Evrei 1 - Biblia ?n versuri 2014（BIV2014）

1„Dacă, părinților, mereu,

În vremea veche, Dumnezeu,

Prin oameni care-au prorocit,

În multe feluri le-a vorbit

Și-n multe chipuri totodată,

2Acum – în vremea noastră – iată,

Când aste zile-s spre sfârșit,

El, chiar prin Fiul, ne-a vorbit,

Pe cari L-a pus moștenitor,

Al tuturor lucrurilor,

Căci prin Acesta, la-nceput,

Și veacurile s-au făcut.

3El – care este oglindirea

Slavei, precum și-ntipărirea

Ființei Lui, Cel care poate

A ține lucrurile toate,

Aflate-n cer și pe pământ,

Cu-a Lui putere, din Cuvânt –

O curăție a făcut,

Pentru păcate, și-a șezut

În locurile prea înalte,

Unde urma ca să se salte,

La a Măririi dreaptă stând,

4Mai sus ca îngeri-ajungând,

Întrucât El a moștenit

Un Nume, care s-a vădit,

Cu mult mai mult, mai minunat,

Decât a fost al lor, vreodat’.

5Căci, cărui înger să-i fi spus,

Vreodată, Tatăl Cel de Sus:

„Tu ești al Meu Fiu, prea iubit,

Pe care, azi, L-am zămislit”?

Și iarăși: „Eu Îi voi fi Tată,

Iar El, Fiu o să-Mi fie, iată”?

6El spune un lucru anume,

Atunci când, iar, Îl duce-n lume

Pe Cel dintâi născut: „Mereu,

Toți îngerii lui Dumnezeu,

Să I se-nchine, negreșit!”

7Iar despre îngeri, a vorbit:

„Din vânturi, îngeri, El Își face,

Așa după cum Lui Îi place,

Iar dintr-o flacără de foc,

Își face slujitori, pe loc”;

8În timp ce, către Fiul Său,

A spus așa: „Scaunul Tău,

Care Îți e pentru domnie,

În veci de veci are să ție.

Tu, Dumnezeule, îl ai

Ca, ne-ncetat, pe el, să stai.

Toiagul Tău, cu cari domnești,

Pentru dreptate-l folosești.

9Tu ai iubit neprihănirea

Și ai urât nelegiuirea;

Tocmai de-aceea, Dumnezeu

Te-a uns, cu untdelemn, mereu.

Ăst untdelemn, de bucurie,

Cu mult mai mult, Îți e dat ție,

Decât e cel ce a fost dat

Prietenilor Tăi, vreodat’.”

10Și-apoi: „Tu Doamne, la-nceput,

Pământ și ceruri, ai făcut.

Și ceruri și pământ și stele,

Din mâna Ta, ieșit-au ele.

11Toate-au să piară, negreșit,

Dar Tu rămâi, necontenit –

Ca și o haină se-nvechesc

Toate și-ncet, se veștejesc.

12Sul, le va face mâna Ta –

La fel ca și pe o manta –

Căci nu sunt veșnic așezate,

Și trebuie a fi schimbate.

Dar Tu, același – negreșit –

Ai să rămâi, necontenit;

Iar anii Tăi nu se sfârșesc,

Ci veșnici, ei se dovedesc.”

13Și cărui înger, oare, El

Vorbitu-i-a, în acest fel:

„Să Te așezi la dreapta Mea,

Până atunci, când voi putea,

Pe-ai Tăi vrăjmași, să-i fi făcut,

Pentru picioare-Ți, așternut”?

14Întreb acuma: nu sunt, oare,

Toți, niște duhuri slujitoare,

Trimise, slujbe, să-mplinească,

La cei cari au să moștenească

Neprețuita-I mântuire,

Ce se revarsă peste fire?”