Numeri 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Core, Datan și Abiram

1Core, fiul lui Ițehar,

Al lui Chehat și Levi dar,

În acel timp, s-a răsculat.

De el, s-au mai alăturat

Datan și Abiram; lor, iată

Că Eliab le este tată

Și On – al lui Pelet fecior.

După familiile lor,

Din Ruben se trăgeau cei trei.

2Contra lui Moise-atuncea, ei –

Nemulțumiți – s-au răsculat.

Lor li s-au mai adăugat –

Fiind de-acelaș’ duh împinși –

Vreo două sute cincizeci inși,

Dintre bărbații cei cu stare,

Cari sunt fruntași în adunare

Și cari erau chemați la sfat

Având un nume respectat.

3La Moise și Aron s-au dus

Bărbați-aceia, și le-au spus:

„Destul! Întregul Israel

E sfânt, iar Domnul e cu el!

De ce doar voi tot încercați,

Mereu, ca să vă ridicați,

Peste-adunarea Domnului,

Mai sus decât poporul Lui?”

4Când au sfârșit de cuvântat,

‘Naintea lor, s-a aruncat

Moise, cu fața la pământ,

5Și-a zis: „Vedea-vom cine-i sfânt,

Căci mâine-n fața Domnului,

Vom ști cu toți care-s ai Lui.

Aceia numai vor putea,

De El, de-a se apropia,

Pentru că-i lesne de-nțeles

Căci cei pe care i-a ales

Îngăduință vor avea,

De El, de-a se apropia.

6Luați cădelnițele-ndată –

Tu, Core, și întreaga-ți ceată –

7Iar în cădelnițele-acele,

Foc puneți și tămâie-n ele,

Mâine, în fața Domnului.

Vom sta deci înaintea Lui,

Iar cel pe care-l va alege

Domnul, e sfânt, se înțelege.

Fii ai lui Levi, am sfârșit!

Destul e ceea ce-am vorbit!

8Lui Core, Moise-i zise-apoi:

„Fii ai lui Levi, pentru voi,

9Lucrul acest, puțin e oare,

Că din întreaga adunare

A fiilor lui Israel,

Va ales Domnul, pentru El,

Să fiți în slujba cortului,

Mereu, în preajma Domnului?

10Iată că voi sunteți lăsați,

De Domnul, să v-apropiați.

Ție și neamului Levit,

Domnul, ăst drept, v-a dăruit

Și-acuma, iată că voiți,

Și preoția, s-o primiți!

11De-aceea, tu-mpotriva Lui –

Cu ceata ta – acum, te pui!

Cine-i Aron, ca să veniți

Și împotrivă-i, să cârtiți?”

12Moise-a trimes după cei doi

Fii ai lui Eliab apoi.

Celor pe care i-a trimis,

Datan și Abiram, le-au zis:

„Spuneți lui Moise: „Nu venim,

Căci nu vrem ca să ne suim

13În fața ta! Nu e de-ajuns

Că în pustie ne-am ascuns?

Din țara-n care-am locuit –

În care-a curs, necontenit,

Lapte și miere – ne-ai luat

Și în pustiu ne-ai afundat.

Prin el o să orbecăim

Până avem ca să murim.

Nu e de-ajuns? Acum dorești

Ca peste noi să stăpânești?

14Bine că doar ne-ai scos afară,

Căci am văzut noi, în ce țară,

Mândră și bună, ne-ai adus,

În care curge, cum ai spus,

Lapte și miere, ne-ncetat.

Ce de ogoare ne-ai mai dat –

Și vii – în țara cea bogată.

Tu crezi că poate-a fi-nșelată

Întreaga adunare-apoi?

Nu vom veni, la tine, noi!”

15Moise, atunci, s-a mâniat

Și către Domnul, a strigat:

„Nu căuta la al lor dar!

Nu le-am luat nici un măgar

Și toată lumea a văzut

Că nici un rău nu le-am făcut!”

16Apoi, lui Core, i-a vorbit:

„Tu – și-a ta ceată, negreșit –

Mâine în zori, să v-adunați

Și-n fața Domnului, să stați.

De-asemenea, Aron mai vine,

Mâine, alăturea de tine.

17Cădelnițe, să vă luați.

Tămâie-apoi, să așezați

Și fiecare, cu a lui,

Va sta în fața Domnului.

Cădelnițe-au să fie, deci,

Cam două sute și cincizeci.

Tu și Aron, de-asemenea,

În mâini, cădelniți, veți avea.”

18Și fiecare și-a luat

Cădelnița și-a așezat

Foc și tămâie, cum s-a spus.

La ușa cortului, s-au dus,

Cu Moise și Aron apoi.

19Core-mpotriva celor doi,

Tot Israelul l-a chemat.

Deodat’, atunci s-a arătat,

În fața-ntregii adunări,

Slava lui Dumnezeu, din zări.

20Domnul, lui Moise, i-a vorbit –

Și lui Aron – și-a poruncit:

21„Moise – și tu, Aron – plecați!

De-acest popor, vă-ndepărtați

Căci într-o clipă-i potopesc

Cu foc din cer și-am să-i topesc!”

22Cei doi căzură la pământ

Și au strigat: „O, Doamne sfânt!

Tu, Dumnezeul tuturor,

Domn peste duhurile lor,

Tu știi că a păcătuit

Un singur om! Va fi lovit,

Acum, pentru greșeala lui,

Întreg poporul Domnului?

Pentru-ale lui păcate, oare,

Lovești întreaga adunare?”

23Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

24„Vorbește tu, poporului,

În felu-acesta. Să le spui:

„De Core, să vă depărtați!

Lângă Datan, să nu mai stați,

Nici lângă Abiram. Apoi,

Să nu stea nimeni dintre voi,

În preajma locuinței lor!”

Așa să-i spui, ăstui popor!”

25Moise, îndată, a plecat

Și pe Datan l-a căutat

Și pe-Abiram. Au mers, cu el,

Bătrânii toți, din Israel.

26Poporului, i-a zis apoi:

„Vă-ndepărtați, îndată, voi,

De oamenii aceștia care

Sunt răi. Întreaga adunare

Să-i părăsească și să stea

Deoparte. Nimeni să nu ia

Nimic din ce este al lor,

Să nu piară acest popor,

Când Domnul îi va fi lovit

Pentru că au păcătuit!”

27Atunci, întreaga adunare

A părăsit locul în care

Core ședea. S-au depărtat

Și de Datan și l-au lăsat

Singur pe Abiram. Cei doi –

Datan și Abiram – apoi,

Din cort, afară, au ieșit.

Nevestele i-au însoțit

Îndată, cu copiii lor.

La ușile corturilor,

Cu toții, ei s-au adunat,

28Iar Moise-apoi a cuvântat:

„Veți ști că Domnul m-a trimis

Să fac tot ceea ce mi-a zis,

Și veți vedea, acum, că eu

Nu fac nimic, de capul meu.

29Dacă ăști oameni, bunăoară –

Cum toți mor – și ei au să moară,

Iar soarta ce o vor avea,

Cu-a voastră e asemenea,

Atuncea veți pricepe bine

Că Domnul n-a vorbit prin mine!

30Dar dacă Dumnezeu, apoi,

Va face-aici – față de voi –

Un lucru nemaiauzit,

Prin care îi va fi-nghițit

Pământul, pe aceștia trei –

Cu toate câte le au ei –

Veți ști că au păcătuit

Și că, pe Domnul, L-au hulit.”

31Când a sfârșit de cuvântat,

Pământu-ndată s-a crăpat,

Sub ei, întocmai cum a zis.

32Pământul, gura, și-a deschis

Și i-a-nghițit pe toți, îndată.

Ceata, de Core adunată,

A fost, de-asemeni, înghițită,

Precum și-averea dobândită

De oamenii aceia trei

Și de cei care-au fost cu ei.

33De vii, cu tot avutul lor,

De locuința morților,

Au fost, atuncea, înghițiți

Oameni-acei și nimiciți,

Din mijlocul copiilor

Lui Israel. Din jurul lor,

34Toți au fugit, înspăimântați,

Țipând – de teamă încercați –

Unii la alții: „Să fugim,

În grabă, ca să nu pierim,

Căci înghițiți, precum ei sânt,

Vom fi și noi, de-acest pământ!”

35Un foc, atuncea, a ieșit –

Cari, de la Domnul, a venit –

Iar oamenii care-aduceau

Tămâie și care erau

La două sute cincizeci inși,

De flăcări, au sfârșit, cuprinși.

36Domnul, lui Moise, i-a vorbit

Și iată ce i-a poruncit:

37„Lui Eliazar – fiul pe care

Aron, preotul vost’, îl are –

Aceste vorbe să îi spui:

„Scoate din para focului,

Toate cădelnițele-acele.

Leapădă-apoi, focul, din ele,

Căci toate-acestea sunt sfințite.

38Din ele, fi-vor făurite

Mai multe plăci, cu care voi

Acoperiți altaru-apoi,

Căci toți cei care le-au purtat

Și-au ispășit al lor păcat

Și au plătit cu viața lor.

În fața-ntregului popor,

Aceste plăci au drept menire

Spre a sluji de amintire,

Căci s-au sfințit și-au fost aduse

Și-n fața Domnului sunt puse.”

39Îndată, Eliazar s-a dus

Și a făcut cum i s-a spus:

Cădelnițele celor care

Pieriră-n focu-acela mare,

S-a dus apoi de le-a luat

Și, plăci, din ele, a turnat.

Cu-acele table de aramă

A învelit, de bună seamă,

Altarul, cum primit-a știre.

40Au fost, un semn de amintire,

Plăcile ce le-a făcut el,

Pentru întregul Israel.

În felu-acesta, nu-ndrăznea

Cel ce străin se dovedea,

Față de-Aron – de neamul lui –

Să Îi aducă, Domnului,

Tămâie, precum a făcut

Core și-ai lui, căci a știut

Ce-a pățit el și ceata lui,

După porunca Domnului.

O nouă răzvrătire a poporului

41După această întâmplare,

Din nou, întreaga adunare,

Contra lui Moise, a cârtit,

Și-a lui Aron: „Voi ați lovit

Poporul Domnului” – au zis,

A doua zi – „voi i-ați ucis!”

42Deci al lui Israel popor

Unitu-s-a-mpotriva lor.

Spre-al întâlnirii cort, îndată

Pornit-a adunarea toată,

Când iată, norul a venit,

Deasupra sa, și-nvăluit

A fost, de slava Domnului.

43Moise, în fața cortului,

Cu-Aron, atunci s-a-nfățișat,

44Iar Dumnezeu a cuvântat:

45„Voi doi, îndată, să plecați!

De-acest popor, vă-ndepărtați,

Căci într-o clipă-i potopesc

Cu foc din cer și-am să-i topesc!”

46Moise, atuncea, l-a trimis

Pe-Aron, în grabă, și i-a zis:

„Du-te, cădelnița de-ți ia!

Foc de pe-altar să pui în ea!

Pui și tămâie, după care,

Pentru întreaga adunare,

Fă ispășire – negreșit –

Pentru că Și-a dezlănțuit

Domnul, acum, din nou, mânia

Și iată, a-nceput urgia!”

47Aron, îndată, a făcut

Așa precum i s-a cerut.

Cădelnița, el și-a luat

Și-apoi, cu ea, a alergat

În mijlocul poporului.

Și iată că a Domnului

Urgie a și început.

O ispășire a făcut

Aron și-apoi a tămâiat

Peste norod. S-a așezat

48Între cei care au pierit

Și-ntre cei vii și s-a oprit,

Abia atunci, urgia care

Lovea întreaga adunare.

49Dintre ai lui Israel fii,

Pierit-au patruzeci de mii

Și șapte sute – cum se știe –

Loviți de-a Domnului urgie,

Afară de-a lui Core ceată.

50La Moise-Aron s-a-ntors și, iată,

Urgia că a încetat,

Iar liniștea s-a așezat.