aducem mai apoi,

Așa precum i-au dăruit

Ai noști’ părinți, când au trăit,

Cu cei ce fost-au așezați

Peste popor ca împărați,

Precum și cu aceia cari

În Iuda s-au vădit mai mari.

Vom face precum e știut

Că peste tot s-a mai făcut,

În Iuda și-n Ierusalim.

Vom face așa precum știm,

Pentru că astfel când făceam,

Parte de pâine noi aveam.

Eram cu toții fericiți,

Căci de necaz n-am fost loviți!

18De când, tămâie, n-am mai dat

Și nici jertfe n-am mai turnat,

De băuturi, celei pe care

Cerul împărăteasă-o are,

De lipsuri mari am fost loviți

Și-ajuns-am, astfel, nimiciți,

Căci ne pândise sabia

Și ne-ncercase foametea.”

19Nevestele ce s-au aflat

Acolo, iute au strigat:

„Dar când tămâie-i aduceam

Și băutură îi jertfeam

Împărătesei cea pe care

Înaltul cerului o are,

Bărbații noștri n-au știut?

Făr’ a lor voie, am făcut

Turte cu chipul ei și-apoi,

I-am jertfit băutură noi?”

20Atunci, întregului popor,

Bărbaților, femeilor

Și tuturor care i-au dat

Răspunsu-acesta, de îndat’

Le zise Ieremia: „Voi

21Credeți că Domnul, mai apoi,

Nu Și-a adus aminte, oare,

De toate jertfele pe care –

Precum ați spus – le-ați dăruit?

Credeți că nu Și-a amintit

Și de tămâia cea pe care

Ați ars-o, fără încetare,

Pe ulițele ce le știm

Că fost-au în Ierusalim,

Sau în cetățile aflate

În toată țara răsfirate?

Nu Și-a adus aminte, oare,

De jertfele cele pe care

Le-au dat ai voștri împărați,

Sau cei care erau aflați

Drept căpetenii în popor,

Precum și toți supușii lor?

22Aflați că Domnul a văzut

Totul și nu a mai putut

Să rabde ceea ce făceați,

Ce urâciuni înfăptuiați.

De-aceea, El v-a pedepsit,

Iar țara vi s-a pustiit,

Căci o paragină e ea,

Precum puteți bine vedea.

O pricină doar de ocară

Și de blestem e-a voastră țară,

Pentru tot răul săvârșit

De-al vostru neam, necontenit.

23Tocmai pentru tămâia care

Arsă a fost, de fiecare,

Pentru că ați păcătuit

Și pentru că nu ați voit

S-ascultați glasul Domnului

Și să vegheați la legea Lui

Și la poruncile lăsate

Vouă pentru a fi urmate,

Să știți că a venit, apoi,

Nenorocirea peste voi,

Așa cum bine voi puteți,

În astă zi, ca să vedeți.”

24Apoi, întregului popor –

Și-asemenea femeilor –

El le-a mai zis: „Să ascultați,

Iudeilor cari vă aflați

În țarina Egiptului,

Astăzi, Cuvântul Domnului!

25Așa vorbește Domnul, Cel

Ce-i Dumnezeu în Israel:

„Iată, mărturisit-ați voi,

Cu ale voastre soațe-apoi,

Precum că ați înfăptuit

Cuvintele ce le-ați rostit,

Pentru că zis-ați: „Noi dorim –

Cu toții – ca să împlinim,

Mereu, al nostru jurământ!

Vrem să ne ținem de cuvânt,

Tămâie să îi închinăm

Și băutură să-i turnăm,

Împărătesei cea pe care

Înaltul cerului o are!”

26Deci după ce ați împlinit

Ceea ce ați făgăduit,

E timpul ca voi, cei aflați

La Egipteni, să ascultați

Cuvântul Domnului și-astfel

Știință să aveți de El:

„Iată că Domnul Dumnezeu

Spusese: „Pe Numele Meu

Vă jur acum, că niciodat’

Numele-Mi nu va fi chemat

De oamenii lui Iuda care

Sunt în Egipt. Nimeni nu are

Să zică: „Viu este, mereu,

Al nostru Domn și Dumnezeu!”

27Asupra lor, ochi-Mi voi ține

Și le voi face rău, nu bine.

Cei cari din Iuda au plecat

Și în Egipt s-au așezat

Nu vor scăpa nepedepsiți.

Ei au să fie nimiciți:

O să-i mănânce sabia,

Cu ciuma și cu foametea.

28De sabie, pot să vă zic

Că va scăpa un număr mic

Cari de la Egipteni apoi,

Veni-va-n Iuda, înapoi.

Dar rămășița cea pe care

Neamul lui Iuda o mai are –

Cari în Egipt și-a căutat

Un loc unde s-a așezat –

Are să vadă, negreșit,

Care cuvânt va fi-mplinit:

Cuvântul Meu, spus la popor,

Sau poate doar cuvântul lor.

29Iată acum, un semn prin care

O să cunoască fiecare

Că-n locu-acesta o să fiți

Voi toți, în urmă, pedepsiți,

Ca să-nțelegeți cum că Eu

Îmi împlinesc cuvântul Meu

Și că această împlinire

Vă este spre nenorocire.

30Pe Faraonul cel chemat

Hofra, care-i înscăunat

Peste Egipt, îl las să cadă

Vrăjmașilor în mâini, drept pradă,

Așa după cum e știut

Că-n Iuda Eu i-am mai făcut

Lui Zedechia, cel aflat

Peste popor drept împărat,

Atunci când a ajuns să cadă

Lui Nebucadențar drept pradă,

Adică celui cari, pe tron,

Este-mpărat în Babilon,

Care mereu îl dușmănea

Și a lui moarte o dorea.”