Iov 16 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

Răspunsul lui Iov

1În urmă, Iov a cuvântat:

2„Eu, foarte des, am ascultat

Aceste lucruri ce-mi spuneți.

Dar voi însă, cu toți sunteți

Mângâietori supărăcioși,

Cari vor să pară conștiincioși.

3Când oare o să încetați,

Cu vorbe să mai aruncați?

Voi, oare, nu vedeți că sânt

Doar vorbe aruncate-n vânt?

De ce atâta supărare

Ai pus, în vorbele cu care

Mi-ai dat răspuns? Dar oare, eu –

4Dacă ați fi în locul meu –

Așa aș fi vorbit, cu voi?

V-aș copleși cu vorbe-apoi,

Și-aș da din cap? Vătămătura,

5V-aș mângâia-o doar cu gura?

Simpla mișcare-a buzelor,

Oare v-ar fi de ajutor,

Durerea ca să vi-o aline?

6Dacă vorbesc, vedeți prea bine,

Durerea nu se ușurează;

De tac, ea nu se micșorează.

7Dar acum, vai! El Și-a întins

Mâna și iată că m-a prins!

M-a stors de vlagă, m-a strivit,

Cu pustiire mi-a lovit

Întreaga casă. M-a luat,

8Asemeni unui vinovat.

Dovadă-i a mea slăbiciune

Ce se ridică și îmi spune,

În față, că de vină sânt.

9Mă urmărește Cel Prea Sfânt,

Cu furie: din dinți scrâșnește

Și cu mânie mă lovește.

El, cu privirea, mă străpunge

Și-a lui pedeapsă mă ajunge.

10Își deschid gura, căci toți vor

Să mă mănânce și să mor!

Cu pălmi, fața-mi îmbujorează

Și-n contră-mi toți se-nverșunează,

11Iar Dumnezeu m-a părăsit

Pe mână de nelegiuit,

Supus fiind la al său plac,

Încât nu știu ce să mai fac,

Căci la cei răi sunt aruncat.

12Liniște-aveam, dar mi-a zburat

Și spaime grele m-au cuprins,

Atunci când Dumnezeu m-a prins

De ceafă și m-a scuturat

Și-apoi, drept țintă m-a luat,

Trăgând asupră-mi. M-a lovit,

Până când, astfel, m-a zdrobit.

13Săgeata Lui mă înconjoară

Din toate părțile. Ea zboară,

Purtată de aripi de vânt,

Și-mi varsă fierea, pe pământ,

Căci în rărunchi m-a înțepat;

14Bucăți, mă frânge; ne-ncetat,

Asupra mea se repezește:

Ca un războinic mă lovește.

15Un sac de piele mi-am cusut;

Capu-n țărână mi-a căzut.

16Fața, de plâns, mi s-a-nroșit

Și umbra morții a venit,

Pe ochi, de mi s-a așezat.

17N-am făptuit nici un păcat,

Nelegiuiri nu am avut,

Iar rugăciuni câte-am făcut,

Întotdeauna-au fost curate.

18Pământule! Stai! Nu se poate

Ca sângele să-mi învelești

Și vaietele să-mi oprești!

19Acuma chiar, martorul meu

Este în cer, la Dumnezeu!

Apărătorul meu – știu bine! –

În locu-nalt e! Râd de mine

20Ai mei prieteni, însă eu,

Cu lacrimi, rog pe Dumnezeu,

21Dreptate, înaintea Lui,

El să îi facă omului,

Și Îl mai rog, în acest fel,

Dreptate ca să facă El

Și pentru fiul omului

Contra prietenilor lui.

22Căci anii mei, pe-acest pământ,

Acuma, pe sfârșite sânt

Și voi pleca pe o cărare,

Spre-o altă lume – știu – din care

N-am să mai vin nicicând ‘napoi,

Și-n veci nu voi mai fi cu voi.”