Deuteronomul 24 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Cartea de despărțire

1„Atunci când întâmpla-se-va

Să se însoare cineva,

Cu o femeie, după care,

În față-i, ea – trecere – n-are,

Căci omul a descoperit,

În ea, ceva nepotrivit

Și rușinos, are-nvoire,

O carte pentru despărțire

Să-i scrie și să i-o aducă

Și să o lase să se ducă

Din casa lui, unde va vrea.

2Astfel, femeia va putea

Ca soțul să și-l părăsească,

Iar dacă are să-și găsească

Un altul, se va mărita

Și-n casa lui, apoi, va sta.

3Dacă și-acest ultim bărbat –

Cu care ea s-a măritat –

O va urî, are-nvoire,

O carte pentru despărțire

Să-i scrie și să i-o aducă

Și-apoi, s-o lase să se ducă.

Dacă bărbatul, bunăoară –

Din întâmplare – o să moară,

4Atuncea, primul ei bărbat –

Cel de la care a plecat –

Nu va putea ca înapoi,

Nevastă, să și-o ia apoi,

Căci nu-i este îngăduit,

Pentru că ea s-a pângărit,

Iar acest lucru – vă pot spune –

Că nu-i decât o urâciune –

Și tot așa, va fi, mereu –

Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”

Furarea unui om – Leproșii

5„Cel care-i proaspăt însurat,

La oaste, nu va fi luat.

Să nu se pună peste el,

Vreo sarcină, ci omu-acel,

Un an de zile – negreșit –

Va trebui a fi scutit,

Din pricina familiei lui.

Astfel, în timpul anului,

Omul va trebui să știe

Să-și veselească-a lui soție.

6Zălog, oprit este oricine,

Pietre de râșniță a ține.

Îngăduit nu vă e vouă

A lua pietrele-amândouă

Și nici pe cea care-i aflată

Pe râșniță – sus – așezată;

Dacă le veți lua, cumva,

Luați zălog viața cuiva.

7Când cineva o să-ndrăznească,

Pe al său frate, să-l răpească –

Deci dacă o să fure el,

Un fiu, dintr-ai lui Israel –

Pentru ca rob să-l fi făcut

Sau pentru ca să-l fi vândut,

Omul acela – negreșit –

Cu moartea fi-va pedepsit.

Să cureți astfel, orice rău,

Din mijlocul neamului tău.

8Ia seama bine: te păzește!

De rana leprei, te ferește!

Să faceți tot ce, sfătuiți,

Veți fi de preoții Leviți.

Neîncetat, voi să vegheați,

Căci trebuie ca să lucrați

După poruncile pe care –

Azi – vi le dau, la fiecare.

9Să-ți amintești ce ai văzut –

Ceea ce Domnul i-a făcut

Mariei – când pe drum eram,

Căci, din Egipt, tocmai plecam.”

Simbriașii

10„Când, cu ceva, are să-ți fie

Îndatorat, frate’ tău, ție,

Să nu intri în casa lui

Ca să îi iei tu, fratelui,

Lucrul pe cari l-a zălogit.

11Vei sta afară, liniștit,

Iar cel pe cari l-ai ajutat

Cu împrumut, ți-l va fi dat.

Afară, el are să vie,

Ca să îți dea, zălogul, ție.

12Dacă sărac e omu-acel,

Tu, cu zălogul de la el,

Să nu te culci, cumva, la tine.

13Dă-l înapoi – ia seama bine! –

Pân’ la apusul soarelui,

Ca să se culce-n haina lui

Și să te binecuvânteze,

Ca Dumnezeu să-ți însemneze,

Drept lucru bun, în fața Lui,

Ceea ce-i faci aproapelui.

14Pe cel ce este simbriaș –

Fiind sărac și nevoiaș –

Să nu-l nedreptățești defel,

Oricine-ar fi omul acel –

Chiar de, străin, are să-ți fie,

Sau chiar de, frate, îți e, ție.

15Pân’ la apusul soarelui,

Plată să-i dai, pe munca lui,

Căci e sărac și își dorește,

Mult, plata pentru cari muncește.

Să-i dai deci, plata, căci altfel,

La Domnul, o să strige el,

În contra ta și vinovat

Vei fi atunci, pentru păcat.

16Nu omorâți – să țineți minte! –

Pentru copii, pe un părinte.

Și nici pentru părinții lor,

Nu luați viața pruncilor.

Ci să plătească fiecare,

După păcatul ce îl are.

17Să nu-i atingi străinului –

Și-asemenea orfanului –

Vreun drept de-al lor; nici văduvei,

Haina, zălog, să nu i-o iei.

18Mereu, să îți aduci aminte,

De starea ta de mai ‘nainte:

De vremea-n care locuiai

La Egipteni și rob erai;

De vremea-n care te-a luat

Domnul și te-a răscumpărat

Din starea-n care-ai fost atunci.

De-aceea-ți dau aste porunci.

Tu trebuie să le păzești

Și ne-ncetat, să le-mplinești.”

Drepturile străinului, orfanului și văduvei

19„Când seceri și când vei uita

Un snop, pe câmp – în urma ta –

Nu te întoarce după el.

Rămâne ca snopul acel,

Să fie al orfanului,

De-asemeni al străinului

Și-al văduvei, iar Dumnezeu

Va binecuvânta, mereu,

Lucrările mâinilor tale,

Ce le vei face, pe-a ta cale.

20Măslinii, când îi scuturați,

Să nu veniți să adunați

Măslinele rămase, iară,

În frunza lor, a doua oară.

Căci ele – câte-au să rămâie –

Privite trebuie să fie

Ca parte a orfanului,

Precum și a străinului,

Și-a văduvei de-asemenea.

21Când, de cules, tu vei avea,

Struguri din vie bunăoară,

Să nu îi strângi și-adoua oară.

Ciorchinii care-au să rămâie,

Priviți vor trebui să fie

Drept parte a orfanului,

Precum și a străinului.

De-asemeni, strugurii acei

Vor fi și partea văduvei.

22Când în Egipt tu te aflai,

Să-ți amintești că rob erai.

Deci pentru starea ta de-atunci,

Astăzi, îți dau aste porunci.

Tu trebuie să le păzești

Și ne-ncetat, să le-mplinești.”